Analiză de Cosmin Dugan*

O condiţie pentru doritorii unei longevităţi active va fi şi să devină supravieţuitori ai multiplelor stări de criză care în mod cert le vor schimba radical pentru o perioadă de timp modul de viaţă şi în final, pe ei înşişi. 

Inevitabilitatea crizelor şi faptul că ne pot afecta pe toţi – indiferent de poziţie socială, profesională, avere, etc, dar şi că siguranţa şi supravieţuirea individuală depind de comportamentul colectiv, ar trebui să ne facă mai responsabili faţă de măsurile care permit anticiparea, prevenirea, controlul şi atenuarea efectelor unei crize. Din acest motiv, în toate ţările, prevenţia şi protecţia în faţa pandemiilor, reprezintă un obiectiv esenţial al guvernării.

Nimic nu este însă mai înşelător decât aparentă senzaţie de securitate în faţa unor ameninţări considerate a fi netradiţionale sau non-militare care se manifestă cu o frecvenţă relativ scăzută, după cum sunt considerate şi epidemiile/pandemiile cu un agent cu transmisibilitate, infecţiozitate şi fatalitate crescută.

O serie de caracteristici ale crizelor medicale contribuie la dificultatea de conştientizare, înţelegere şi reticenţa de a acţiona a decidenţilor politici: apariţia în mod neaşteptat şi afectarea rapida a unor zone extinse şi la distanţă de focarul iniţial, cu toate că fenomenul în sine este cunoscut şi anticipat; datele utile şi verificabile în etapa iniţială sunt reduse şi interpretabile, astfel că există o puternică tendinţă de a favoriza scenariile benigne; „zgomotul de fond” al specialiştilor care generează ipoteze şi scenarii contradictorii, fără a ajunge rapid la un consens, preferând expectativa  unei atitudini ferme; o reacţie de respingere psihologică în a accepta un scenariu care implică victime în masă (inclusiv decidenţii şi apropiaţii lor); interesul mai redus acordat avertizărilor şi recomandărilor unui organism internaţional precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii comparativ cu cele provenite dintr-o sursă guvernamentală; potenţialul impact economico-financiar consistent care ar putea afecta sever strategiile bugetare guvernamentale; în unele cazuri, lipsa unui factor politic direct sau a unei „adrese de corespondenţă” care să permită realizarea unei negocieri etc.

Totuşi, existenţa umanităţii este o mărturie a supravieţuirii în faţa a numeroase epidemii, unele catastrofale, în perioade lipsite de o cunoaştere ştiinţifică elementară. Astfel de experienţe traumatizante reprezintă puncte de inflexiune în istoria omenirii (bolile sunt considerate „o mână ascunsă a istoriei”- William McNeil) şi ne oferă cunoaştere în elaborarea unor strategii de combatere a epidemiilor. 

În interacţiunea cu aceste maşinării biologice optimizate pentru reproducere şi transmisie, atunci când mecanismele naturale de apărare sunt depăşite, oamenii au răspuns, pentru a supravieţui, valorificând avantajul cel mai important al speciei noastre – funcţia neocorticală.

În acest context, serialul nostru pe care îl începem cu acest articol, se adresează înţelegerii cauzelor, mecanismelor şi mai ales promovării unor soluţii care să contribuie la identificarea şi selectarea „viitorilor dezirabili” în perioada unei crize medicale. 

Despre cauzele de apariţie a epidemiilor

Răspândirea internaţională a bolilor infecţioase în contextul globalizării reprezintă un risc identificat şi bine documentat, încă de acum trei decenii: „În era călătoriilor cu avionul, o persoană care incubează o boală cum ar fi Ebola, se poate îmbarca într-un avion şi poate călători în jur de 12.000 de mile, să treacă neobservată prin vamă, să îşi ia o slujbă normală într-o destinaţie anume şi tot să nu apară simptome ale bolii pentru câteva zile, infectând mai multe persoane înainte ca starea sa de sănătate să se altereze.

Mai mult, comerţul mondial de produse agricole a sporit considerabil expunerea oamenilor la bolile animalelor exotice şi sălbatice, facilitând trecerea microbilor de la diverse specii de animale la om„Globalizarea resurselor de hrană înseamnă lipsa igienei în producţia alimentară, iar pregătirea hranei în ţările de origine poate introduce noi patogeni punând în pericol populaţia atât străină cât şi locală.

Piaţă de carne din Asia FOTO EPA-EFE

Un alt aspect care nu trebuie ignorat este creşterea populaţiei şi a densităţii populaţiei în zonele urbane, în prezent peste jumătate din populaţia lumii locuind în aglomeraţii urbane. Trebuie remarcat că încă din secolul XX mediul urban a reprezentat scena preferenţială a desfăşurării principalelor evenimente politice şi de securitate, iar această tendinţă este de aşteptat să se accentueze în viitor.

Astfel, planurile urbanistice şi dezvoltarea aglomerărilor umane trebuie alcătuite având în vedere inclusiv perioadele inevitabile de criză. Totuşi, în multe părţi ale lumii oraşele sunt asociate cu o lipsă totală sau parţială a infrastructurii sistemului sanitar, igienă precară, sisteme de canalizare şi resurse de apă potabilă insuficient dezvoltate, pieţe de animale sălbatice şi exotice cu facilităţi de abatorizare, condiţii rudimentare de procesare şi prelucrare a cărnii, care nu respectă reguli elementare sanitar-veterinare şi de igienă alimentară. În lipsa unor condiţii sanitare decente, aceşti „stupi metropolitani” în dezvoltare se dovedesc a fi un teren excelent pentru creşterea şi răspândirea microbilor. 

Aglomerările urbane cresc semnificativ riscul transmisiei bolilor infecţioase FOTO Twitter

Nu putem omite aici modificările climatice şi dezastrele de mediu. Alterarea ecologică adusă de evenimente naturale sau create de om au favorizat şi provocat apariţia şi răspândirea bolilor infecţioase, ca urmare a modificării ecologiei pe arealuri extinse, dispersia la distanţă datorită unor fenomene atmosferice, precum şi modificarea arealului de răspândire a unor organisme-gazdă, cu rol esenţial în ciclul de dezvoltare al microrganismelor patogene (Shuman EK, 2011).

De asemenea, creşterea incidenţei şi a magnitudinii dezastrelor naturale determinate de schimbările climatice, cum ar fi alunecările de teren, cutremurele, valurile tsunami, uraganele şi inundaţiile pot influenţa răspândirea bolilor. Astfel de evenimente, asemenea războaielor şi conflictelor violente, determină distrugerea infrastructurii sanitare, dizlocarea masivă a oamenilor în adăposturi şi tabere supraaglomerate, lipsite de facilităţi sanitare elementare.

Un alt factor de risc derivă din capacitatea de a manipula informaţia existentă la nivelul genomului sistemelor biologice. Utilizarea biotehnologiilor, la scară largă, a determinat apariţia unui sector nou, în care reglementările şi controalele sunt (încă!) realizate de către state, dar actorii principali sunt companiile multinaţionale, iar actorii secundari sunt mici centre de cercetare private, ONG-uri sau chiar indivizi (biohakeri).

Riscuri suplimentare sunt generate de tehnologiile cu utilizare dublă din domeniul medical (DURC); de exemplu, procedee avansate destinate realizării unor tratamente genetice împotriva cancerului, pot fi utilizate, cu unele adaptări, pentru realizarea de noi tulpini bacteriene.

Deşi mai puţin discutat astăzi, riscul unui atentat bioterorist, ca potenţial factor de apariţie a unor epidemii cu potenţial pandemic, nu trebuie ignorat: „… realizarea unui gram de agenţi infecţioşi  cu dimensiuni de 1 până la 5 micrometri este o provocare tehnică, însă, din momentul în care această capacitate este dobândită, este mult mai simplu să realizeze un kilogram de agent biologic. Şi nu mai este nici o dificultate majoră pentru o organizaţie teroristă care poate realiza un kilogram să realizeze 10 sau 100 de kilograme.


FOTO AFP

Riscul bioterorismului este în creştere, pregătirea pentru astfel de incidente rămâne esenţială. Nu în ultimul rând, putem menţiona şi riscurile generate de accidentele produse în cadrul unor facilităţi de producere a armelor biologice, un exemplu fiind incidentul din localitatea Sverdlovsk (URSS), în aprilie 1979, când eliberarea în atmosferă a unei cantităţi reduse de antrax destinat uzului militar a provocat câteva sute de victime. 

Riscul pandemic la adresa omenirii

Pandemiile cu virusuri gripale nu reprezintă o noutate, existând periodic avertizări ale experţilor, care trec însă neobservate în absenţa unui eveniment care să le ofere vizibilitate mediatică „oamenii de ştiintă au prevăzut de mult timp apariţia unui virus gripal capabil să infecteze 40% din populaţia umană a globului şi să ucidă un număr inimaginabil.”

În acest context este de menţionat că  Organizaţia Mondială a Sănătătii (OMS) a avertizat încă din anul 2005, într-unul dintre Rapoartele sale anuale, asupra faptului că „există o posibilitate semnificativă ca un alt flagel precum SIDA, SARS sau Ebola, cu potenţialul de a ucide milioane de oameni, să apară în anii următori.

O estimare realizată de un centru de analiză australian în anul 2006, aducea în discuţie patru scenarii de evoluţie  la nivel global – uşor (similar gripei Hong Kong 1968-1969), moderat (similar gripei asiatice din 1957), sever (similar gripei spaniole din 1918-1919) şi ultrasever (gripă spaniolă dar cu mortalitate crescută la vârstnici) cu o mortalitate la nivel global estimată între 1.42 milioane şi 142.16 milioane.

Riscul epidemiilor şi pandemiilor cu agenţi infecţioşi este în creştere în secolul XXI. FOTO Daniel Dancea

În context, raportul „Global Trends 2025: A Transformed World” (realizat de către National Intelligence Council în anul 2008) semnala că: „emergenţa unei boli respiratorii datorate unui agent infecţios nou, cu transmisibilitate şi virulenţă ridicată, pentru care nu există contramăsuri adecvate poate iniţia o pandemie. (...) Cei mai probabili candidaţi sunt tulpinile de gripă aviară H5N1 dar şi alţi patogeni prezintă acest potenţial – precum coronavirusul SARS sau alte tulpini gripale. Dacă o pandemie va apare, focarul iniţial va fi situat cel mai probabil într-o zonă cu o densitate mare a populaţiei şi cu o asociere strânsă dintre oameni şi animale, precum unele zone din China şi Asia de Sud-Est, unde oamenii trăiesc în proximitatea  şeptelului sau a animalelor de consum”.

Într-un discurs TED considerat astăzi premonitoriu, care a avut loc în aprilie 2018 şi intitulat „Următoarea epidemie va veni. Cum putem fi siguri că suntem pregătiţi”, Bill Gates menţionează riscul apariţiei unei epidemii/pandemii cu tulpini gripale, inclusiv SARS-like, pe care o consideră iminente. În acelaşi timp prezintă o serie de măsuri menite identificării precoce a tulpinilor cu risc pandemic şi dezvoltării accelerate de medicamente specifice, seruri şi vaccinuri.

În data de 15 mai 2018,  „Johns Hopkins Center for Health Security” a susţinut un exerciţiu de o zi în care a simulat progresia şi efectele unui agent infecţios emergent ficţional -  virusul paragripal Clade X (o combinaţie de virus paragripal cu secvenţe din virusul Nipah). „Jucătorii” au fost experţi medicali şi factori decizionali civili şi militari cu experienţă din administraţia Statelor Unite. Virusul a fost descris ca prezentând o letalitate şi transmisibilitate moderată, calea principală de transmisie fiind prin intermediul picăturilor Flugge (tuse, strănut) iar perioada de incubaţie asimptomatică a fost estimată la câteva săptămâni.

Aspecte din cadrul exerciţiului Clade X.

În ciuda măsurilor estimate a fi luate, la sfârşitul simulării a 20 de luni de evoluţie s-a considerat că numărul de victime s-a ridicat la circa 150 de milioane de vieţi omeneşti, iar în cazul scenariului catastrofal în care nu s-ar fi putut obţine un vaccin numărul victimelor ar fi putut ajunge la 900 de milioane de vieţi, aproximativ 10 % din populaţia lumii. Deşi doar o simulare realistă, exerciţiul a demonstrat complexitatea şi dificultatea ţinerii sub control a unei pandemii, chiar şi beneficiind de expertiză impecabilă. 

Acelaşi Centru a realizat în 18 octombrie 2019 o altă simulare denumită „Event 201”, în colaborare cu World Economic Forum şi  Bill and Melinda Gates Foundation. Simularea s-a desfăşurat pe parcursul a 3.5 ore şi a implicat 15 decidenţi guvernamentali, din sectorul de afaceri şi experţi de sănătate publică. Datorită faptului că agentul ficţional utilizat a fost descris ca fiind un coronavirus înalt infecţios care provoca o patologie respiratorie acută, pe fondul declanşării la scurt timp a pandemiei COVID-19, au existat speculaţii (clarificate oficial) referitoare la rolul acestui exerciţiu şi interesele celor implicaţi.

În anul 2018, în cadrul raportului „Worldwide Threat Assessment of US Intelligence Community” realizat de către Oficiul Directorului Serviciilor Naţionale de Informaţii (în original - Office of the Director of Naţional Intelligence - ODNI), se menţionează riscul pe care îl prezintă agenţii infecţioşi cu potenţial pandemic - „o nouă tulpină virulentă care prezintă o transmisibilitate crescută continuă să reprezinte o ameninţare majoră, cu agenţi patogeni precum tulpinile gripale H5N1 şi H7N9 şi coronavirusul care provoacă Sindromul respirator din Orientul Mijlociu, care prezintă potenţial pandemic dacă dobândesc un grad crescut de transmisibilitate interumană.

Raportul din anul 2019 reia avertizarea riscului de pandemie, indicând în mod specific riscul unei epidemii de gripă: „estimăm că Statele Unite şi lumea va rămâne vulnerabilă în faţă următoarei pandemii de gripă sau cu un alt agent infecţios care ar putea produce un număr mare de victime şi morţi, ar putea afecta sever economia mondială, accesul la resursele internaţionale şi ar putea creşte solicitările de ajutor adresate SUA.

În cadrul Strategiei Globale pentru Gripă (Global Influenza Strategy) 2019-2030, OMS reafirmă riscul pandemic al virusurilor gripale şi realizează o serie de recomandări privind îmbunătăţirea gradului de pregătire şi de răspuns la nivel naţional şi dezvoltarea de noi instrumente rapide dedicate prevenirii, detectării, controlului şi tratamentului gripei.

Despre virusul SARS-CoV-2. Cine l-a produs?

În anul 2015, un articol apărut în revista Nature, menţiona prezenţa la liliecii cu nas în potcoavă din China o tulpină SARS-like, denumită SHC014-CoV, care a fost caracterizată că având o infecţiozitate şi letalitate ridicată atunci când a infectat animalele de experienţă. Colectivul de cercetare avertiza asupra riscului pe care îl prezintă virusurile SARS-like care pot trece barieră interspecii şi pentru care nu există terapii specifice sau eficiente.

Specimen de liliac cu nasul în potcoavă, cea mai probabilă sursă a virusurilor SARS-like.

SARS-CoV-2 face parte din familia coronavirusurilor SARS-like şi este aproape cu certitudine un descendent al unei specii de coronavirus provenit de la liliac (cel mai probabil din specia Rhinolophus – liliac cu potcoavă - cu care prezintă o similitudine genetică de peste 95%, comparativ cu 79% cu virusul original SARS CoV). Există suspiciunea că la începutul lunii decembrie 2019 acest virus a reuşit să infecteze o gazdă intermediară (cel mai probabil un mamifer), în acest moment cel mai probabil candidat fiind pangolinul. 

Totuşi, raritatea acestor animale aflate în primejdie de extincţie (vânate pentru consum şi presupuse proprietăţi curative în medicina tradiţională chineză, diminuarea drastică a habitatului prin tăierea pădurilor, trafic internaţional şi recent ucise tocmai datorită suspiciunii de transmitere a COVID-19) nu exclude existenţa alte gazde intermediare, încă neidentificate.

Cert este că după apariţia şi identificarea primelor cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în decembrie 2019 în oraşul Wuhan, anchetele epidemiologice au evidenţiat o legătură puternică dintre riscul de infecţie şi frecventarea pieţelor de animale din oraş, cimentand astfel şi mai mult ipoteza unei zoonoze.

Extinderea rapidă în afară Chinei şi în special în Europa (focarele din nordul Italiei şi Franţa), pe baza unor cazuri documentate epidemiologic, ridică şi suspiciuni privind traficul de oameni şi fiinţe vii, eficienţa controalelor la frontieră, existenţa altor modalităţi de transmitere decât cele cunoscute în prezent (ex. particule aeriene în concentraţie ridicată datorită poluării excesive) etc.

Foto: Aspectul virusului SARS-CoV-2 la microscopul electronic

Deşi răspunsul la multe din aspectele epidemiologice va veni mult după încheierea a acestei pandemii, putem să afirmăm că în prezent nu există dovezi ale fabricării virusului SARS-CoV-2 şi/sau ale iniţierii deliberate/clandestine a unui agent infecţios responsabil de apariţia epidemiei COVID-19, în ciuda dimensiunii sociale a fenomenului conspiraţionist care se suprapune peste dimensiunea culturală a ideii de epidemie/pandemie cu efecte grave, într-o perioada de tensiune psihologică.

*Cosmin Dugan este medic şi absolvent al Masterului de Studii de Securitate al Universităţii din Bucureşti. Este expert LARICS pe probleme de securitate medicală.