Şi ceea ce a spus el, în depoziţia oficială în faţă Comitetului pentru forţe armate din Senatul SUA, este extrem de grav având în vedere rolul de pivot al echilibrului mondial pe care americanii spun că doresc să-l asigure, inclusiv prin forţa de disuasiune reprezentată de uriaşa lor armată.

Şi apar enorm de multe întrebări. Dintre cele mai neplăcute.

Milley a spus că responsabililor armatei li s-a cerut părerea în ce priveşte cel mai bun mod de a părăsi Afganistanul după data-limită de 21 august de-abia după ce talibanii preluaseră controlul complet al Afganistanului. A spus că Biden i-a cerut sfatul de-abia pe 25 august, afirmând şi că, în momentul respectiv, ar fi fost nevoie de mii de militari în plus care să aterizeze în urgenţă pe aeroportul din Kabul pentru a începe lupta cu talibanii şi cu cei din ISIS-K, „iar asta ar fi presupus pierderi semnificative de partea SUA“, recomandarea sa fiind de a se continua retragerea totală.

Această retragere a fost, în opinia sa, „un succes logistic, dar un eşec strategic“.

Aşa a fost. Un eşec ce marchează acum nu numai dezbaterea politică, la nivelul armatei şi serviciilor de informaţii din SUA, ci are efecte serioase asupra viitoarelor relaţii cu principalii aliaţi din NATO. Un eşec deoarece nimeni, în orice caz nu Preşedintele Biden, nu a dorit să asculte părerea unui militar profesionist căci, aşa cum spunea Milley, „nu vă pot spune care a fost recomandarea pe care am adresat-o personal preşedintelui, dar vă dau în mod cinstit părerea mea. Această opinie onestă şi vederile mele au fost la baza recomandării respective. Şi am recomandat ca în Afganistan să fie păstraţi 2500 de militari“.  Exact acelaşi lucru l-a recomandat şi generalul Kenneth McKenzie Jr., şeful US Central Command, prezent şi el la audieri alături de Lloyd Austin, Secretarul Apărării: „Am fost prezent când a avut loc această discuţie şi am încredere în faptul că preşedintele a ascultat toate recomandările şi le-a luat în considerare cu mare atenţie“. Numai că dacă Biden ar fi dat urmare recomandărilor respective, ar fi însemnat că ia decizia prelungirii celor 19 de ani de război, în ciuda tuturor angajamentelor politice din timpul campaniei sale electorale.

Pledoaria lui Milley a fost cea unui militar care trebuie să explice ceva unor politicieni angrenaţi într-un teribil „blame game“ pe o temă care de-abia a început, căci de-abia suntem în primele etape ale traseului unor audieri care vor atinge multiplele cauze ale eşecului strategic. Şi aşa începe:

Trebuie să luăm în considerare nişte adevăruri extrem de inconfortabile...Nu am înţeles pe deplin cât de adâncă era corupţia şi cât de slabă era calitatea factorilor superiori de conducere... Nu am anticipat bulgărele de zăpadă provocat de acordurile pe care comandanţii talibani le făcuseră cu lideri locali înainte de încheierea Acordului de la Doha, că Acordul respectiv a avut un efect demoralizator asupra soldaţilor afgani...“. Iar Secretarul american al Apărării continua pe aceeaşi linie de un necrezut dramatism: „...faptul că armata afgană şi cei pe care i-am antrenat atât noi, cât şi partenerii noştri s-au topit pur şi simplu - în multe cazuri fără să tragă un foc de armă - ne-a surprins pe toţi. N-ar fi cinstit să spunem altceva“.

Sursa: Mail Online

De-abia acum începe ancheta propriu-zisă care va trebui, printre multe altele, să lămurească cât echipament şi arme (în valoare de zeci şi zeci de miliarde) au abandonat militarii americani în retragerea efectuată în mare viteză şi, mai ales, câte sunt cele care au valoare strategică pentru armata SUA şi pentru NATO. Şi câte dintre acestea, în mod real, au fost distruse. Oricum, cu cea rămas, talibanii au echipat toate unităţile pe care le au, formând şi o unitate de reacţie rapidă, cea care a fost trimisă în nord şi a reuşit în câteva zile să anihileze complet forţele rezistenţei pe care occidentalii au creditat-o greşit, doar pe bază de speranţe şi nu pe informaţii concrete.

Exact asta este prima dimensiune care se degajă acum: care a fost acurateţea aprecierilor şi analizelor serviciilor de informaţii, în primul rând cele militare, care a fost calitatea muncii de contrainformaţii asupra capacităţii reale de luptă a armatei afgane şi a nivelului de disciplină (elementar) pe linia centrală de comandă şi control. Va fi vital să se spună cine şi ce a greşit, deoarece exact aceste rapoarte au ajuns la cel mai înalt nivel la Washington, alimentând structurile politice şi militare de decizie cu o imagine total deformată asupra realităţii.

Oare de ce nimeni nu a vrut (şi nici acum n-ar prea vrea, dar este imposibil  de evitat scandalul) să ia în seamă ceea ce acelaşi general Milley spunea pe 19 august într-o conferinţă de presă, când afirma că nu a existat niciun scenariu realizat de serviciile de informaţii americane în care să se vorbească despre disoluţia atât de rapidă a fostei armate afgane:

N-a existat nimic pe care eu sau altcineva să-l fi văzut care să indice posibilitatea colapsului armatei afgane în doar 11 zile...“.

De parcă asta n-ar fi fost suficient, în publicaţia britanică a apărut azi o informaţie care confirmă pericolul reprezentat de haosul lăsat în urmă de americani: talibanii au spus că au găsit, la Mazare-Sharif şi Herat, două depozite în care americanii au ascuns echipament specific pentru acţiuni de contra-terorism pentru împotriva Al-Qaeda, în ceea ce Biden numeşte „over the horizon strategy“: muniţie, armament greu, kituri de supravieţuire şi câteva piese pentru întreţinerea elicopterelor de luptă.

Povestea începe de-abia acum şi este de aşteptat să evolueze sub tensiunea următoarei retrageri totale de personal combatant în Irak.