Un avertisment de o asemenea gravitate încât a stârnit o adevărată furtună la nivelul comentatorilor specializaţi în domeniul apărării şi securităţii care consideră, pe bună dreptate, că este vorba despre cea mai dură evaluare şi sumbră predicţie asupra relaţiilor euro-atlantice profund afectate de poziţii succesive ale Preşedintelui Trump.

Ben Wallace a arătat că procesul de retragere constantă a Americii din procesul de leadership global în perioada Donald Trump face ca UK să fie obligată să-şi regândească raţionamentele pe care s-a bazat planificarea apărării din ultimul deceniu. Chia mai mult, pentru ca lucrurile să fie cât mai clare pentru opinia publică din ţara sa şi din Europa, Ben Wallace mărturiseşte că „nu-l lasă să doarmă noaptea“ perspectiva ca SUA să-şi părăsească poziţia internaţională:

Sunt îngrijorat dacă SUA se retrag din rolul lor de lider pe plan mondial. Ar fi ceva rău pentru întreaga lume şi pentru noi. Ne pregătim pentru ce e mai rău şi sperăm la tot ce este mai bun.“

Şocant? Evident că limbajul neobişnuit de franc aparent surprinde, dar chiar nu ar trebui să se întâmple aşa în contextul în care crizele succesive ale ultimelor luni şi evoluţiile politice pe care le-au determinat arată că erau de aşteptat asemenea mutaţii, chiar în spaţiul alianţelor tradiţionale puse la mare încercare tocmai de perspectiva ca SUA să-şi continue retragerea din marile spaţii şi raţinamente de securitate pe care le dominase indiscutabil peste jumătate de secol, lăsându-şi aliaţii cel puţin în poziţie de dezechilibru şi obligându-i să-şi caute propriile lor soluţii de supravieţuire.

Cum absolut toată lumea este preocupată de ceea ce se petrece în spaţiul Orientului Apropiat, era firesc ca analiza lui Wallace să cuprindă o referinţă specială pentru a-şi argumenta apoi analiza generală privind modificările viitoare necesare în raportul de securitate UK-SUA.

În ultimul an avem retragerea SUA din Siria şi declaraţia lui Donald Turmp despre Irak, atunci când a spus că NATO ar trebui să preia problema şi să facă mai mult în Orientul Mijlociu.“


Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării

Ce se modifică acum în mod fundamental, este analiza din 2010 care spunea că Marea Britanie va fi în permanenţă parte a unei coaliţii condusă de US. Nu este locul unde urmează să fim.“ Prezumţia nu mai este validă şi guvernul ar trebui să acţioneze în consecinţă în contextul în care UK „este foarte dependentă de acoperirea aeriană americană şi de instalaţiile de supraveghere şi recunoaştere. Trebuie să ne diversificăm propriile dotări.

Ben Wallace vorbeşte într-un context special, cel care precede iminenta ieşire a ţării sale din UE dar şi răspunzând dorinţei multor politicieni şi militari de a continua şi aprofunda relaţia cu domeniul început chiar cu participare britanică, acela al unei identităţi europene de apărare şi securitate puternice şi distincte. Echilibrând astfel relaţia cu SUA. Un context extrem de sensibil în care, spunea Wallace, forţele armate trebuie să-şi asume un demers modern, subliniind că schimbările care vor urma trebuie „să reflecte secolul XXI“, sugerând că infanteria, spre exemplu, ar putea fi înlocuită de „1000 de hakeri“ sau cu specialişti mai bine antrenaţi pentru a face faţă noilor tipuri de ameninţări. 

Concluzia lui Wallace: „Modul în care ne pregătim apărarea nu trebuie să fie dominat de sentimentalisme. Trebuie să ştim cum să preluăm noiile tehnologii“.

Este firesc ca toate aceste afirmaţii să fi fost foarte interesante pentru presă, mai puţin obişnuită ca asemenea comentarii, destul de uzuale în spatele unor uşi închise, să fie gândite ca parte a unui mesaj mult mai complex care precede, de fapt, analiza exhaustivă asupra forţelor armate, cea mai importantă din ultima perioadă, promisă de liderul guvernului conservator. Nu va fi simplu de făcut în acest moment în care despre bani va fi vorba în primul rând, căci absolut nimeni nu ştie să estimeze care vor fi cu adevărat urmările şocului BREXIT, mai ales că, în acest moment, nu există decât indicaţii destul de generale asupra stadiului în care se află discuţiile despre Acordul comercial între UE şi UK, elementul esenţial pentru definirea termenilor de evoluţie economică viitoare a Marii Britanii. Şi mai există un punct nelămurit. Aş zice chiar din ce în ce mai nelămurit în contextul accelerării manifestărilor publice care cer un referendum pentru independenţa Scoţiei. Chestiune foarte importantă pentru orice definire a proiecţiei pe termen mediu şi lung a  evoluţiei diverselor componente ale domeniului apărării din UK. Este bine ştiută importanţa excepţională pe care o ocupă în acest sistem locaţiile aflate în Scoţia, de la şantierele navale de la  Rosyth şi Govan on the Clyde, dar şi bazelele militare unde se află submarinele pe care sunt instalate rachetele balistice intercontinentale cu încărcătură nucleară. Dar, cu siguranţă, va fi luată în discuţie şi misiunea principală a forţelor militare ale UK care ar trebui, cum spune responsabilul apărării, să se desprindă de raţionamentele sentimentale care au prevalat până acum şi să introducă în ecuaţie viziunea unei independenţe crescute în toate domeniile. Răspunzând poate şi unui nou tip de poziţionare politică?

Foarte greu de glosat în avans pe această teme, căci ce avem sunt doar indicaţii că nu numai Marea Britanie gândeşte acţiuni viitoare care să-i permită să rămână în areale în care, istoric, are o tradiţie puternică şi în care interesele sale ar putea fi altele decât cele impuse de americani. Poate să fie vorba, aşa cum sugerează unele informaţii pe surse discrete, de dubiul britanic în a susţine necondiţionat viitorul plan politic american pentru Orientul Apropiat, redesenat exclusiv în favoarea liniei de forţă SUA-Israel-Arabia Saudită. Va fi greu de impus politic, poate va deveni realitate dacă va fi susţinut în teren de o coaliţie militară care va presupune costuri mari şi pe termen destul de lung. Caz în care, dacă asta se va contopi cu tema Maghrebului, soluţiile de rezolvare vor presupune cu siguranţă nu numai redefiniri de concepte militare, dar şi de obiective finale între mai vechi sau mai noi prieteni. Cine şi de partea cui va vrea să fie?

În acest sens, atenţie la afirmaţia ministrului britanic căci, într-adevăr, răspunsurile nu mai sunt automate cum au fost ele până acum.