Scrisoare emoţionantă a unui băieţel de 6 ani care îi cere lui Obama să-i aducă acasă un copil rănit în Siria VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex, băieţelul american de şase ani şi Omran Daqneesh, micuţul sirian devenit simbolul conflictului sângeros din Siria
Alex, băieţelul american de şase ani şi Omran Daqneesh, micuţul sirian devenit simbolul conflictului sângeros din Siria

Un băiat din Statele Unite, în vârsta de 6 ani, i-a trimis o scrisoare lui Barack Obama, în care îl roagă să-l aducă pe Omran, copilul rănit în urma unui bombardament în Siria, la el acasă. Băiatul doreşte să îi ofere un loc în familia sa.

Alex, din New York, a scris scrisoare către Obama după ce a văzut imaginile cu Omran Daqneesh, rănit şi plin de praf din cauza unui atac asupra oraşului Alep din Siria.

"Dragă preşedinte Obama, vă mai amintiţi băiatul luat de o ambulanţă în Siria? Puteţi să vă duceţi acolo şi să-l aduceţi la mine acasă? Vă vom aştepta cu steaguri, flori şi baloane. Îi vom oferi o familie şi va fi fratele nostru", se arată în scrisoare băiatului american. Scrisoarea a fost făcută publică chiar de Casa Albă.

Vorbele băiatului l-au impresionat atât de tare pe Barack Obama încât i-a citit scrisoarea la summitul pentru refugiaţi de la ONU.

„Sunt cuvintele unui băieţel de şase ani. Ne învaţă multe. Umanitatea de care poate da dovadă un copil, care nu a învăţat să fie cinic sau suspicios sau temător faţă de alţi oameni, din cauza locului din care vin sau a modului în care arată sau se roagă. Şi doar înţelege noţiunea de a se comporta cu semenii lui cu compasiune, cu blândeţe. Cu toţii putem învăţa de la Alex. Imaginaţi-vă câtă suferinţă am putea alina şi câte vieţi am putea salva şi cum ar arăta lumea noastră dacă, văzând un copil care suferă, oriunde în lume, am spune: „îi vom oferi o familie şi el va fi fratele nostru"!”, a spus preşedintele Barack Obama la summitul ONU de la New York.

Omran a devenit simbolul războiului din Siria, după ce o imagine cu el, rănit în urma unui bombardament asupra oraşului Alep, a făcut înconjurul lumii. 

Purtat pe braţe de un bărbat, băiatul a fost aşezat într-o ambulanţă. Dezorientat şi acoperit de sânge şi praf, băieţelul a aşteptat sosirea unui medic. Aşa a fost surprins copilul, al cărui nume este acum cunoscut pe tot globul. 

Fără voia lui, Omran a devenit rapid simbolul unei tragedii naţionale, al unei drame care pare fără sfârşit în oraşul considerat odinioară perla Siriei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite