FOTO/VIDEO Ciclonul Sandy a măturat oraşele de pe coasta de est a Statelor Unite. Obama a declarat New York şi New Jersey în „stare de catastrofă majoră“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tunelul Brooklyn-Battery inundat FOTO Afp/Mediafax
Tunelul Brooklyn-Battery inundat FOTO Afp/Mediafax

Ciclonul post-tropical Sandy a măturat luni noapte coasta statului New Jersey cu vânturi de 130 de kilometri pe oră care au adus apa mării pe străzile, tuneluri şi staţiile de metrou din New York, nivelul apei ajungând în unele locuri chiar şi la patru metri.

UPDATE 12.52 Preşedintele american Barack Obama a decretat stare de „catastrofă majoră“ în New York şi în New Jersey, ceea ce le permite persoanelor din zonele afectate să aibă acces la fondurile federale.

„Ajutoarele presupun subvenţii pentru locuinţe temporare şi reparaţii la casele afectate, împrumuturi accesibile pentru a acoperi pierderile neasigurate, precum şi alte programe care ajută persoanele fizice şi proprietarii de afaceri să-şi revină după efectele dezastrului“, a transmis Obama.

Sute de mii de newyorkezi au rămas fără electricitate după ce autorităţile au întrerupt alimentarea cu energie electrică, în încercarea de a diminua pagubele produse de vânt şi inundaţii la reţeaua electrică de sub cartierul financiar al oraşului şi la sistemul de metrou.

Marţi dimineaţă, de-a lungul coastei de est a Statelor Unite, 6 milioane de persoane din 13 state erau cufundate în întuneric.

Până în acest moment Sandy a dus la pierderea a 16 vieţi omeneşti, în principal din cauză că se aflau pe stradă în momentul în care furtuna a pus la pământ mai mulţi copaci. Alţi 61 de oameni au murit în weekend, atunci când uraganul a lovit Insulele Caraibe.

Ciclonul Sandy a atins uscatul în apropiere de Atlantic City în jurul orei locale 20.00, moment în care vânturile sale scăzuseră la o intensitate de 130 de kilometri pe oră, de la 150 anterior. În scurt timp Atlantic City din statul New Jersey a devenit o prelungire a Oceanului Atlantic, valurile aducând alge pe străzile oraşului.

Locuiesc aici de 16 ani şi ceea ce văd acum e şocant, incredibil! Sunt maşini complet acoperite de ape în zone în care nu mi-aş fi imaginat vreodată că va ajunge apa“, a declarat un locuitor din Atlantic City.

Cel mai mare pericol în următoarele zile este dat de ploile torenţiale şi de inundaţiile care au afectat toată zona de sud a Manhattanului. Autorităţile au anunţat că East River şi Hudson River au inundat tunelurile rutiere din Manhattan, nivelul apei acumulate în Tunelul Brooklyn-Battery ajungând la patru metri, potrivit CBS News.

Şapte tuneluri de metrou din New York au fost inundate. „Metroul newyorkez are 108 ani, dar niciodată nu s-a confruntat cu o catastrofă atât de devastatoare ca cea de luni noapte“, a declarat Joseph Lhota, director al Metropolitan Transportation Authority (MTA). Trenurile de metrou nu mai circulă încă de sâmbătă noapte.

Pagubele provocate de Sandy sunt estimate între 10 şi 20 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că ar putea deveni unul dintre cele mai costisitoare dezastre naturale din istoria Statelor Unite. Uraganul a lovit mai multe oraşe importante, printre care Washington, Baltimore, Philadelphia, New York şi Boston.

Iar coşmarul nu s-a terminat. Meteorologii au avertizat că nord-estul Statelor Unite va fi următorul afectat de furia uraganului transformat în ciclon. Vânturile puternice vor sufla din nordul Georgiei până în Canada, iar un viscol ce se va abate asupra zonei montane din Virginia va aduce până la un metru de zăpadă până miercuri dimineaţă, potrivit CNN.

„Prioritatea este să facem în aşa fel încât să salvăm vieţi“, a transmis Barack Obama într-un discurs de la Casa Albă. Obama şi-a întrerupt campania pentru „a-şi pune costumul prezidenţial“ şi pentru a le reaminti compatrioţilor că el este comandantul-şef.
 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite