Gata, s-a terminat cu nenorociţii criminali şi sălbatici din Al-Qaeda şi ISIS, le-am distrus reţelele, am ucis atât de mulţi dintre ei încât mişcările respective nu mai puteau vreodată să reînvie şi să constituie o ameninţare. Victoria e totală, populaţia din ţările eliberate de ameninţarea terorii ne priveşte drept eliberatori, suntem iubiţi şi veneraţi ca simboluri ale unei revoluţii civilizatoare şi pacificatoare.

Şi era extrem de simplu să crezi în retorica aceasta, acum ajunsă la final de ciclu odată cu retragerea americanilor şi trupelor NATO şi aliaţilor din principalele teatre de luptă.  Tot ce mai era de făcut era organizarea unor parade în care să se bată un exemplar pas de defilare şi decernarea de medalii.

Dar, în realitate, ce-a rămas este un haos care acum acum îşi descoperă reţelele tentaculare şi arată că, departe de a fi distruse, mişcările respective s-au organizat foarte minuţios departe de zonele directe de conflict, pregătind ceea ce începe să se producă acum, adică ofensiva deschisă de preluare a unor puncte de forţă pe un spaţiu enorm, realmente teribil de îngrijorător prin dimensiuni şi lipsa de control reală a statelor care ar trebui să reacţioneze în acele regiuni.

În acest context se dovedeşte că nu cătanele au raţionat corect (oare când o fac? dar asta e o altă întrebare), ci serviciile de informaţii şi unităţile de analiză strategică ale organizaţiilor internaţionale, fie fin reţeaua ONU, fie organismele private, institute specializate în analiza riscurilor şi lupta împotriva terorismului care, de ani şi ani de zile, transmit şi eele mesaje urgente privind  stadiul procesului de refacere masivă a celor pouă principale organizaţii ale terorismului islamic.

Pe cine ar trebui să credem?

Pe de-o parte, politicienii au răspuns ferm, preluând discursul militarilor care, oricum, oricând, sfidând orice realitate, vor vorbi doar despre victoriile care trebuie integrate în suita istorică a fiecărei istorii naţionale şi justifică încrederea cu care fiecare cizmă locală se pregăteşte acum pentru viitorul război. De partea cealaltă, avem rapoartele din teren, acum catastrofice, din Afganiostan, Siria sau Irak, transmise de ONG-uri, mass media şi de organizaţiile internaţionale, atâta cât i-a dus mintea lor de civili.

Acestea fiind spuse, având posibilitatea ca în mai multe rânduri să ajung în zonele respective de fost şi viitor conflict, mărturisesc că sunt înclinat să cred că dreptate au cei care vorbesc despre inconştienţa politicienilor care n-au dat crezare avertismentelor foarte grave şi extrem de precise cum sunt cele conţinute în acest Raport intitulat "Vingt-huitième rapport de l’Équipe d’appui analytique et de surveillance des sanctions présenté en application de la résolution 2368 (2017) concernant l’État islamique d’Iraq et du Levant (Daech), Al-Qaida et les personnes et entités qui leur sont associées" . E desenat aici un tablou de coşmar asupra riscurilor reînnoite ca operativi Al-Qaeda provenind din Afganistan, Pakistan, India, Bangladesh şi Myanmar să reformeze un punct forte în zonele Kandahar, Helmand şi Nimruz. Acesta este mesajul care priveşte direct Afganistanul, dar ar fi o greşeală cumplită să se ignore, din nou, capacitatea de evoluţie globală a mişcărilor teroriste, căci resurgenţa este evidentă, spun autorii raportului, pe o zonă foarte largă, recentrată pe Africa, acolo unde se află nenumăratele tabere de refugiu şi antrenament organizate de cele două organizaţii începând cu 2001 încoace.

"Conform Statelor Membre, principala variabilă care urmează să completeze tabloul ameninţării la scară globală rămâne moştenirea umană a "Califatului" ISIS, mai ales luptătorii terorişti străini, ceilalţi combatanţi şi activişti ai ISIS şi celelalte persoane dependente blocate în principala zonă de conflict. Taberele cu persoane refugiate din zonele respective şi centrele de detenţie din zona de nord-est a Siriei sunt cele mai preocupante din acest punct de vedere. Din punctul de vedere al luptei împotriva terorismului, întârzierea analizării, reabilitării şi reintegrării rezidenţilor care nu sunt susceptibili de a fi vizaţi de represalii, asta înseamnă asumarea riscului de a-i vedea cum se radicalizează şi vin să se adauge formaţiunilor militare ale radicalilor islamişti, agravând ameninţările ulterioare legate de ISIS, Al-Qaeda sau oricărei grupări care le succeda

Raportul ONU, iulie 2021

Aşa se explică faptul căceea ce se întâmplă în teren este o premieră care a contribuit la istoria înfrângere a occidentelilor: s-au suprapus diferite tipuri de conflicte, realitate pentru care excepţional de bine dotatele armate americane şi ale Coaliţiei nu erau deloc pregătite, nici măcar să-l înţeleagă, darămite să fie în stare să replice în mod convingător. Agenţiile de informaţii au avertizat că riscul - transformat apoi în realitate - era ca armatele trimise în zonele unde activează organizaţiile teroriste să se confrunte cu formaţiuni paramilitare cu ierarhie fluidă şi cu structuri variabile, atacând fiecare după o strategie proprie şi fixând raporturi de subordonare doar cu structura de comandă centrală. Cazul talibanilor este exemplar, ei având propriile lor detaşamente, dar acţionând regional în cooperare cu alte structuri Al-Qaeda sau cu luptători din ISIS. Sunt şi organizaţii din ţările învecinate care au unităţi de luptă are cooperează sau susţin atacurile talibanilor, Raportul ONU amintindnd în acest sens de Tehrik-e-Taliban Pakistan, "ameninţare pentru întreaga regiune" datorită unirii actuale a grupurilor de dizidenţi şi a creşterii numărului de atacuri transfrontaliere". La rândul său, se consemnează în Raport, "Statul Islamic din Irak şi Levant, chiar dacă a pierdut în 2020 mulţi responsabili de rang înalt, luptători şi resurse financiare în 2020, s-a deplasat în alte provincii, , mai ales în Nurestan, în provinciile Badghis, Rar-e Pol, Baghalan, Badakshan, Kondoz şi Kabul, acolo unde luptătorii au format celule în adormire...În cadrul eforturilor sale de resuscitare, grupare a făcut o prioritate din recrutare şi formarea de noi partizani. Conducătorii mişcării speră să atragă şi talibanii intransigenţi şi alţi membri ai miliţiilor care se opun oricărui acord între SUA şi talibani şi vor să recruteze personal din Siria". Tot în Afganistan, din ce în ce mai prezentă, este Mişcarea islamică din Uzbekistan alături de Khatiba Iman al-Buhari, grup care opereză în toată Asia Centrală, de semnalat fiid faptul că, în ciuda multiplelor divergenţe care le despart, în general motivate pe modul în care este împărţită prada, în ulimele luni grupările respective colaborează în nord cu Gruparea Jihadului Islamic. Îb Afganbistn mai este solid implantată, du mult timp, şi Mişcarea islamică din Turkmenistanul oriental  care numără câteva sute de membri, în principal legată de Al Qaeda şi care, se spune, "acţionează în ideea ca, profitând de haos, să poată forma Statul islamic uigur în Xinjian (China)..branş afgană a mişcării fiind concentrată pe mişcări împotriva Chinei, iar cea din Siria pe acţiuni cu caracter mai global".

Ce se va întâmpla dacă, aşa cum spune acum unele surse, se va reactiva comandamentul reţelelor reunite ale terorismului islamist din spaţiul Afganistan, Siria, Irak şi Liban? Au fost lăsate să se dezvolte, s-a crezut că au fost eradicate. Cine răspunde pentru raţionamentele eronate?