Papa Ioan Paul al II-lea riscă să nu fie sanctificat fiindcă a ignorat abuzul a 2000 de băieţi
0Papa Ioan Paul al II-lea nu a scăpat de acuzaţiile aduse de unii critici care spun că el ar fi fost principalul vinovat în mascarea cazurilor de abuz sexual din cadrul Bisericii Catolice. Învinuirile din ultimele luni ar putea afecta procesul de beatificare a papei care este programat pentru luna octombrie a acestui an.
Când Papa Ioan Paul al II-lea a murit acum cinci ani , mulţimea care s-a înghesuit în piaţa Sfântul Petru pentru înmormântarea sa l-a aclamat "Santo subito (Sfânt acum!)" într-un tribut spontan adus carismei sfântului pontif polonez.
În timp ce credincioşii i-au comemorat moartea în Vinerea Mare, Papa Ioan Paul al II-lea a fost târât în scandalul de pedofilie din cadrul Bisericii Catolice cu care s-a confruntat succesorul lui, Benedict XVI, cu cea mai mare criză de când a fost numit papă.
Citeşte şi:
174 de cazuri de pedofilie semnalate în instituţiile catolice din Austria
Presupunerile conform cărora ultimul pontif ar fi blocat o anchetă asupra unui cardinal pedofil, în ciuda acuzaţiilor că a molestat băieţi şi a acoperit nenumărate cazuri de abuz în timpul papalităţii sale de 26 de ani au format un nor pe calea sa catre beatificare.
Cea mai serioasă acuzare este făcută asupra cardinalului Hans Hermann Groer, un prieten austriac al Papei Paul, care ar fi abuzat 2000 de băieţi de-a lungul anilor dar niciodată nu a primit nicio sancţiune de la Roma.
Cardinalul Christoph Schönborn, succesorul lui Groer, a criticat modul în care s-a tratat acel scandal şi alte cazuri de abuz, săptămâna trecută după ce ţinut o slujbă specială în catedrala Sf. Ştefan din Viena, intitulată "Adminţând vina noastră".
Schönborn a condamnat "structurile păcătoase" din cadrul bisericii şi modelul de "a închide gura victimelor" şi "a trece mai departe".
Cardinalul Joseph Ratzinger-care a devenit Papa Benedict-a încercat să investigheze cazurile de abuz ca lider al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, conform spuselor lui Schönborn. Dar eforturile sale au fost blocate de Vatican, a spus acesta ca o referinţă către Ioan Paul.
Întrebat de către The Sunday Times dacă rolul fostului Papă în mascarea cazurilor de abuz sexual ar trebui să fie investigat, Schönborn a spus: "Îl cunosc pe Papa Benedict personal de 37 de ani şi pot spune cu siguranţă că a făcut eforturi mari nu pentru a masca lucrurile, ci pentru a le investiga. Acest lucru nu a fost întotdeauna aprobat de la Vatican".
Cazul lui Groer a devenit cunoscut în 1995 când mai mulţi foşti elevi ai unei şcoli catolice de elită l-au acuzat de abuz sexual. În cele din urmă, Groer a fost înlocuit şi trimis la o mănăstire, dar nu a fost niciodată pedepsit şi nu a făcut publică decât o vagă scuză în 1993 înainte de a se retrage la o mănăstire unde a trăit până la moartea sa, în 2003. Unora dintre victimele sale li s-au oferit bani pentru a păstra tăcerea din partea bisericii.
Michael Tfirst, 54 de ani, una dintre victimele lui Groer, spune că ar fi raportat abuzul oficialilor, dar că ar fi fost plătit 3.300 de lire în 2004 sub un contract care-l obliga să păstreze liniştea.
"Nu există nicio îndoială că Ratzinger nu ştia toate detaliile asupra abuzurilor din cadrul bisericii, precum nu este niciun dubiu asupra superiorului său Ioan Paul, care a participat la o mascare masivă a faptelor", a spus Tfirst.
Fostul Papă a primit, de asemenea, critici de la Polonia pentru protejarea arhiepiscopului Juliusz Paetz, care a fost acuzat că a abuzat tineri preoţi. Mai multe scrisori care detaliau acuzaţiile au fost trimise lui Ioan Paul şi lui Ratzinger în 2000, dar au fost ignorate. Paetz şi-a dat demisia în 2002 când acuzaţiile au devenit publice.
Stanislaw Obirek, un teolog polonez, a spus: "Cred că Ioan Paul este personajul cheie responsabil pentru mascarea faptelor fiindcă majoritatea dintre ele au apărut în timpul papalităţii sale. Cum se poate ca cineva care este vinovat pentru aşa ceva să fie beatificat?".
În America, unii critici spun că, deşi papa Benedict este acuzat pentru că a ignorat abuzurile sexuale, de fapt el a acţionat sub autoritatea lui Ioan Paul.
Papa Ioan Paul a fost, de asemenea, acuzat că a ignorat controversele legate de John Magee, un fost secretar privat pentru trei preoţi, inclusiv pentru pontiful polonez, care l-au numit episcop de Cloyne în 1987. Luna trecută, Magee a fost forţat să demisioneze după ce un raport a constatat că episcopia sa din Irlanda a supus copiii la risc.
La Vatican, părintele Federico Lombardi, purtatorul de cuvant al lui Benedict, a refuzat sa comenteze cu privire la manipularea lui Ioan Paul a cazurilor de abuz. "Suntem ocupaţi cu sărbătorile de Paşti, să se concentreze pe omilii", a spus el.
Cardinalul Stanislaw Dziwisz polonez, secretarul privat al lui Ioan Paul timp de patru decenii, a respins acuzaţiile ca fiind "neloiale şi înşelătoare" orice încercare de a face distincţia între abordările celor doi papi ale cazurilor de abuz. "Benedict se angajează ferm să îndrepte lucrurile, ca un părinte", a spus Dziwisz La Repubblica, ziar italian.
În Europa, sunt multe semne date de credincioşi care întorc spatele bisericii. În Austria, aproximativ 20.000 de catolici au părăsit biserica în martie. În America, a avut loc un răspuns furios al grupurilor de evrei la slujba din Vinerea Mare ţinută de Raniero Cantalamessa, predicatorul Papei Benedict, în care acesta comparat valul de atacuri asupra bisericii catolice cu antisemitismul.
Ioan Paul trebuie să fie beatificat în octombrie, dar s-ar putea ca procesul să fie amânat. Călugăriţă franceză, despre care Dioceza din Roma spune că ar fi fost vindecată de maladia Parkinson după ce s-a rugat la Papa Ioan Paul al Doilea, ar fi suferit de fapt de o altă boală.
Giancarlo Zizola, un expert de la Vatican, a spus că oficialii bisericii care au strâns documente şi au interogat victimele despre cât de potrivită este beatificarea papei Ioan Paul, au examinat aspectele negative ale papalităţii sale, inclusiv cazurile de abuz.
"Nu există nicio şansă ca papa Benedict să întârzie procesul de beatificare din cauza scandalului de pedoficile, din contra, el s-ar putea să-l accelereze", a spus Zizola.
Acuzaţiile aduse Papei Ioan Paul al II-lea
A eşuat în a-i încuraja pe episcopi să raporteze poliţiei cazurile de pedofilie făcute de preoţi.
A ignorat acuzaţiile aduse membrilor clerului, şi chiar i-a avansat pe unii dintre ei.
Le-a permis mai multor preoţi acuzaţi de pedofilie să fie transferaţi către o nouă episcopie fără ca nimeni să fie avertizat asupra trecutului lor.
A decretat că "secretul pontifical" trebuie să se aplice în cazurile de abuz sexual din biserici.