Alegeri în Israel: Netanyahu trebuie să împace Lupul, Capra şi Varza ca să rămână premier

FOTO EPA

Alegerile din Israel de marţi, 23 martie, au ajuns la finalul numărătorii, într-un mozaic de partide care au intrat în Knesset, Parlamentul unicameral israelian, după ce au depăşit pragul de 3,25%. Dar incertitudinea rămâne şi bătălia pentru înlăturarea lui Benjamin Netanyahu, cel mai longeviv premier al statului Israel, care se confruntă cu 3 procese penale în instanţă, suspendate pe perioada electorală pentru a nu afecta alegerile.

Pentru a rămâne premier şi a încerca să evite deznodământul dosarelor sale, Benjamin Netanyahu trebuie să împace Lupul – partidul său Likud şi aliaţii săi naturali ultra-ortodocşi de dreapta – cu Capra fostului partener Naftali Benet, Partidul Yamina şi cu Varza reprezentată de Partidul Islamist Arab, Ra’am al lui Mansour Abbas. 

Aritmetica imposibilului

Alegerile au avut o prezenţă relativ slabă, 67%, la cea de-a patra rundă de alegeri în 2 ani, din cauza imposibilităţii creării unui guvern stabil şi din cauza nevoii lui Benjamin Netanyahu de a rămâne în funcţie ca premier – ca ministru, dacă e pus sub acuzaţie, nu mai poate rămâne în funcţie. Dar problema cea mai mare este faptul că nu mai puţin de 13 partide politice au intrat în Knesset, cea mai diversă formula din 2003. Mai grav, e vorba despre o diversitate mare de partide de diferite culori şi opţiuni ultra-ortodoxe, arabe, seculare, naţionaliste sau liberale, facţiuni constituite din foşti aliaţi şi prieteni politici care s-au rupt şi s-au certat, făcând aproape imposibilă constituirea majorităţii de 61 de voturi din cele 120 de locuri din Parlamentul israelian.

Ca să simplificăm la maximum spectrul politic, cel mai important partid rămâne Likud, cu 30 de mandate, al doilea fiind Yesh Atid al lui Yair Lapid, cu 17 mandate. Aceste numere arată fragmentarea spectrului politic israelian. E adevărat că partidele apropiate lui Netanyahu şi parteneri tradiţionali, ultraortodoxe şi de extremă dreaptă, reprezentând coloniştii din Cisiordania, reuşesc să adune 52 de locuri în Knesset. Dar de aici înainte lucrurile se complică în mod substanţial.

De partea cealaltă, în opoziţie, se află partidele schimbării, anti-Netanyahu, care au un punct comun - înlăturarea fostului premier, în rest agendele fiind cel puţin la fel de diverse ca cele ale partidelor pe care încearcă Netanyahu să le aducă împreună. Aceste partide, 7 la număr, adună împreună 57 de parlamentari. Iar la mijloc există două partide care nu s-au pronunţat încă pentru opţiunea finală pro sau contra lui Netanyahu, lăsându-şi opţiunile deschise.

Politica sinuciderii publice

Partidul Yamina, condus de Naftali Benet, un partid naţionalist de dreapta, rupt din Likud şi condus de un apropiat al lui Netanyahu altă dată, a optat să nu se ralieze direct opoziţiei şi să-şi lase deschise opţiunile. Dacă avea numărul necesar de voturi, era cea mai naturală alianţă, chiar dacă Netanyahu trebuia să-şi treacă peste orgoliu şi să se asocieze cu un fost adept care l-a subminat în alegeri.

Totuşi, Premierul rutinat şi uns cu toate alifiile al Israelului are precedente importante de soluţii creative pentru a putea să se extragă din conflictul acesta: numai la precedentele alegeri, acum un an, a reuşit să rupă partidul fostului său rival, Benny Gantz, fost şef al Statului Major al Apărării, Coaliţia Alb-Albastru, şi a creat o mare coaliţie de guvernare cu care a încercat menţinerea la conducere pentru 3 ani, admiţând varianta unui mandat de premier împărţit în două, cu conducerea Guvernului jumătate din perioadă de către fiecare din şefii celor două partide. Anticipatele au marcat eşecul coaliţiei.

Aritmetica nu a funcţionat, de această dată, iar în postura de partid balama a rămas un partid arab, condus de către Mansour Abbas, partid islamist rupt din Lista Araba Unită, care abia a reuşit să treacă pragul electoral şi deţine 4 parlamentari în Knesset. Dar de acesta depinde jocul de mai departe. Însă alianţele sunt cele mai nepotrivite, o adevărată sinucidere publică pentru mulţi dintre jucătorii ambelor tabere în cazul acestei formule de alianţă.

Într-adevăr, asocierea dintre partidele de dreapta şi extremă dreapta ultraortodoxe cu un partid islamist arab este de neconceput, şi ar fi un dezastru major, de neimaginat pentru oricare dintre cele trei partide aliate cu Netanyahu de ani buni. De altfel, joi, 25 martie, liderul Partidului Religios Sionist, Bezalel Smotrich, a declarat public că nu e de imaginat nici un guvern de dreapta cu sprijinul lui Abbas, marcând linia roşie imposibil de acceptat de către partidele ultraortodoxe şi ale coloniştilor în alierea cu partidul islamist al lui Mansour Abbas.

Cea mai gravă criză politică din Israel de zeci de ani

Cine şi-ar fi imaginat că cea mai gravă criză din Israel de zeci de ani nu va veni din planul de pace cu Autoritatea Palestiniană, ci va interveni în momentul cel mai fast, al încheierii acordurilor între Israel şi statele arabe, recunoaşterea statului făcută dincolo de barierele cunoscute cu Qatar, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Sudan, în condiţiile în care Egiptul şi Iordania au făcut acest pas în urmă cu mai multă vreme, iar Arabia Saudită este pregătită de o apropiere de Israel pentru contracararea inamicului comun, Iranul. Totuşi, imposibilitatea alianţelor şi blocajul reprezentat de Benjamin Netanyahu pare crucial.

Devine tot mai clar că premierul de 71 de ani nu reuşeşte să acţioneze pentru a forma o majoritate şi riscă o nouă rundă de alegeri, timp în care cele trei procese ale sale de abuz în funcţie, deturnare de fonduri şi luare de mită se reiau. Limitele de acţiune ale lui Netanyahu, care trebuie să rămână premier şi să evite, în acelaşi timp, să fie adoptată vreo lege care să-i interzică nominalizarea ca premier pentru că e urmărit penal şi trimis deja în judecată, sunt o altă belea care-i blochează drastic mişcările. Mai adăugăm şi imposibilitatea de a adopta legea privind imunitatea cât este premier pe care şi-o dorea, şi pentru care nu are cum reuni o majoritate.

Această ruptură cât se poate de egală a susţinerii şi respingerii lui Netanyahu, care a transformat ultimele 4 runde de alegeri într-un referendum pentru sau împotriva premierului longeviv, a arătat limitele sistemului electoral israelian şi nevoia de a schimba ceva şi la acest nivel, măcar pentru a ridica pragul electoral sau a crea altă bază de aşezare a alegerilor. Lipsa capacităţii de a da un rezultat stabil şi clar crează deja dificultăţi majore perspectivei guvernabilităţii statului.

În plus, tentativa de a juca peste linia de demarcaţie putere-opoziţie şi de a promova un guvern de criză din motive de pandemie s-a epuizat deja în urmă cu un an. La alegerile precedente, Benny Gantz, un excelent militar, cu o carieră impecabilă şi profund respectat, a fost păcălit de înzestratul şi rutinatul om politic, care l-a atras în acea Mare Coaliţie. Rezultatul a fost ruperea Partidului său, Coaliţia Alb-Albastru, mai mult, Benny Gantz a tremurat la intrarea în Knesset, partidul său înregistrând acum doar 8 locuri în Parlament(faţă de 32 şi 36 în primele două runde electorale în care a participat în ultimii doi ani).

Soluţii de avarie, imposibilităţi şi alegeri la runda a cincea: eşec al clasei politice israeliene

Capacitatea opoziţiei de a realiza o coaliţie majoritară este la fel de improbabilă. Totuşi, opţiunea lui Yair Lapid şi a Yamina de a se alătura Coaliţiei schimbării dă o structură mult mai coezivă şi mult mai stabilă decât coaliţia posibilă a lui Netanyahu cu Lupul, Capra şi Varza. Totuşi şi aici există rivalităţi şi ambiţii, iar o coaliţie de 8 partide nu este una care să dea certitudinii unei evoluţii serioase în viitor.

Soluţia de avarie a fost deja formulată încă de la alegerile precedente, şi reprezenta o lege prin care nici un politician trimis în judecată pentru cauze penale să nu poată fi eligibil pentru a forma Guvernul, deci interdicţia pentru miniştri să fie extinsă şi la poziţia de Premier. În martie 2020, după precedentele alegeri, o asemenea lege a fost vânturată, dar nu a fost niciodată votată. Şi de această dată, o asemenea lege poate fi readusă în prim plan şi eliminarea lui Netanyahu poate duce la posibilitatea de a forma un guvern care nu mai e ţinut de limitele pro-anti-Netanyahu.

Altfel, opţiunile lui Netanyahu de a aduce oricare alt partid lângă el sau parlamentari individuali pentru a completa numărul de voturi necesare fără a se alătura cu Partidul Islamist arab Ra’am se situează în spaţiul imposibilităţii, în acest moment. Iar lipsa capacităţii sale de a coagula 61 de voturi înseamnă mutarea mandatului către alt candidat de premier, tot aşa cum adoptarea legii interdicţiei în Knesset mută mandatul în mâna altui membru Likud, fapt ce deschide perspectivele, dar înseamnă încheierea epopeei lui Netanyahu.

Şi mai există un factor implacabil împotriva actualului premier: timpul. Dacă nu se întâmplă nimic, deja procesele se reiau şi merg înainte, pot ajunge la o concluzie în primă instanţă, şi, oricum, se îndreaptă implacabil spre o hotărâre definitivă, dacă nu intervine legea salvatoare a imunităţii ca premier a lui Netanyahu. O lege care e puţin probabil să poată fi votată, oricum mult mai improbabilă decât cea care să-i interzică accesul la postul de premier desemnat. Astfel că toate zarurile şi cărţile distribuite sunt împotriva sa. Totuşi, toată lumea aşteaptă să vadă ce va mai inventa rutinatul om politic Benjamin Netanyahu pentru a-şi salva libertatea, averea, imaginea şi viitorul politic.