Fost şef de cabinet al premierului britanic, despre motivele pentru care Londra a eşuat în negocierile cu UE: Bruxellesul a obţinut cam tot ce a vrut

Jonathan Powell, fost şef de cabinet al premierului britanic laburist Tony Blair şi principalul negociator cu Irlanda de Nord între 1997 şi 2007, enumeră într-un editorial publicat de Politico cinci motive pentru care Marea Britanie a dat greş în negocierile cu Uniunea Europeană.

Jonathan Powell scrie într-un editorial publicat în Politico că acordul comercial post-Brexit încheiat în ajunul Crăciunului este cea mai slabă performanţă a guvernului britanic pe care a văzut-o în cei 40 de ani de experienţă în negocieri internaţionale.

Acesta se referă la tehnica de negociere a guvernului britanic care a lăsat de dorit şi care s-a soldat cu un acord pe linia poziţiei de plecare a UE. Marea Britanie a obţinut doar mici concesii - cele în privinţa alinierii ajutoarelor de stat şi în privinţa rolului Curţii de Justiţie Europene, în timp ce UE a obţinut tot ce a vrut în toate chestiunile economice importante, inclusiv în problema pescuitului.

Din cinci motive, spune Powell.

1. Puterea de negociere

Marea Britanie şi-a supraestimat poziţia de negociere cu UE, întrucât cele două nu sunt partenere egale în ciuda suveranităţii ambelor. Marea Britanie e în postură de dependenţă în privinţa comerţului, nu invers - de aceea a şi trebuit să dea înapoi la fiecare pas şi să fie de acord cu un acord de divorţ înainte de toate - şi anume punând frontieră vamală cu Irlanda de Nord. acceptând un singur tratat şi în cele din urmă Boris Johnson să cedeze înainte de deadline.

2 Marea Britanie nu a ştiut ce vrea

Marea Britanie a dat semnalul de start fără a-şi lămuri în prelabil intern poziţia de negociere permiţând astfel UE să fie cea care impune termenul-limită.

Marea Britanie a irosit doi ani în negocieri interne în timp ce ceasul negociatorului-şef al UE Michel Barnier ticăia. Declanşarea Articolului 50 - mecanismul legal ce a dat drumul unui proces de ieşire - înainte ca Marea Britanie să fie pregătită a însemnat că în permanenţă a avut în faţă un termen-limită auto-provocat presupunând că ori cedează ori se supune unor costuri economice şi politice severe.

Trebuia să aştepte până îşi dă seama ce vrea şi unde vrea să ajungă înainte să dea un start şi să avânte cu capul înainte. Liderii politici au avut această reponsabilitate, nu e vina negociatorilor.

3 Prioritizarea principiilor suveranităţii 

Marea Britanie a pus pe primul plan principiile suveranităţii, preferându-le intereselor economice, rezultatul fiind că a luat măsuri defensive în scopul protejării acestora şi astfel a privilegiat un concept  în faţa unor beneficii practice.

Suveranitatea este un concept obscur după cum o dovedeşte fără să vrea un raport de evaluare publicat recent de conservatorii britanici pro-Brexit din Grupul de Cercetare European - unde se distinge între o suveranitate teoretică şi una practică: în orice acord internaţional, fie el tratat NATO sau de altă natură, un stat îşi limitează propria suveranitate în schimbul unor beneficii practice.

Or, prin acest acord comercial, Marea Britanie a făcut exact opusul -a apărat o posibilitate teoretică de a face lucruri pe care nu le doreşte precum scăderea standardelor de mediu sau susţinerea industriilor neproductive în schimbul abandonării unor măsuri ce ar creşte prosperitatea ţării.

Şi-a petrecut ultimele săptămâni luptând şi pierzând în privinţa pescuitului care reprezintă 0,1 % din economia britanică câtă vreme a acceptat excluderea serviciilor - constituind 80% din economie şi unde are avantaj competitiv.

Prin urmare, Marea Britanie a sfârşit prin a încheia un acord comercial de liber schimb mult mai rău ca substanţă decât multe altele încheiate recent de UE cu alte ţări. În plus, nu şi-a asigurat deloc „frontiere fără taxe”, aşa cum a pretins Boris Johnson.

4. Marea Britanie a distrus încrederea UE

Încrederea e fundamentală în negocieri de succes, or Marea Britanie a distrus voit încrederea UE în privinţa angajamentului deja luat de a implementa acordul de divorţ ameninţând să anuleze unilateral Protocolul privind Irlanda de Nord. Downing Street s-a gândit că ar putea provoca o criză şi astfel să-şi asigure poziţia de putere în timp ce UE ar intra în panică. În loc de asta, UE a dat înainte netulburată reuşind să-şi atingă obiectivele. În tot acest timp Marea Britanie îşi irosea timpul cu tactici copilăreşti. Rezultatul a fost că a fost obligată să dea înapoi înainte de a fi semnat acordul de liber schimb, aşa că nu a avut niciun câştig substanţial, iar preţul va fi plătit în negocierile următoare cu UE privind serviciile financiare, justiţie, dar şi chestiuni interne ce se vor derula pe fondul unei încrederi pierdute.

5. Marea Britanie a mers la negocieri fără niciun plan

Faptul de neiertat este însă că nu a avut nicio strategie de negociere - un lucru cu totul neobişnuit, pentru că nimeni nu duce o campanie militară sau electorală în absenţa unui plan. Guvernul britanic a crezut însă că e cu totul în regulă să se prezinte la negocieri cu mâinile goale sperând că lucrurile se vor aranja de la sine. Drept rezultat, Marea Britanie a ajuns doar să reacţioneze la poziţiile UE pe tot parcursul discuţiilor şi chiar să fie de acord să pornească de la un text UE şi nu de la unul propriu. În aceste condiţii nu e deloc surprinzător că acordul a fost formulat în final în mare parte aşa cum a vrut UE, scrie Powell în Politico.

Powell concluzionează că Marea Britanie va trebui să se descurce mai bine pe viitor, întrucât negocierile cu UE nu s-au încheiat cu acest acord, ci vor urma decenii în care acestea vor fi duse continuu cu „vecinul nostru mult mai mare şi mai puternic. Nu ne dorim ca guvernul să repete aceleaşi greşeli altfel Marea Britanie va plăti din cauza lor”.