Fostul ambasador al Rusiei la Chişinău Valerii Kuzmin, numit la conducerea reprezentanţei diplomatice ruse din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ambasador al Federaţiei Ruse la Chişinău Valerii Kuzmin a fost numit şef al misiunii diplomatice ruseşti la Bucureşti, anunţă, miercuri, Unimedia, citând agenţia Tass.

Potrivit sursei citate, liderul de la Kremlin Vladimir Putin a semnat un decret în acest sens, iar Kuzmin îl va înlocui în acest post pe Oleg Malghinov.

Mandatul lui Kuzmin la Chişinău a fost marcat de declaraţii şi reacţii controversate ale acestuia.

La începutul lui 2011, el afirma că „încercări de a pune presiune în mod public asupra proceselor politice din Republica Moldova au fost observate vădit din partea SUA, UE sau României“ şi că Rusia nu şi-a permis astfel de presiuni.

În 2011, cu ocazia sărbătoririi Zilelor Europei în Republica Moldova, Kuzmin declara că moldovenii ar trebui să se gândească mai mult la ce îi uneşte de ruşi, pentru că lărgirea Uniunii Europene nu este prevăzută în viitorul apropiat, potrivit Unimedia.

„În acest sens, Moldova şi Rusia trăiesc şi gândesc la unison. Suntem împreună membri ai Consiliului Europei, care e legat strâns cu conceptul de Europa unită. Ne unesc foarte multe. Dacă ne vom gândi mai des la asta, viaţa va fi mai uşoară. De asta sunt sigur“, spunea ambasadorul de atunci al Federaţiei Ruse în Republica Moldova.

În 2012, când un soldat rus a împuşcat mortal un tânăr de 18 ani, Vadim Pisari, în zona de securitate din Transnistria, Kuzmin a declarat că tânărul era în stare de ebrietate, fapt care nu s-a confirmat în urma expertizei medico-legale.

Sute de persoane au protestat atunci la Ambasada Federaţiei Ruse de la Chişinău şi au cerut Ministerului de Externe de la Chişinău să-l expulzeze pe ambasadorul rus pentru comportament sfidător. Proteste au avut loc şi în satele din apropierea Nistrului, în timp ce Guvernul Republicii Moldova şi partidele parlamentare de la Chişinău au condamnat incidentul.

Kuzmin a fost ambasador al Federaţiei Ruse la Chişinău până în aprilie 2012.

Valeri Kuzmin s-a născut în 24 iunie 1953, la Moscova. Kuzmin a absolvit Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale MGIMO din Moscova în 1975, iar în 1998 a absolvit cursurile de studii în diplomaţie din cadrul Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe din Rusia,

Valeri Kuzmin este cercetător în istorie şi şi-a desfăşurat activitatea în diverse structuri ale aparatului de conducere al MAE al fostei URSS şi al Federaţiei Ruse.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite