Problemele sunt enorme, toate derivate din eşecul real al Parteneriatului Estic, formula gândită de Bruxelles drept cadru pentru apropierea succesivă de UE a Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan (cu participare suspendată în 2015). Trei dintre ţări (Georgia, Republica Moldova şi Ucraina) au încheiat cu UE Acorduri de asociere. Dar lucrurile au mers greu, ofertele europene fiind considerate nerelevante în faţa contra-partidei şi presiunilor ruseşti, iar când acestea s-au dovedit totuşi insuficiente, a urmat ceea ce este acum războiul civil din Ucraina...

Acuzele ulterioare au fost multiple: insuficientă sau proastă pregătire din partea celor de la Bruxelles, necunoaştere suficientă a tradiţiilor de structurare a scenelor politice din regiune, subestimare a forţei de influenţă a partidelor pro-ruse, formularea unor oferte reale dar pe termen lung şi foarte lung, deci neconvingătoare în termeni economici pentru o populaţie săracă şi cu pieţe aflate într-o dependenţă majoră faţă de Rusia.

Al doilea răspuns este acum contextual: Uniunea Europeană îşi mai poate asuma cu greu, sau chiar foarte greu, un proces de extindere spre est în măsura în care primul lucru pe care-l are de rezolvat este propria sa restructurare internă, repolarizarea rapidă a centrelor de putere şi influenţă.

Acesta este motivul pentru care, de altfel, a revenit acum în actualitate marea întrebare: unde vrem să se termine cu adevărat frontierele europene? Adică acele frontiere care nu pot fi extinse la nesfârşit - argumentează criticii procesului de extindere - deoarece încă nu se ştie acum nici cum şi cu ce tip de forţe vor putea fi apărate actualele fruntarii.

În plus, este absolut neclar în ce măsură ar mai putea să fie gândit un proces de extindere al UE înspre est în raport cu ceea ce este situaţia politică din ţările respective, toate influenţate profund de evoluţiile din Ucraina, semnal asupra a ceea ce se poate întâmpla în teren dacă ruşii chiar cred cu adevărat că există o tentaţie prea puternică înspre cuplul UE-NATO.

Şi Republica Moldova?

Iarăşi, nimic clar, nimic definit, nimic rezolvat definitiv. Să nu uităm că una dintre condiţiile fundamentale pentru continuarea drumului european este rezolvarea oricăror surse de conflict şi semnarea unor tratate de bună-vecinătate. Transnistria rămâne o rană deschisă, sursă de nelinişti şi posibile ameninţări directe care să se transforme în conflict, fără ca - de ani de zile - comunitatea internaţională, UE, OSCE să fi demarat un demers cu rezultate decisive.

Asta înseamnă că există trupe ruse şi susţinere politică profundă şi, cel puţin în acest moment, se pare greu reversibilă, pentru Federaţia Rusă şi interesele sale în interiorul Republicii Moldova, din moment ce Transnistria face parte din structura statului independent şi suveran Republica Moldova, la fel ca Găgăuzia...

Combinată cu situaţia deosebit de tulbure şi primejdioasă din Ucraina şi cu faptul că Rusia îşi intăreşte considerabil cooperarea militară cu Serbia (ţară candidată la aderare) şi cu problemele incredibil de complexe pe care le pune relaţia UE cu Turcia în ce priveşte procesul său de aderare, vedem care este miza reală reprezentată de rezultatele viitoarelor alegeri politice de la Chişinău.

Problema principală este cât de credibilă va fi promisiunea continuării drumului european pe care o vor face liderii partidelor pro-europene. Asta pentru că există un cadru foarte concret al procesului de extindere al UE, cel anunţat de Jean Claude Juncker la preluarea funcţiei de Preşedinte al Comisiei Europene. Spunea atunci că, pe durata mandatului său, procesul de extindere avea să fie îngheţat total. Şi nimeni n-a crezut că anunţul acoperea o realitate cu caracter de urgenţă imediată.

Alegătorii de la Chişinău vor privi spre interesul pe termen lung şi foarte lung, cel de inserţie al ţării lor în sistemele care au asigurat până acum o Europă a bunăstării? Sau, dimpotrivă, vom vedea rezultatele războiului informaţional lansat de ruşi pentru a le explica că Europa este un eşec şi că, din nou, „Lumina vine de la Răsărit”. Lumina, nu banii, nu nivelul de viaţă, nu şansele de dezvoltare. Vedeţi cazul trăitorilor în bucuria stăpânirii ruse în Crimeea ocupată.

Contează? Vom vedea. Europa se transformă. Dilema Estului este dacă va vrea să urmeze schimbările sau să rămână, în cel mai bun caz, într-o zonă gri în care se poate întâmpla totul... sau nimic.