Miting pro şi anti-Erdogan, la Koln. Discursul preşedintelui turc, interzis de autorităţile germane VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20.000 de persoane, potrivit poliţiei, s-au adunat duminică la Koln, în Germania, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după tentativa de lovitură de stat eşuată. Paralel, mai multe mici contramanifestaţii distincte aveau loc, la iniţiativa mişcărilor germane de stânga şi ale unui grup de extremă-dreaptă local islamofob.

Reuniţi pe malul drept al Rinului, susţinătorii preşedintelui islamo-conservator turc au agitat drapele turceşti şi au intonat imnul turc, apoi pe cel german, păstrând un minut de reculegere în memoria victimelor loviturii de stat eşuate din 15 iulie, notează AFP, preluată de agerpres.ro.

Cu puţin timp înaintea începerii manifestaţiei, preşedinţia turcă a calificat drept "inacceptabilă" decizia celei mai înalte instanţe juridice germane, Curtea Constituţională, de a interzice intervenţia în direct în cursul acestei manifestaţii printr-o legătură video a preşedintelui Erdogan.

Autorităţile germane se temeau că un astfel de discurs ar putea exacerba tensiunile în cadrul diasporei turce din Germania, unde opozanţii Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator aflat la putere în Turcia) se declară victime ale ameninţărilor şi hărţuirii în cadrul epurărilor angajate de putere după tentativa de puci.

Interdicţia "este inacceptabilă", a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, într-un comunicat.

Germania are cea mai importantă diasporă turcă din lume — 1,55 de milioane de turci — şi tensiunile sunt mari în această comunitate după tentativa de lovitură de stat militară eşuată în Turcia la 15 iulie şi epurările ce au urmat.

Organizatorii voiau să facă din această acţiune o manifestaţie de "sprijin pentru democraţie" şi au încercat să obţină o intervenţie video în direct a lui Erdogan, dar autorităţile germane s-au opus. Curtea Constituţională, instanţa supremă a ţării, a confirmat sâmbătă această interdicţie, provocând indignarea Ankarei.

"Eforturile materiale şi legale pentru a împiedica desfăşurarea acestui eveniment în favoarea democraţiei, a libertăţii şi statului de drept şi împotriva tentativei de lovitură de stat din 15 iulie reprezintă o încălcare a libertăţii de expresie şi a dreptului de a se reuni liber", a reacţionat preşedinţia turcă, potrivit AFP. "Suntem curioşi care sunt motivele reale care au determinat autorităţile germane şi Curtea Constituţională să interzică mesajul preşedintelui Erdogan şi sperăm că autorităţile germane ne vor da o explicaţie satisfăcătoare", a spus în continuare preşedinţia de la Ankara.

Organizatorii sperau în prezenţa a cel puţin 50.000 de persoane la această manifestaţie, dar poliţia locală a estimat că în cele din urmă s-au adunat în jur de 30.000 de participanţi. Ea a desfăşurat 2.700 de oameni pentru a preveni eventuale incidente.

Contramanifestaţia extremei drept

Paralel, mai multe mici contramanifestaţii distincte aveau loc, la iniţiativa mişcărilor germane de stânga şi ale unui grup de extremă-dreaptă local islamofob. 

Asta după ce instanţa germană a hotărât că protestatarii de extremă-dreaptă pot manifesta faţă de mitingului de susţinere al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, la care sunt aşteptaţi să participe peste 30.000 de imigranţi turci din metropola Koln, transmite DPA.

Magistraţii au respins un apel al poliţiştilor gemani privind interzicerea protestul extremei-dreapta, întrucât ar putea să existe ciocniri violente cu imigranţii turci. Anterior, o instanţă inferioară a susţinut că nu există destule dovezi pentru a justifica aplicarea unei interdicţii de a protesta pentru extrema-dreaptă.

Protestul faţă de mitingul pro-Erdogan este susţinut de organizaţia politică de extremă-dreapta Pro NRW, precum şi de alte formaţiuni naţionaliste, care s-au unit sub sloganul: ”Niciun tribut pentru Erdogan în Germania: Opriţi-l pe Autocratul Islamist de la Bosfor”.

image

De asemenea, instanţa a respins încercarea unui organizator al mitingului pro-Erdogan de a instala un ecran uriaş, cu ajutorul căruia preşedintele turc urma să se adreseze direct susţinătorilor de pe teritoriul german.

Apelul manifestaţiei în favoarea puterii turce, sub lozinca "Împotriva loviturii de stat şi pentru democraţie", a fost lansat de Uniunea Democraţilor Europeni Turci (UETD), care face lobby pro-Erdogan. Landul din care face parte Koln, Renania de Nord-Westfalia, concentrează o treime din diaspora turcofonă a ţării. 

Un demnitar turc acuză că decizia instanţei germane de a bloca un discurs al lui Erdogan este împotriva valorilor UE

Ministrul Afacerilor Europene din Turcia, Omer Celik, a declarat că decizia unei instanţe germane de a interzice instalarea unui ecran uriaş în cadrul unui miting al imigranţilor turci, care urma să fie folosit pentru difuzarea unui discurs live al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, reprezintă o încălcare a valorilor democratice şi-a libertăţii de exprimare preţuită în UE, transmite Reuters.

”Decizia Curţii Contituţionale Germane legată de un miting al imigranţilor turci împotriva loviturii de stat este o încălcarea absolută a libertăţii de exprimare şi a democraţiei”, a explicat Omer Celik.

Comandantul poliţiei locale din Koln, Juergen Mathies, a declarase că autorităţile iau în considerare să impună o interdicţie pentru aceste proteste, dacă oficiali de rang înalt din executivul turc vor încerca să participe. Principala îngrijorare pentru autorităţile germane o reprezintă riscurile de securitate generate de prezenţa unor reprezentanţi ai executivului turc.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite