UE decide astăzi cum îl pedepseşte pe Putin, dar sancţiunile economice împotriva Rusiei sunt limitate din cauza dependenţei Europei de gazele ruseşti

UE decide astăzi cum îl pedepseşte pe Putin, dar sancţiunile economice împotriva Rusiei sunt limitate din cauza dependenţei Europei de gazele ruseşti

Liderii UE i-au transmis preşedintelui rus că vor urma sancţiuni pentru Rusia din cauza referendumului din Crimeea

Uniunea Europeană consideră „ilegal“ şi „ilegitim“ referendumul de duminică din Crimeea şi a anunţat că luni, în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai UE ar urma să fie decise sancţiuni, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă


"Referendumul este ilegal şi ilegitim, iar rezultatul său nu va fi recunoscut", au declarat preşedinţii Consiliului European şi al Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi respectiv Jose Manuel Barroso, într-un comunicat comun, precizând că miniştrii de externe ai statelor membre ar urma să se pronunţe luni asupra unor noi sancţiuni.


Joi şi vineri, liderii UE se vor întâlni la Bruxelles pentru a căuta modalităţi de a reduce dependenţa Uniunii de gazele ruseşti, în condiţiile în care se pregătesc să adopte sancţiuni economice împotriva Moscovei, din cauza crizei din Ucraina.

"Consiliul European e preocupat de înalta rată de dependenţă energetică a Europei, mai ales în ceea ce priveşte gazul, şi face apel la intensificarea eforturilor de a o reduce, mai cu seamă în statele membre cele mai dependente", se afirmă într-un proiect de declaraţie finală ce ar urma să fie adoptat la conferinţă, consultat de EUobserver.

Dar mulţi anlişti sunt de părere că sancţiunile economice pe care ar urma să le ia UE ar putea să nu dea roade prea rapid şi să aibă un efect de bumerang. Exporturile de petrol şi gaze naturale în valoare de 160 miliarde de dolari pe an ar putea reprezenta cea mai importantă armă a Rusiei în înfruntarea cu UE şi Statele Unite privind situaţia din Ucraina, deoarece Europa nu se poate lipsi de energia rusească, potrivit unei analize Bloomberg.

Washingtonul şi aliaţii săi europeni au puţine pârghii la dispoziţie prin care să poată descuraja intervenţia preşedintelelui rus Vladimir Putin în Ucraina, notează Bloomberg.

Ameninţările cu îngheţarea activelor şi interdicţia de a mai călători în UE pentru apropiaţii lui Putin nu au avut efecte semnificative la Moscova. Vineri, şase ore de discuţii între secretarul de stat al SUA John Kerry şi ministrul rus al Afacerilor Externe Serghei Lavrov s-au încheiat fără un acord.

Rusia este cel mai mare producător de petrol la nivel global şi a exportat în 2012, către Europa şi Statele Unite, petrol, carburanţi şi îngrăşăminte chimice bazate pe consumul de gaze naturale în valoare totală de 160 miliarde de dolari.

Într-adevăr, un embargo pe aceste exporturi ar priva guvernul rus de fonduri semnificative, însă consumatorii din Europa ar putea avea prea mult de pierdut, iar măsura s-ar putea dovedi ineficientă, comentează pentru Bloomberg Jeff Sahadeo, directorul Institutului de Studii Europene, Ruse şi Euroasiatice din cadrul Universităţii Carleton.

"Pe termen scurt, ar fi foarte dificil de realizat şi nu este clar dacă ar afecta comportamentul Rusiei. Dacă Vestul joacă cartea sancţiunilor pe exporturile de energie, cel care clipeşte primul pierde", a explicat expertul.

Cancelarul german Angela Merkel, care conduce cea mai mare economie europeană şi este cel mai mare partener comercial al Rusiei de pe continent, a declarat vineri că Germania este pregătită să suporte consecinţele economice ale unor sancţiuni împotriva Rusiei.

Analiştii băncilor Goldman Sachs, Bank of America şi Morgan Stanley anticipează că Europa nu va sprijini sancţiuni care ar presupune reducerea livrărilor de petrol şi gaze naturale din Rusia. În 2012, statele europene membre ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie au importat din Rusia 32% din necesarul de petrol, carburanţi şi îngrăşăminte chimice bazate pe cosumul de gaze naturale.

Anul trecut, 30% din consumul total de gaze naturale al UE, Turciei, Norvegiei, Elveţiei şi ţărilor balcanice a fost asigurat de Rusia, cea mai mare parte din acest volum tranzitând teritoriul Ucrainei, potrivit Departamentului pentru Energie al SUA.

Renunţarea la petrolul şi gazele ruseşti nu este o opţiune pentru Europa, consideră Marc Lanthemann, analist la Stratfor. Europa riscă repetarea scenariului din 2008, când a încercat fără succes să impună sancţiuni împotriva Rusiei pentru intervenţia din Georgia.

"Nu anticipăm să fie convenite sancţiuni semnificative", a afirmat analistul, precizând că cel mai probabil va fi vorba despre sancţiuni financiare împotriva băncilor ruseşti şi oligarhilor apropiaţi Kremlinului.

În timp ce rubla, grivna ucraineană, alte monede din regiune şi bursele de la Moscova şi Kiev au scăzut puternic în ultimele săptămâni, odată cu escaladarea crizei din Crimeea, preţurile petrolului şi gazelor nu au reacţionat la posibilitatea aplicării unor sancţiuni împotriva Rusiei.

"Partenerii noştri înţeleg că sancţiunile sunt un instrument contraproductiv", a declarat Lavrov după întâlnirea cu Kerry.

Preţul petrolului Brent, de referinţă în Europa, stagnează în jurul nivelului de 109 dolari pe baril începând din 6 martie, când adunarea regională din Crimeea a anunţat referendumul din această duminică.

Aşa-numitele "sancţiuni inteligente", precum interdicţia de a circula în UE sau îngheţarea activelor din străinătate, ar afecta stilul de viaţă al apropiaţilor lui Putin, ceea ce ar putea genera presiuni la Kremlin, consideră analiştii. Totodată, sancţiunile pe exporturile de energie ar putea avea efecte nedorite, precum creşterea preţurilor, şi ar putea da naştere la reacţii greu de anticipat din partea consumatorilor din Europa.

Citeşte şi:
 

Ce urmează după referendumul din Crimeea

Referendumul privind statutul Crimeei ar trebui să fie urmat de decizii instituţionale ale Moscovei şi de demersuri ale Occidentului pentru susţinerea Ucrainei, relatează AFP, care prezintă un calendar provizoriu. Peste 95% dintre votanţi au aprobat alipirea peninsulei separatiste ucrainene Crimeea la Rusia, potrivit primelor rezultate preliminare oficiale, relatează AFP.

Obama l-a anunţat pe Vladimir Putin că Statele Unite sunt pregătite să impună „sancţiuni suplimentare” Rusiei

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a avertizat, duminică, pe omologul său rus, Vladimir Putin, de eventuale „sancţiuni suplimentare” care pot fi luate faţă de Rusia, subliniind că administraţia de la Casa Albă şi aliaţii lor nu vor recunoaşte „niciodată” referendumul desfăşurat în Crimeea, relatează AFP.

Rezultate parţiale: 95,5 la sută din participanţii la referendumul din Crimeea au votat pentru alipirea peninsulei la Rusia

Locuitorii din Crimeea au aprobat duminică cu 95,5% din voturile exprimate alipirea peninsulei ucrainene la Rusia, potrivit primelor rezultate preliminare oficiale anunţate de preşedintele Comisiei electorale locale, Mihailo Malîşev.

Planul Chinei de soluţionarea a crizei din Ucraina

Reprezentantul permanent al Chinei la ONU, ambasadorul Liu Jieyi, a prezentat planul în trei puncte de soluţionare a crizei din Ucraina. Beijingul pledează pentru crearea unei structuri internaţionale, care să elaboreze o soluţie politică pentru problema Crimeei, respingerea acţiunilor unilaterale şi asistenţă financiară pentru Ucraina, notează Reuters.

Business Insider: Vladimir Putin, cel mai „tare“ lider al lumii

Apreciat de unii drept un lider ferm, dar benefic pentru Rusia, acuzat de alţii de acte nedemocratice şi tendinţe autoritare, Putin a reuşit cu ajutorul PR-ului american câteva lovituri de imagine remarcabile. Astăzi, revista Business Insider a prezentat o galerie cu fotografii care au ajutat la construirea unei imagini incredibile a liderului de la Kremlin.

Viktor Ianukovici, suspectat de spălare de bani în Elveţia

Viktor Ianukovici, preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, este suspectat de spălare de bani în Elveţia, iar Ministerul Public al Confederaţiei (MPC) analizează în prezent situaţia sa, relatează AFP.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările