Până în acest moment au fost descoperite 16 victime, dar ştirile care vin în flux continuu din zonă vorbesc despre posibilitatea ca bilanţul să fie mai mare. Şi chiar este posibil deoarece omul, înainte de a pleca în turneul mortal, se deghizase îmbrăcând o uniformă a poliţiei canadiene şi - încă nu se ştie cum - la un moment dat conducea chiar o maşină de poliţie (foto, imaginea difuzată în alerta dată de poliţie).

Astfel se explică faptul că s-a putut apropia atât de mult de persoanele devenite ţinte şi, la fel de uşor, a putut părăsi locul crimei. Urmărirea ucigaşului a durat destul de mult timp, peste 12 ore, fiind localizat şi încercuit în zona unei staţii de benzină lângă Enfield (foto), la aproximativ 35 km nord de Halifax. Wortman a fost ucis în timpul schimbului de focuri care a urmat.

Gabriel Wirtman în poza difuzată de poliţie în momentul urmăririi, avertizând asupra unui suspect înarmat şi primejdios

Printre victimele lui Wortman se numără şi caporalul Heidi Stevenson (foto), cu 23 de ani de activitate în forţele de poliţie şi care a fost printre primele persoane care au răspuns la apelul de ajutor lansat de oamenii dijn Portapique care au auzit împuşcături într-o locuinţă unde ulterior au fost găsite mai multe victime.

Gravitatea extremă a faptelor şi lipsa de motivaţii aparente (din primul moment a fost exclus un incident de tip terorist, deci nu a fost implicat în anchetă serviciul anti-tero) lasă să se întrevadă o anchetă dificilă, tocmai pentru că, spre deosebire de tot ce a cunoscut Canada ca ucigaşi în masă, nu vorbim despre un dezaxat cu motivaţii evidente sau despre un bolnav mintal. Comparaţiile sunt imposibile cu cazul Alexander Bissone care, în ianuarie 2017, ucide şase persoane şi răneşte alte opt la moscheea din Quebec City, atac motivat de convingerile sale de extremă dreaptă. Sau cu evenimentul tragic din decembrie 2014 de la Edmonton, unde Phu Lam, un om suspectat de violenţe familiale ucide şase persoane şi doi copii aflaţi în două locuinţe diferite înainte de a se sinucide în restaurantul în care lucra. Sau cu cazul Alex Minassian care, la volanul unui minivan, a intrat voit pe trotuarul unei străzi din Torono, ucigând 10 oameni şi rănind grav alţi 16, afirmând că a răspuns astfel anilor de suferinţă provocaţi de faptul că femeile i-au respins ani şi ani de zile avansurile şi l-au umilit.

Nu e cazul şi aici, unde avem un medic de succes, fără un background de violenţă sau cu o istorie personală de relaţii complicate, astfel încât, cel puţin în acest moment, Stephen McNeil, premierul din Noua Scoţie, a spus, dezarmat, că "este vorba despre unul dintre cele mai lipsite de explicaţii acte din istoria provinciei noastre". Şi atunci?

În primul rând, din nou, apare problema pe care o pune mentalitatea specifică din spaţiul Americii de Nord, cu ai săi cetăţeni crescuţi de generaţii cu convingerea că a avea arme este atributul independenţei, armele au permis masacrarea cu atât de mare succes şi rapiditate a populaţiei autohtone. Sau, în mentalitatea Far West şi acum,  mijlocul cel mai rapid de a-ţi rezolva singur problemele atunci când crezi sau îţi imaginezi că statul nu te ascultă, nu-i pasă de dramele tale sau nu pur şi simplu este incapabil să intervină din lene, comoditate sau indiferenţă generalizată.

Sigur că în Canada nu mai este aceeaşi situaţie ca în SUA unde masacre de acest gen sunt la ordinea zilei, în ultimii ani mai ales în comunităţile şcolare, iar vârsta atacatorilor scade semnificativ, în multe cazuri fiind vorba despre adolescenţi de-abia ieşiţi din copilărie. Este un context istoric comun cu Canada? Desigur, dar numai până în 1989 când, în urma actului criminal comis de Marc Lepine la Universitatea Politehnică din Montreal unde a intrat într-o sală de clasă, le-a spus băieţilor să iasă şi a ucis 16 fete, apoi trăgându-şi şi lui un glonţ în cap cu o puşcă semi-automată, guvernul a introdus restricţii importante: este interzisă posesia unei arme neînregistrate sau a uneia semi-automate sau a oricărei arme cu tragere rapidă, plus controale periodice pentru posesori de licenţă (control psihologic de risc, două referinţe plus notificare către membrii familiei, plus verificare de cazier). Toate astea se cercetează acum, dar este uşor de crezut că un personaj important al comunităţii precum dr. Wortman s-ar fi putut să treacă mai uşor de grila de control.

Cabinetul stomatologic, proprietatea lui Wortman, din Dartmouth

Dar ceea ce mi-a atras atenţia şi, pe fond, motivează acest articol, este o frază rostită de Superintendentul şef al poliţiei canadiene, Chris Leather care, după ce a spus că este cert vorba despre un act premeditat (uniformă de poliţie şi maşină de poliţie prevăzută pentru a fi utilizată), a anunţat că investigaţia va determina şi dacă actele criminale ale dr. Wortman au vreo legătură cu epidemia de noul coronavirus: "Nu am determinat încă dacă asta are vreo legătură cu criza Covid-19", posibilă aluzie la contextul local - tensionat ca peste tot în lume - din cauza deciziei de a impune închiderea temporară a tuturor activităţilor neesenţiale (printre care, în afara unor cazuri de absolută urgenţă, şi cea a cabinetelor stomatologie). Posibil ca asta să fi fi fost factorul declanşator al mecanismului ucigaş din mintea lui Wortman, totuşi un om înstărit, proprietarul propriului său cabinet stomatologic, a două locaţii în Dartmouth şi a altor trei proprietăţi în Portapique.

Dar chiar dacă ne aflăm la începutul anchetei, este foarte important că apare ca posibilă pistă de cercetat şi atmosfera socială sub influenţa dramatică a pandemiei. Încep oare să scape de sub control nervii oamenilor sub aflaţi presiunea unor constrângeri economice? Context în care a avea o armă la dispoziţie poate, în condiţii extreme, să reprezinte, pentru indivizi mai labil psihic, o tentaţie la care cedează, mai ales dacă doctorul de succes fusese la prima asemenea experienţă şi ar fi văzut că se poate dărâma munca de o viaţă. Este şi aceasta o posibilitate, foarte semnificativă în momentul în care se tot anunţă viitoare tulburări sociale.

"Incidentul Wortman" să fie o premoniţie a timpurilor sau, pur şi simplu, actul de nebunie temporară a unui individ cu o puşcă-automată la îndemână?