Un raport al poliţiei afirmă că, pe perioada a două săptămâni înainte şi două săptămâni după referendum, au fost înregistrate un număr record de 3076 de asemenea incidente „hate crimes“, adică o creştere cu 42% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Doar a treia zi după referendum au fost înregistrate 289 de cazuri în 24 de ore, „creştere inacceptabilă“ după cum comenta Mark Hamilton, purtătorul de cuvânt al Consiliului naţional al şefilor poliţiei pentru „hate crimes”:

„Avem acum o indicaţie foarte clară asupra faptului că există o creştere a raportărilor pe plan naţional privind „hate crimes” şi putem deasemeni vedea că există o creştere foarte accentuată în ultimele săptămâni..”  .

Mark Hamilton adaugă: „Criticii au acuzat pe câţiva dintre promotorii campaniei LEAVE de a promova xenofobia şi rasismul ca parte a mesajului că ieşirea UK din UE ar permite Marii Britanii să pună capăt unei migraţii necontrolate, fonomenul condamnat de mulţi britanici că pune presiune pe piaţa muncii şi serviciile sociale”. 


Magazin românesc incendiat la Norwich

Institutul britanic pentru relaţii rasiale (IRR), a publicat o listă non-exhaustivă a acestor incidente, o puteţi accesa aici. „Există foarte evidente legături între rezultatul referendumului şi oamenii care folosesc asta drept un catalist pentru a afirma lucruri de «acum am ieşit din UE, deci nu mai aveţi motiv să mai fiţi aici» sau «Gata, acum plecaţi acasă!»“, spunea Gareth Cuerden, şeful diviziei „hate crimes” din Ţara Galilor, citat de Times. Care comentează în continuare:

Creşterea atacurilor rasiste pare să se bazeze pe convingerea că migranţii vor trebui să părăsească UK ca urmare a rezultatelor referendumului – susţinătorii opţiunii LEAVE promiţând că „vor prelua din nou controlul” asupra fenomenului migraţiei.

Sunt însă oare toate acestea fenomene singulare, excese desigur extreme şi condamnabile, dar nesemnificative în raport cu tendinţa generală care este de toleranţă? Sau, dimpotrivă, au dreptate cei care se tem că perioada următoare va duce la o creştere a acestor manifestări, tocmai pentru că mesajul „să ne luăm ţara înapoi“„ implica evident o linie rasistă şi xenofobă?

Ştii care e problema reală? – mă întreba ieri corespondentul de la Bruxelels pentru un foarte important cotidian britanic. „Problema e asta: am dat unei maimuţe un pistol mitralieră şi acum ne întrebăm nu dacă va trage, ci dacă nu ne va nimeri şi pe noi...“

Foarte posibil să fie aşa. Din comoditate, din dorinţă firească de autoprotecţie mintală, alegem să ignorăm semnalele. Numai că realitatea care se anunţă, cea care începe să fie negociată de britanici, condiţiile de ieşire din UE, are într-adevăr ca prim scop reintroducerea cât mai rapidă a unui control sever asupra migraţiei. Iar semnalul asupra ce va să vină se găseşte în primul discurs pronunţat de noul prim-ministru Theresa May promiţând noi şanse pentru tinerii defavorizaţi, săraci, care nu-şi găsesc uşor sau deloc locuri de muncă pe o piaţă din ce în ce mai puţin ofertantă. Dar cum va fi „eliberată” această piaţă a muncii?

Răspunsul îl poate constitui un viitor set de măsuri legislative de tip ultraprotecţionist care să prevadă prioritatea angajării naţionalilor. Imposibil? Deloc, căci asta are deja înscris în programul său politic şi Frontul Naţional din Franţa, asta ar fi soluţia agreată de Podemos în Spania, era unul dintre punctele înscrise în programul iniţial propus de Syriza, este tema reluată în discursul foarte multor lideri din extrema dreptă naţionalistă europeană. Şi este un mesaj care prinde, este un mesaj de tip raliere imediată, care nu necesită multe explicaţii suplimentare şi care şi-a dovedit eficienţa în perioade de criză, spre exemplu în Germania ridicării politice a nazismului înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Sau în Franţa aceleiaşi perioade, când Laval le explica concetăţenilor săi că „Este adevărat, am câştigat războiul, dar am pierdut pacea!”.   

Din cauza cui? A străinilor, a celor care ne-au cotropit ţara, ocupând locurile noastre de muncă pentru că practică dumpingul social, acceptă salarii de mizerie, trăiesc în mizeria oricum superioară condiţiilor lor de acasă.

Se poate extinde acest raţionament ca temă prioritară pentru următorul set de alegeri naţionale din mai multe state europene?

Este probabil că tema urmează să apară şi va fi recurentă deoarece pieţele europene, mai ales cele puternice din zona euro, au avut şi vor mai avea de suferit în continuare mult timp din cauza efectelor financiare şi economice produse de unda de şoc cauzată de BREXIT. Asta în contextul în care se adună datele privind pierderile mai mult decât semnificative suferite de marile grupuri bancare, de criza financiară pare-se iminentă din Italia şi incertitudinile severe privind efectele pe termen scurt şi mediu ale evenimentelor din Turcia.


Cum s-a ajuns aici? Care este responsabilitatea (sau gradul de iresponsabilitate) a unor politicieni care propagă direct sau profită la fel de direct de apariţia unor asemenea mesaje? Veţi vedea, în perioada imediat următoare, cred că inclusiv la noi, campanii care vor relua temele referendumului britanic. Care va fi costul? Nimeni, nici măcar acum, nici măcar în Marea Britanie, nu doreşte să abordeze subiectul. Chiar dacă cel mai evident ar putea fi divizarea ţării odată cu amorsarea referendumurilor pentru independenţă în Scoţia şi Irlanda de Nord, poate şi în Ţara Galilor. Cu urmări similare deja anunţate în alte zone din Europa, precedent dezastruos pentru o Europă care ar fi, în acest caz, pusă din nou în coordonatele care au precedat cataclismul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu este vorba despre o viziune de tip apocaliptic, ci despre o analiză bazată pe fapte care deja se produc, pe tendinţe care deja sunt demarate şi susţinute de oportunismul politicienilor.

Ne aflăm în momentul în care totul este posibil şi, fie doar asta, este o problemă pe care Europa nu ştiu dacă are puterea s-o rezolve la timp. Până atunci, primim mesaje despre trăitul într-o realitatea paralelă, căci, azi, la sosirea la Bruxelles, Boris Johnson, ministrul de Externe al Marii Britanii, spunea că nu vom abandona în niciun caz rolul conducător în cooperarea şi participarea de toate tipurile în Europa”.

O joacă cu vorbele care deja a pierdut o ţară. Mai vrea cineva ceva exact la fel?