Informatorul Edward Snowden, inamicul numărul 1 al spionilor americani: agenţii îi doresc moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Informatorul Edward Snowden şi-a creat duşmani puternici în rândul spionilor americani, care îi doresc moartea din cauza scurgerilor masive de informaţii confidenţiale ale NSA. În timp ce serviciile de informaţii spun că fac mari eforturi pentru a opri diminua daunele provocate de Snowden, agenţii tratează problema într-un mod mult mai personal.

Această ostilitate agresivă se ascunde în spatele dezbaterii naţionale legate de interceptările ilegale naţionale şi internaţionale, scandal în centrul căruia se află NSA. Deşi ancheta încă nu s-a încheiat, aliaţii s-au organizat în tabere separate: unii membrii Congresului l-au lăudat pe Snowden (30 de ani) pentru curajul său, publicaţia „The New York Times” a cerut oficialilor americani să-i acorde clemenţa, iar comentatorii şi analiştii îi iau apărarea în timpul emisiunilor lor televizate.

Însă printre angajaţii agenţiilor de informaţii, fostul programator este considerat un trădător care a dezertat pe timp de război, greşeală pe care aceştia nu o pot tolera.

„Într-o lume în care nu mi-ar fi interzis să ucid un american, l-aş ucide (pe Snowden) personal”, a declarat un analist al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) pentru BuzzFeed. „Mulţi oameni împărtăşesc aceeaşi părere”, a continuat bărbatul.

„Mi-ar plăcea să-i trag un glonţ în cap”, a spus un oficial de la Pentagon, fost ofiţer al Forţelor Speciale. „Nu-mi face plăcere să iau viaţa altor oameni, dar el este cel mai mare trădător din istoria Americii”, a adăugat fostul ofiţer.

„Numele lui este blestemat în fiecare zi, aici”, a spus un contractor în domeniul Apărării Naţionale pentru BuzzFeed. „Majoritatea oamenilor cu care am vorbit spune că (Snowden) ar trebui judecat şi spânzurat, sau nici să nu aibă dreptul la o judecată, ci doar spânzurat”, a mai spus contractorul american.

Fantezie criminală

Un alt ofiţer din din cadrul unei agenţii de informaţii a detaliat o întreagă fantezie despre modul în care l-ar ucide pe Snowden, în prezent locuind la o adresă necunoscută din Moscova, după ce Rusia i-a oferit azil politic temporar. „Cred că dacă am avea şansa, l-am ucide foarte rapid. Mergând pur şi simplu pe străzile din Moscova, întorcându-se cu mai multe cumpărături de la magazin. Întorcându-se la apartamentul său, aşa cum face în mod obişnuit, când este înţepat accidental de un trecător. Nu s-ar gândi la asta atunci când am începe să se simtă puţin ameţit, ci probabil s-ar gândi că e din cauza vreunui parazit din apa de la robinet. Se întoarce acasă fără ai aibă nicio bănuială şi următorul lucru pe care l-am şti despre el el ar fi că a murit în timp ce-şi făcea un duş”, şi-a imaginat ofiţerul.

În timp ce guvernul se confruntă cu activiştii din ţară, cu privire la daunele pe care le-ar fi provocat dezvăluirile lui Snowden (acceptând că există într-adevăr consecinţe), unele mărturii ale soldaţilor din cadrul Apărării sunt îndeajuns de specifice încât să nu lase urmă de îndoială asupra consecinţelor.

„Lucrez într-o zonă de luptă, iar acum sunt nevoit să simt pe propria piele efectele dezvăluirilor lui Snowden. Nu va fi bine”, a spus ofiţerul din cadrul NSA.

„Prin faptul că Snowden a dezvăluit lista colaboratorilor noştri”, teroriştii îţi pot pregăti mai bine atacurile, potrivit oficialului american de la Departamentul de Securitate.  „Acum nu mai putem să-i găsim (pe colaboratori) din cauza scurgerilor de informaţii. Semnătura lor electronică a dispărut”, a mai spus oficialul.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite