Confiscarea averilor nejustificate. Ce permit legea şi instituţiile româneşti

Confiscarea averilor nejustificate. Ce permit legea şi instituţiile româneşti

ilustratie:123rf.com

România a avut mult timp corupţie fără corupţi, apoi condamnaţi fără recuperarea prejudiciilor. În ultimii ani, instituţiile capabile să confişte averile ilicite au început să funcţioneze. Dar răul făcut este greu de îndreptat (chiar imposibil). De Radu Nicolae

Ştiri pe aceeaşi temă

articol din ediţia FP România nr 51 (aprilie/ mai 2016)

Într-o societate democratică, confiscarea averilor dobândite prin săvârşirea de infracţiuni nu se poate face decât în cadrul procesual penal sau, dacă vorbim de averea nejustificată a demnitarilor şi funcţionarilor publici, în cadrul stabilit de legislaţia privind integritatea (Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice). Orice confiscare a unor bunuri nejustificate, folosite sau provenite din infracţiuni trebuie să fie rezultatul unui proces echitabil în cadrul căruia sunt respectate drepturile omului  şi principii precum independenţa judecătorilor sau termene de soluţionare rezonabile. Orice altă alternativă de confiscare sumară a averilor excede cadrul unei societăţi democratice şi este specifică regimurilor autoritare. Aşadar, dacă acceptăm aceste exigenţe şi garanţii specifice unei societăţi democratice, fiecare caz trebuie analizat separat şi este practic imposibilă o verificare retroactivă a tuturor averilor realizate după 1990. În primul rând pentru că, chiar dacă averile ar fi fost realizate prin metode ilegale, în cele mai multe cazuri a intervenit prescripţia răspunderii penale, în ipoteza în care autorii mai sunt în viaţă. În al doilea rând, pentru că un asemenea proces retroactiv poate produce mai multe erori judiciare decât dreptate. Alternativa la un demers vindicativ este prevenirea infracţionalităţii, întărirea sistemului legal şi a celui judiciar astfel încât cazurile de dată recentă să fie investigate, produsele infracţiunilor să fie confiscate, iar prejudiciile să fie recuperate.

În primul rând, DNA

Pentru a lămuri ce se recuperează în procesul penal trebuie să facem o distincţie între instrumente, produse ale infracţiunilor şi prejudicii.
a)    Produsul unei infracţiuni este orice avantaj economic obţinut din comiterea de infracţiuni (ex. mita primită, sumele obţinute din traficul de droguri),
b)    Instrumente ale infracţiunilor sunt orice obiecte folosite sau destinate a fi folosite pentru a comite infracţiuni (ex. echipamente de falsificat, autoturisme folosite pentru a distribui droguri). Instrumentele şi produsele infracţiunilor se supun confiscării speciale şi, în unele cazuri, confiscării extinse.  
c)    Prejudiciile reprezintă pagubele, pierderile sau distrugerile, de natură patrimonială sau morală, cauzate prin infracţiune (de ex. sumele plătite ilegal de către un minister). Instanţa de judecată stabileşte despăgubirile pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune. În practică, valoarea prejudiciilor depăşeşte cu mult valoarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor. De pildă, în anul 2015, ca urmare a rechizitoriilor DNA au rămas definitive 241 de hotărâri judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri către autorităţi şi instituţii publice, pentru prejudicii aduse bugetului public, în valoare de aproximativ 165 de milioane de euro şi a fost dispusă confiscarea specială a 29 de milioane de euro (Raportul DNA pe 2015). Confiscarea extinsă este mai puţin utilizată, referindu-se doar la bunuri dobândite după anul 2012, momentul intrării în vigoare a legii (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 78/2014 şi 11/2015).

Pentru ca produsele şi prejudiciile să fie efectiv recuperate în urma unei hotărâri judecătoreşti este nevoie ca, încă din cursul urmăririi penale, bunurile relevante ale suspecţilor să fie indisponibilizate (instituirea sechestrului asigurător). De exemplu, fostul ministrul al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a folosit sumele provenite dintr-un ajutor nerambursabil primit din partea SUA pentru a plăti servicii fictive de consultanţă în valoare de 1,2 milioane de dolari unui offshore din Cipru. Fostul ministru şi alţi angajaţi ai ministerului au fost obligaţi de instanţă să plătească acestă sumă deturnată, însă în lipsa unor bunuri sechestrate şi a urmăririi banilor, suma nu a fost recuperată. Spre deosebire, în dosarul celor peste 14.000 de bilete false de trimitere pentru analize medicale (dosarul Uromed/City Lab), pentru că a existat sechestrul asigurător, suma de 500.000 de euro a putut fi recuperată de la persoanele condamnate. În practică, persoanele condamnate îşi transferă proprietăţile pe numele terţilor, fie rude, fie persoane apropiate, astfel încât să evite confiscarea sau plata despăgubirilor (ex. Ioan Becali, condamnat în dosarul transferurilor de fotbalişti), deşi există suficiente instrumente legale pentru a dovedi aceste acte simulate. „Panama Papers” arată mecanismele complexe prin care averile (dintre care unele este posibil să provină din infracţiuni) pot fi ascunse profitând de noile tehnologii, paradisurile fiscale şi reglementările laxe la nivel naţional şi internaţional.   

Apoi ANI

Pe lângă procesul penal, confiscarea averii mai poate avea loc şi în baza unei legi speciale privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor şi funcţionarilor publici. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) poate evalua averea unui demnitar sau funcţionar public în termen de cel mult trei ani de la data încheierii mandatului şi, în măsura în care constată diferenţe nejustificate mai mari de 10.000 de euro între cheltuielile şi veniturile realizate în perioada mandatului, trimite raportul de evaluare Comisiei de cercetare a averilor, organelor fiscale, celor de urmărire penală şi celor disciplinare. În urma acţiunii de control, Comisia de cercetare a averilor poate hotărî trimiterea cauzei instanţei de judecată dacă se constată că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat. Dacă e cazul, instanţa hotărăşte fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părţi nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului. În 2015, ANI a soluţionat 30 de cazuri privind constatarea unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate. În toată perioada de funcţionare a ANI au fost emise 14 hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţei privind confiscarea averii cu caracter nejustificat, valoare confiscărilor fiind de aproximativ 3 milioane de euro (Raport ANI pe 2015). Unul dintre aceste cazuri a început la sesizarea Centrului de Resurse Juridice şi a privit modul de dobândire a averii fostului ministru Dan Ioan Popescu. După 10 procese, timp în care a fost instituit sechestrul asigurător, fostul ministru a fost obligat să plătească o diferenţă de avere nejustificată de 200.000 de euro, care a fost integral recuperată.

Legislaţia confiscării bunurilor nejustificate este rezultatul unui proces îndelungat de schimbare/adaptare legislativă şi de compatibilizare cu prevederea constituţională conform căreia caracterul licit al dobândirii averii se prezumă. Deşi poate fi considerat inadecvat pentru o societate insuficient democratizată, articolul 44, alin. 8 din Constituţie – „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă” – este esenţial din perspectiva respectării drepturilor omului. Când s-a pus problema revizuirii Constituţiei, Curtea Constituţională a specificat că respectivul articol  constituie  una  dintre garanţiile dreptului de proprietate şi că eliminarea aceste garanţii conduce la suprimarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, fiind astfel neconstituţională (Decizia Curţii Constiuţionale nr.799/2011).

Răspunderea sectorului privat pentru mita plătită tinde să fie obturată de goana după politicieni. În aşa-zisul dosar „Microsoft” pentru care s-au stabilit pedepsele în primă instanţă nu sunt cercetate persoanele juridice din ţară şi străinătate care au fost implicate în schimburile corupte.

Şi ANAF

Există aşadar instrumente legale, fie penale, fie administrative, pentru confiscarea averilor ilicite. De curând şi ANAF a început verificările averilor persoanelor fizice, o funcţie legală tradiţională a Fiscului. În mod normal, toate persoanele identificate cu venituri foarte mari nedeclarate, din surse necunoscute, ar putea fi cercetate pentru evaziune fiscală. Din păcate, până recent, aceste instrumente nu au fost utilizate suficient de instituţiile statului. O perioadă îndelungată România a avut corupţie fără corupţi, iar apoi persoane condamnate fără recuperarea produselor şi prejudiciilor din infracţiuni. Acum cinci ani, subiectul recuperării produselor şi prejudiciilor a intrat pe agenda instituţiilor de aplicare a legii, însă reglajele instituţionale sunt încă departe de echilibru. De pildă, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat în 2015 că peste jumătate din confiscările definitive dispuse de instanţe sunt nerecuperabile, fie pentru că cei condamnaţi nu au bunuri pe numele lor (pentru că nu au fost luate măsuri asigurătorii la timp şi bunuriloe au fost înstrăinate), fie pentru că există o comunicare deficientă între instanţe şi ANAF, sau între celelalte instituţii ale statului. Alte bunuri confiscate nu pot fi valorificate din cauza contestaţiilor, partajului, lipsei autorizaţiilor, degradării etc. Recuperarea prejudiciilor şi produselor infracţiunilor se loveşte şi de o lipsă acută de date statistice (plecând de la lipsa datelor parchetelor privind bunurile indisponibilizate până la lipsa datelor de la instanţe şi de la ANAF privind hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a dispus confiscarea sau despăgubirea). În aceste condiţii, gradul efectiv de recuperare se situează între 5 şi 15% din valoarea dispusă prin hotărâri judecătoreşti.

Mecanismele de asset recovery sunt în mare parte necunoscute, răspunderea sectorului privat pentru mita plătită tinde să fie obturată de goana după politicieni. În aşa-zisul dosar „Microsoft”, pentru care s-au stabilit pedepsele în primă instanţă, nu sunt cercetate persoanele juridice din ţară şi din străinătate care au fost implicate în schimburile corupte. România rămâne iarăşi în urma tendinţelor internaţionale, care prin Foreign Corrupt Practices Act sau Bribery Act sancţionează drastic din punct de vedere financiar companiile care eşuează în a controla şi preveni corupţia propriilor angajaţi. Implicarea serviciilor secrete în justiţie slăbeşte organele de aplicare a legii, care, în loc să se consolideze instituţional, devin anexe şi executanţi în dosare gestionate, în fapt, de alte entităţi, din afara sistemului judiciar.

Plus ANABI

În acest context a fost înfiinţată Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI). Rolul Agenţiei este de a sprijini sistemul judiciar în procesul de urmărire şi identificare a bunurilor aflate în legătură cu infracţiunile, de valorificare şi administrare a acestor bunuri, inclusiv prin gestionarea unui sistem informatic integrat de evidenţă a tuturor bunurilor indisponibilizate şi confiscate. ANABI va coordona, monitoriza şi evalua tot procesul recuperării produselor şi prejudiciilor. ANABI nu va putea să preia atribuţiile parchetelor sau ale Fiscului, dar va fi – să sperăm! – un factor pozitiv de presiune şi de integrare inclusiv a bunelor practici internaţionale.

O inovaţie în legea Agenţiei este adoptarea reutilizării sociale a bunurilor confiscate (bunuri imobile şi sume de bani). Reutilizarea socială se foloseşte cu succes de zeci de ani în Italia şi Spania şi presupune ca imobilele confiscate să fie utilizate în scop social (terenurile cultivabile sunt folosite de către cooperative sociale, clădirile pot fi transformate în centre sociale pentru dependenţii de droguri), iar sumele de bani recuperate de la infractori să fie cheltuite pe proiecte de prevenire a criminalităţii (implicarea tinerilor din zonele de risc în proiecte educaţionale), de asistenţă pentru victimele infracţiunilor (de ex. pentru victimele traficului de persoane), de prevenire a corupţiei sau pentru a creşte capacitatea instituţiilor de aplicare a legii (mai multe detalii, în studiul „Reutilizarea în scopuri sociale a bunurilor confiscate din infracţiuni” realizat de Centrul de Resurse Juridice). Astfel, ceea ce se recuperează devine vizibil, nu îşi pierde urma în bugetul de stat.

Mai departe  

Cetăţenii sunt nemulţumiţi şi se întreabă, pe bună dreptate, de ce justiţia nu a funcţionat până acum, de ce mecanismele abia acum se pun la punct. Tranziţia a fost asociată cu fenomene de criminalitate economico-financiară, corupţie şi crimă organizată la care statul nu a putut face faţă, fiind capturat de interese private. În ultimii 15 ani, pe fondul presiunilor externe şi ale integrării euro-atlantice, asistăm la o consolidare lentă şi anevoioasă a instituţiilor şi a statului de drept. Din păcate, e greu de îndreptat răul făcut prin capturarea deciziilor, mimarea democraţiei şi a statului de drept. Sistemele de educaţie şi sănătate au fost slăbite, valorile sociale s-au inversat, destructurarea economică, inclusiv prin privatizări corupte, a produs efecte şi schimbări sociale dramatice. Cu toate acestea, cine promite o justiţie sumară şi reîntoarcearea averilor la stat este un populist, iar cine crede că tot răul făcut poate fi îndreptat prin sistemul judiciar este un naiv.  

Radu Nicolae este director de program la Centrul de Resurse Juridice şi cadru didactic asociat la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările