Din mai multe motive pe cât de evidente, pe atât de importante: vine ca o compensare a şocului de mari proporţii produs de retragerea SUA din Acordul semnat în 2015, cea mai importantă structură de acţiune politică angajată în lupta împotriva dezastrelor produse de schimbările climatice, cu statele "de primă linie" reunite prin angajamentul comun de a produce legislaţii extrem de severe a căror aplicare ar trebui să aibă ca rezultat, ajungerea la nivelul de 0 emisii cu efect de seră. Am fost la Paris pentru a asista la reuniunile politice din secţiile de lucru, acolo unde s-au detaliat nu numai marile speranţe teoretice ci şi primele luări de poziţii foarte ferme ale marilor ţări industrializate, marii poluatori ai planetei, în sensul unor măsuri restrictive în ce priveşte schimbările de substanţă în politicile industriale care aveau să favorizeze folosirea energiilor alternative în defavoarea energiilor fosile, cărbune şi petrol.

Ce a urmat, se ştie şi era previzibil din momentul alegerii lui Trump ca preşedinte, cunoscut fiind angajamentul său în sensul contrar, în liunie cu scepticismul său profund şi foarte sincer faţă de chestiunile climatice. Reviriumentul de acum este binevenit, dacă avem în vedere că SUA reprezintă 15% din sursele de poluare, iar măsurile luate în ultimii ani aub însemnat o susţinere continuă pentru zonele industriale poluatoare, odată cu permisele de exploroare şi exploatare pentru gaze şi petrol chiar şi în rezervele naturale cu regim ultra-protejat.

În aceste condiţii, Biden a dat deja un prim mesaj important prin numirea lui John Kerry,fostul Secretar de Stat John Kerry (care semnase în numele SUA Acordul de la Paris, într-o ceremonie în care şi-a ţinut nepoţica pe genunchi), drept prim reprezentant prezidenţial pe problemele climatului, dar fiind în acelaşi timp şi membru cu drepturi depline în Consiliul de securitate naţională.

Angajamentele lui Biden sunt conţinute în programul său politic (https://joebiden.com/climate-plan/) şi, per ansamblu, semnalează că SUA au intenţii extrem de serioase. Într-atât de serioase încât întrebarea este dacă, chiar şi susţinut de un Congres de partea sa, Biden va reuşi să convingă în adoptarea legislaţiilor ce se impun. Spre exemplu, printre promisiunile făcute de Joe Biden figurează revocarea permisului de construcţie pentru oleoducul Keystone XL: în martie 2019, spre stupoarea multora, Trump acordase unn nou permis de construcţie pentru acest oleoduc gigant vcare ar fi trebui să lege două zone de producţie din Canda şi SUA, chiar dacă toate comunităţile locale din zonele pe care ar fi urmat să treacă au protestat la modul cel mai ferm, invocând problemele grave de mediu pe care avea să le creeze. Programul politic Biden-Harris propune un New Deal care să permită SUA, recuperând timpul pierdut, să ducă SUA la îndeplinirea ţinei de 0 emisii de seră pe baza unui mecansim bazat pe aplicarea riguroasă a principiului „poluatorul plăteşte... costul integral al poluării cu carbon pe care o emite în atmosferă“.

Serviciile de analiză şi prospecţie care analizează acum acest set de angajamente subliniază că ele conţin nişte indicaţii extrem de interesante asupra a ceea ce ar putea însemna priorităţile care se vor impune în viitoarea producţie industrială pe piaţa americană, schimbând poate fundamental viziunea viitoarelor parteneriate şi acorduri de liber-schimb.

Astfel, dacă aceste măsuri vor începe să fie aplicate în ritm accelerat răspunzând cerinţelro unor legislaţii dure şi foarte precise, atunci, aşa cum se spune în programul politic Biden-Harris, va fi poate nevoie ca, prin decizii prezidenţiale discrete dar strategice şi ţinând de securitatea naţională, să se înceapă să se umple la rezerva de tehnologii de vârf ţiniute -spun legendele urbane, dacă acceptaţi acest termen - tocmai pentru a răspunde unor asemenea eventualităţi. Mai precis, de câţiva ani de zile (cu excepţia "parantezei Trump") se vorbea despre perspectiva ca SUA să conductă următorul salt tehnologic de mari proporţii, tocmai prin aplicarea unor asemenea tehnologii ultra-avansate şi a formării primelor capacităţi industriale funcţionale folosind Inteligenţa Artificală, robotizarea aproape complectă a fluxurilor de producţie şi asigurarea de rurse majore de alimentare folosind surse alternative. Implicaţiile sunt enorme şi, în esenţă, sunt chiar legate de un salt calitativ în epoca de dezvoltare post-industrială viitoare a omenirii.

...America a fost lider în domeniul tehnologiilor şi inovaţiei, de la GPS la reţelele de computere. Biden va va crea ARPA-C, o nouă agenţie complexă de ceretare pentru proiecte avansate concentrată pe problemele climatului. Asta va permite realizarea unor tehnologii  abordabile care să poată schimba sensul jocurilor şi care să ajute America să ajungă la ţonta de 100% energie curată“.

Atenţie, în acest sens, la priorităţile enunţate şi, aş spune, la aceea care vorbeşte despre accelerarea dezvoltării automobilelor electrice, context în care, fireşte, chestiunea tehnologiilor revoluţionare pentru construcţia de baterii şi acumulatoare de mare putere şi eficienţă, cu viteză mare de reîncărcare devine fundamentală.

Problema nu o reprezintă bunele intenţii şi nici măcar disponibilitatea politică reală a corpului legislativ care, aşa cum se aude deja, are pregătite proiectele de legi în sensul programului Biden-Harris. Pandemia şi efectele sale pe plan economic ar putea să fie factorul care să deregleze totul sau, în orice caz, să impună nişte limitări ambiţiilor frumoase dar parcă imposibile din angajamente. Va fi dificil ca Statele Unite să suporte , cel puţin în imediat, costul a două bătălii extrem, extrem de costistoare: pe de o parte, efortul de revenire economică şi de reechilibrare socială şi, pe de altă parte, acela al eliminării foarte rapide, conform graficului anunţat, al folosirii resurselor fosile în favoarea celor curate şi extrem de tentate, dar scumpe şi, ca atare, limitative din perspectiva raţionamentelor industriale dar şi ale micilor consumatori. Poate din acest motiv se accentuază şi se extind proiectele de colaborare în sensul mai demut amorsat de Kelly ne vremea când era Secretar de Stat, lucrând foarte serios la tratatele de liber schimb cu Europa şi China. Posibile tratate viitoare folosind ca amorsă cele privind climatul? Posibil, de ce nu, nai ales în acest moment al începuturilor când totul ar putea să redemareze. Începând cu cooperarea transatlantică.

Semnale din ce în ce mai puternice în acest sens se dau pe măsură că, în primul rând din Europa, încep să fie retraşi retraşi rapid ambasadorii vechii administraţii, cei care nu sunt diplomaţi de meserie, pentru a se lăsa loc noilor canale şi mesajelor de cooperare în sensul atlantismului tradiţional. Inclusiv în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice. Oricum, să observăm cu bucurie acest lucru, discuţia despre SUA începe să se poarte din nou în termeni de mare perspectivă, nu de retragere, ameninţă-ri, sancţiuni şi antinomii structurale.