Serbia bate palma cu Rusia. UE trimisă pe planul secund

Spre deosebire de Ucraina, o altă candidată la integrarea în Uniunea Europeană, Serbia nu se teme să încheie acorduri privilegiate cu Moscova. Poate distanţa semnificativă de graniţele cu partenerul rus îndeamnă autorităţile de la Belgrad să îşi aproprie relaţiile cu Rusia sau poate, cum ar spune americanii, it’s simply business.

Primul ministru al Rusiei, Dmitri Medvedev şi omologul său sârb, Ivica Dacic, au semnat ieri la Moscova un pachet de acorduri care vor întări parteneriatul bilateral. Primul pas este şi cel mai aşteptat de oficialii sârbi: acordarea împrumutului de 500 milioane de dolari, şi a fost confirmat de ministrul sârb al Finanţelor, Mladjan Dinkic. Livrat în două tranşe, prima în valoare de 300 milioane de dolari urmând să fie trimisă în scurt timp, împrumutul se întinde pe o perioadă de 10 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani şi beneficiază de o dobândă de 3.5%. În septembrie 2012, Serbia ceruse o finanţare de 1 miliard de dolari pentru a-şi acoperi deficitul bugetar, însă negocierile intense care s-au purtat între Moscova şi Belgrad au stabilit ca suficientă jumătate din această sumă.

Şi această nu este singura supriză pe care Serbia a pregătită Europei. În urmă cu 2 săptămâni, compania–simbol a Rusiei, Gazprom, a semnat un acord pe 8 ani cu Serbia, prin care garantează livrarea directă de gaz natural. Anunţul a fost făcut chiar de CEO-ul Gazprom, Alexei Miller, omul de încredere al preşedintelui Putin, încă de când acesta se afla la conducerea primăriei din Sankt Petersburg. Extinderea braţului lung al Rusiei în Balcanii de Vest reprezintă un extraordinar prilej pentru Rusia de a-şi amplifica influenţa în regiune şi de a face jocul mult mai interesant şi pentru partenerii europeni care aveau ca planuri extinderea sudică a Uniunii. Pentru că Rusia nu exportă numai gaz prin conductele Gazpromului, ci ideologie, cum spunea la un moment dat unul dintre managerii companiei.

Mai mult, Rusia oferă chiar şi un cadou prietenilor sârbi, stabilind un preţ foarte avantajos pentru cei 1,5 miliarde de metri cubi livraţi anual, cu 13% mai mic decât preţul oficial al gazului rusesc. La Belgrad se zvonea la începutul lunii martie, o ofertă de nerefuzat în valoare de 370 de dolari pentru 1000 metri cubi de gaz, faţă de actualul preţ pe care îl plăteşte (cu greu) Ucraina, şi anume: 430 de dolari. Statul ucrainean a raportat în repetate rânduri presiunile politice pe care Rusia le face asupra sa prin livrarea de gaze (oprirea exporturilor, mărirea nejustificată a preţului), pentru ca aceasta să adere la Uniunea Vamală dintre Rusia, Belarus şi Kazahstan, în zadar desigur.

Deşi Ucraina a refuzat integrarea în această organizaţie care se naşte din cenuşa fostei Uniuni Sovietice, pentru a se apropria de Europa şi în final, pentru a adera în UE, sacrificile sale nu i-au adus sprijinul sperat din partea liderilor de la Bruxellles. Preocupaţi de problemele economice şi prea puţin interesaţi de extinderea spre est, conducătorii UE par să spulbere visul Ucrainei la integrare europeană şi ruperea definitivă a cordonului ombilical ce o leagă de Rusia.

Revenind la Serbia (analogia cu Ucraina este totuşi esenţială pentru înţelegerea strategiei ruseşti), toate aceste semnale ale apropierii de Rusia au loc într-o perioadă deloc întâmplătoare. În urmă cu trei zile, Serbia a încheiat a 9-a rundă de negocieri cu provincia separatistă (recunoscută ca entitate statală de 90 de ţări) Kosovo, fără niciun rezultat, spre îngrijorarea şefei diplomaţiei europene, Lady Catherine Ashton, cea care a condus discuţiile. Serbia a refuzat să accepte propunerile sugerate de UE în ceea ce priveşte o normalizare a relaţiilor cu Pristina, exprimându-şi temerile vis-a-vis de situaţia etnicilor sârbi din nordul provinciei Kosovo. Belgradul dorea autonomia teritoriului în care locuiesc 50,000 de etnici sârbi în schimbul recunoaşterii statului Kosovo şi a încheiat discuţiile imediat ce acest lucru a fost respins. Lady Ashton speră însă că negocierile se vor relua luna aceasta, considerând că eşecul unei înţelegeri între cele două guverne va retrograda şi procesul de pre-aderare a Serbiei în Uniunea Europeană.

Începând cu 2007, UE a oferit asistenţă financiară de 202 milioane de euro Serbiei, prin Instrumentul de Asistenţă Pre-aderare (IPA), care s-a concretizat în investiţii în domeniul energiei, al transporturilor, sistemul juridic şi educaţie.

Şi totuşi, Serbia produce surpriza momentului, făcând o pauză de la obositoarele cereri ale Uniunii Europene şi alegând să îşi întoarcă privirea spre poporul rus, care nu ratează şansa de a-i oferi Belgradului simpatia şi mai ales, un sprijin deosebit. Rămâne de văzut dacă Serbia se va consolida ca un factor de stabilitate şi echilibru între est şi vestul european (mai ales începând cu 1 iulie, dată la care vecinul croat devine oficial membru al UE) sau dacă Rusia va exporta prin conductele Gazpromului o ideologie prea greu de digerat pentru Europa. Mai ales că anul acesta Rusia aniversează 40 de ani de la prima livrare de gaz în Europa Vestică, şi anume în Republica Federală Germană, prin legendarul acord încheiat între cancelarul Willy Brandt şi Leonid Brejnev. Şi România va fi, ca întotdeauna, la mijloc...