Crăciun, curry şi multe religii

Mulţi necreştini adoptă acum obiceiurile zilei, de la brazii de Crăciun şi cadourile pentru copii la oportunitatea de a se reuni cu întreaga familie.

Am copilărit ca musulman, fapt pentru care nu îmi plăcea Crăciunul. Eram înconjurat de ritualuri, evenimente şi exagerare privind ceva în care mi se spusese să nu cred. Prietenii îmi sunau la uşă, în dimineaţa de Crăciun, pentru a-mi arăta cadourile pe care le primiseră. Mă uitam la bicicletele lor sau la maşinile cu telecomandă, dar apoi mă duceam în camera mea, plictisit. Ca toţi palestinienii şi irakienii, mă simţeam umilit de etalarea arogantă a puterii occidentale, copleşit de giganticii brazi de Crăciun şi de decoraţiile ostentative.

Părinţii îmi aminteau că primeam şi eu cadouri de „Crăciunul" musulman, Eid, care era şi el plin de lăcomie şi, cel puţin în ţările majoritar musulmane, de comercialism. Îmi spuneau că şi comunitatea noastră avea „Moş Crăciunul" ei, armate de bărbaţi cu barba lungă, care ţineau evidenţa copiilor cuminţi. Erau cunoscuţi drept şeici sau mulahi. Cadourile lor constau în fatwa sau în referiri obscure la Coran. Am început să am resentimente. Visam la o lume în care să mă simt acasă, unde să pot mânca şuncă şi să consum alcool fără teamă de pedeapsă.

Sora mea mai mică era mai insistentă în privinţa sărbătoririi Crăciunului. Treptat, casa noastră a început să se umple de brazi şi de alte decoraţiuni, cum ar fi beteala şi o iarbă ciudată, numită vâsc. Mâncarea nu s-a schimbat. Nu erau curcani sau plăcinte. Continuam să mâncăm curry şi lapte de pasăre, în care se adăuga şofran. Miracolul naşterii lui Iisus era înlocuit de miracolul lui Mohamed despicând Luna. Am făcut lobby pentru ceva echivalent cu o slujbă la moscheea locală, dar clericii au respins vehement ideea, argumentând că ar fi fost o capitulare în faţa religiei majoritare.

Cu cât încercam mai mult să mimăm Crăciunul, cu atât era mai clar că acesta devenise şi o sărbătoare seculară, nu numai una religioasă. Măsura în care trebuie sărbătorit Crăciunul într-o societate multiculturală poate fi, pentru unii, disputată. Şi totuşi, rar se aud proteste din partea necreştinilor. Mă amuză, în special, faptul că unii oameni cu bune intenţii au început să numească Crăciunul „sezonul vacanţei" pentru a arăta că mă includ şi pe mine. Apoi m-am căsătorit cu o creştină, cedând în faţa opresorilor mei culturali. Nu dăm prea multă importanţă religiei. Mă simt mai confortabil stând aproape de şunca de Crăciun. Încă mai primesc cadouri, de obicei şosete sau cravate. Mai rămâne să-mi trezesc prietenii, de Crăciun, să le arăt cadourile.