Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, se duce la Washington pentru consultări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul John Sullivan între ministrul rus de Externe Serghei Lavrov (stânga) şi preşedintele rus Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Ambasadorul John Sullivan între ministrul rus de Externe Serghei Lavrov (stânga) şi preşedintele rus Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Ambasadorul american în Rusia John Sullivan se duce în Statele Unite săptămâna aceasta, pentru „consultări”, în contextul unor tensiuni exacerbate între cele două ţări rivale, a anunţat marţi misiunea americană, potrivit AFP.

„Cred că este important să vorbesc în mod direct cu noii mei colegi din administraţia Biden, la Washington, despre situaţia actuală a relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia”, a declarat John Sullivan, citat de purtătoarea sa de cuvânt, Rebecca Ross.

Moscova i-a „recomandat” săptămâna trecută ambasadorului american să se întoarcă la Washington, la „consultări aprofundate şi serioase”.

Ambasadorul Rusiei la Washington Anatoli Antonov a fost rechemat la Moscova la 17 martie, la „consultări”, după ce preşedintele american Joe Biden l-a catalogat pe omologul său rus Vladimir Putin drept un „criminal”.

John Sullivan a dat asigurări că va „reveni la Moscova în săptămânile următoare, înaintea unei întâlniri între preşedinţii Biden şi Putin”.

Acest summit este avut în vedere de săptămâna trecută, în urma unei propuneri în acest sens a lui Biden, căreia Rusia i s-a declarat deschisă.

Potrivit Moscovei, un asemenea summit pe un teren „neutru” se află „în studiu”.

Tensiunile între Moscova şi Washington se află la cel mai înalt nivel în contextul unor dezacorduri cu privire la Ucraina, la soarta opozantului politic rus Aleksei Navalnîi şi unor acuzaţii de spionaj, amestec în alegeri şi atacuri cibernetice imputate Moscovei.

Statele Unite au impus joi sancţiuni suplimentare Rusiei, inclusiv expulzarea a zece diplomaţi ruşi şi restricţii în cumpărarea datoriei ruse de către bănci americane.

Rusia a replicat expulzând zece diplomaţi americani şi ameninţând fonduri şi ONG-uri, transmite AFP, potrivit news.ro.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite