Mai mult, alegerile par să fie numai despre Netanyahu, despre menţinerea sa ca prim ministru – al cincilea mandat şi perspectiva de a fi cel mai longeviv premier, luându-i locul în clasament chiar lui David Ben Gurion – sau eliminarea sa şi a coaliţiei cea mai de dreapta a unui guvern israelian de la conducerea statului.

Referendum pro şi contra Netanyahu

Mai mult, alegerile vin într-un moment ciudat, în care premierul Netanyahu a fost pus în luna februarie sub acuzare pentru un caz de luare de mită şi două cazuri de fraudă şi abuz de încredere. Procurorul general a anunţat anchetarea pentru corupţie în schimbul de contracte lucrative versus favoruri şi acoperire mediatică favorabilă, când un nou scandal a apărut legat de vânzarea secretă a unor submarine avansate către Egipt, despre care premierul a minţit.

Bătălia electorală a fost urâtă şi murdară, fără nici o confruntare între principalii candidaţi, fără măcar un interviu relevant pentru opţiuni politice pe o direcţie sau alta a celor cu pretenţii de a prelua guvernarea în noul mandat. Ba chiar şi manifestaţiile publice de campanie au fost înlocuite cu postări în reţelele sociale. Ceea ce nu a făcut bătălia mai simplă, din contra: pentru prima oară după ceva timp, Benjamin Netanyahu are cu adevărat un rival pe măsură, pe Benny Gantz, preşedintele partidului Alb-Albastru, un fost şef de stat major general al Armatei Israelului.

Alegerile din Israel se desfăşoară în regim proporţional, şi numeroase partide se lansează în cursă. 14 partide principale şi alţi candidaţi luptă să treacă, singure sau în formule de alianţă, pragul de 3,25%. Iar coaliţiile mozaic care se formează determină candidatul de premier – ales dintre şefii partidelor cu cele mai mari procente în alegeri, deci cu cei mai mulţi parlamentari – desemnat de către partidele ce au intrat în Parlament.

După alegeri şi exprimarea preferinţelor de către diferitele partide, Preşedintele Reuven Rivlin desemnează pe cel care are cele mai mari şanse să alcătuiască o coaliţie. În cazuri în care unele partide au doar un parlamentar, coaliţiile mozaic sunt foarte greu de constituit, deşi suficient de stabile, în ultima vreme.

Competiţie între personalităţi: Netanyahu cu rival solid pentru Securitatea concetăţenilor săi

Şi astăzi bătălia se dă în termenii competiţiei între personalităţi capabile să răspundă convenabil, credibil şi legitim temerilor de securitate ale votanţilor israelieni. E motivul pentru care astăzi Benjamin Netanyahu are un adevărat rival în Benny Gantz, flancat de alţi doi şefi de stat major, Moshe Yaalon şi Gabi Ashkenazi, cu care a format partidul în februarie, la care s-a adăugat alianţa cu Yair Lapid, fost ministru de Finanţe, boxer profesionist şi om de televiziune popular în Israel, cu care Gantz a anunţat că va împărţi mandatul de premier, după primii doi ani şi jumătate Lapid urmând să preia mandatul.

Faţă de megalomania, aroganţa şi dorinţa lui Netanyahu de a rămâne la putere – şi din cauza problemelor majore cu justiţia, el devenind primul premier al Israelului în funcţie anchetat penal, dacă va câştiga alegerile – perspectiva împărţirii mandatului şi prezenţa figurilor reprezentative multiple în partidul centrist Alb-Albastru creează avantaje multiple.

De altfel, campania a avut cele mai acute tonuri, din cauza luptei strânse pe care o arată sondajele de opinie. De aici şi afirmaţiile cele mai controversate vehiculate de liderul partidului de dreapta Likud, Benjamin Netanyahu, ultima vizând ocuparea şi recunoaşterea teritoriilor coloniilor din Cisiordania ca teritoriu suveran israelian, afirmaţie lansată vineri.

Gantz, pe de altă parte, fost şef de stat major în timpul campaniilor din 2012 şi 2014, a forţat imaginea prin video-uri de campanie în care se vedea uciderea de palestinieni şi afirmaţii potrivit cărora Gaza va fi adusă la Epoca de Piatră, ca răspuns la lansările de tiruri cu rachete către Israel, susţinere ilustrată cu imagini din campania aeriană din 2014.

Netanyahu a promovat pe scară largă recunoaşterea de către Donald Trump a capitalei la Ierusalim şi suveranitatea asupra Înălţimilor Golan, în timp ce joi a promovat bunele relaţii cu Vladimir Putin care au adus acasă rămăşiţele unui soldat israelian mort acum 37 de ani în Liban, pentru ca vineri să lanseze bomba cu suveranitatea asupra coloniilor din Cisiordania.


FOTO EPA-EFE

Lovituri pe sub centură între vechi asociaţi: Netanyahu versus Gantz, coruptul megaloman contra stângistului slab

Deşi l-a numit altădată un „excelent ofiţer“ căruia Israelul îi datorează gratitudine, azi premierul Netanyahu îl atacă pe Benny Ganz acuzându-l că e un „stângist slab“. Gantz l-a contrat adoptând o poziţie mai conciliantă, vorbind despre reaşezarea legii controversate a statului naţiune evreu – care notează doar evreii ca populaţie băştinaşă în Israel, ignorându-i pe cei 20% arabi.

Apoi Gantz a insistat în campanie pe corupţia, aroganţa şi auto-suficienţa semi-autoritară a lui Netanyahu, dar mai ales pe politica sa de divizare, anunţând că-şi doreşte reconcilierea între dreapta şi stânga, evrei şi arabi, credincioşi şi seculari, muncitori şi bogaţi, periferie şi Tel Aviv, cei cu bunicii ce au fugit din teritoriile arabe versus cei cu bunicii pionieri în kibutz-uri. Benny Gantz, fidel politicii centriste pe care o promovează, a lansat politica de vindecare şi unitate cu „Israelul înaintea tuturor“.

Chiar dacă întreaga campanie este despre a rămâne cu sau fără Netanyahu, despre Netanyahu versus Gantz, ca de obicei, partidele mici cu puţini parlamentari vor fi cele decisive pentru constituirea majorităţii, ca şi capacitatea de a aglutina această majoritate prin împărţirea avantajoasă şi generoasă a mandatelor de miniştri de către viitorul premier desemnat.

Dar, în acelaşi timp, alegerile sunt şi despre un referendum pro şi împotriva lui Netanyahu, iar propriile realizări vehiculate în întreaga campanie, dublate de ameninţările la adresa securităţii israelienilor de rând determinate şi accentuate de gesturile sale ostentative, cu tiruri venite din teritoriile ocupate, ar putea să joace un rol major împotriva sa în alegeri. Însă o vom afla în timp, procesul de formare a majorităţii fiind cel mai anevoios şi mai dificil, într-o formula democratică ce permite jocuri de negociere pentru fiecare vot.