Concluzia, foarte clară, după 90 de minute de direct, a fost una tristă, iar ea îmi este confirmată de cele scrise de colegii mei din presa din ţară: europenii nu realizează că votează pentru viitorul Uniunii din care fac parte, ei votează în continuare pentru reprezentanţii partidelor din ţara în care trăiesc. Constatarea ar putea părea uimitoare, prin banalitate, şi chiar neavând nici cea mai mică legătură cu cele trei teme ale dezbaterii la care au participat Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European şi candidat al socialiştilor, Jean-Claude Juncker, fost preşedinte al Eurogrupului şi candidat al Partidului Popular European, Guy Verhofstadt, candidatul liberalilor, şi Ska Keller, candidata Verzilor.

Trei puncte deci la ordinea zilei: economia europeană, euroscepticismul, politica europeană de apărare (adică inexistenţa ei).

Discuţiile nu au fost plictisitoare, departe de a le numi aşa, am să detaliez deci pe puncte ce mi s-a părut foarte interesant. Însă constatarea mi-o menţin, ea este legată de o întrebare venită din public: cum aveţi intenţia să ne convingeţi să mergem la vot? Răspunsul a fost dezamăgitor. Vag, atingând concepte ca integrare, paritate femei-bărbaţi, bănci versus cetăţeni, dar nimic clar. Probabil că grecul Alexis Tsipras, dacă nu s-ar fi retras din dezbaterea publică, prima, ar fi avut un răspuns coerent. Măcar euroscepticii, extremiştii, au calitatea de a şti că nu iubesc Europa. Ceea ce am văzut astă seară a fost lipsit de pasiune, de iubire pentru Europa, singurele sentimente pe care le-am simţit au fost cele emise de Schulz, care este, cred, sincer în convingerea de a dori să devină un preşedinte pentru UE, şi care a avut - regret domnule preşedinte Traian Băsescu, ştiu că nu veţi fi de acord cu mine - dar a avut o poziţie şi o frază clară, aproape programatică : 

Faptul că, în premieră, suntem aici şi ne confruntăm ideile, este o modalitate certă de a acoperi cumva deficitul de democraţie; avem nevoie de o politică comună de imigraţie legală, pentru a pune capăt situaţiei în care o persoană disperată cade pradă unei organizaţii criminale. Este una dintre primele măsuri pe care le voi întreprinde dacă voi fi ales preşedinte al UE".

O să-mi spuneţi că o Uniune nu se face, nu se ţine, cu pasiune. Şi o să vă răspund că este evident că nici cu bani, ci întocmai cu pasiune.

Deci, unde este pasiunea când Europa este plină de 14 milioane de tineri care sunt fie şomeri (25% din totalul tinerilor între 18-34 de ani), fie în afara circuitului pedagogic?

Unde este răspunsul la întrebarea, prima, din sală dar şi transpirând prin cele 10.000 de tweeturi pe minut (sursa este Euronews), referitoare la cum veţi crea locuri de muncă? Avantaj Schulz: micile întreprinderi, credite pentru angajarea de tineri, terminarea cu stagiile infinite. Juncker, el, crede că instaurarea unui salariu minim european ar fi o soluţie, cred şi eu, însă de data aceasta candidatul dreptei şi-a ratat prestanţa, se purta de parcă ar fi venit de pe altă planetă. Iar când a declarat, ca soluţie la problemele economice, la imigranţi etc., că „UE nu poate primi toată mizeria lumii, dar că este necesară o solidaritate europeană pentru rapatrieri", am închis ochii. Inima. Tot.

Verhoftsadt a fost strălucitor, foarte realisti vorbind. În vervă, bine dispus, a folosit fiecare minut alocat şi a prezentat câteva fraze memorabile. Nu ştiu cum le va pune însă în practică. Astfel, "avem nevoie de o guvernanţă europeană, iar dacă după scrutinul european tot consiliul va conduce atunci democraţia se va fi găsind la final". Putin, dacă este să vorbim despre politica europeană de apărare, sau de politica externă comună (ca un făcut, niciunul nu a îndrăznit să spună că ea nu există, de fapt!), "trebuie înlăturat. Este o problemă şi nu va putea fi oprit dacă UE este slabă. Până şi ruşii merită ceva mai bun decât el".

Despre extremişti, poziţia cea mai clară a venit din partea lui Martin Schulz, aceasta după ce atât Ska Keller cât şi Guy Verhofstadt se miraseră de prezenţa în PPE a unui Berlusconi care doreşte ieşirea din zona euro, a unui Orban „care schimbă Constituţia la fiecare cinci minute": "pentru mine, ca german, prezenţa în Parlament a unui partid nazist este inacceptabilă. Europenii ar trebui să aibă capacitatea de a vedea că euroscepticii, extremiştii, nu propun nimic, pe când noi, chiar diferiţi, avem propuneri concrete". Pentru Verhofstadt, "mobilitatea europenilor ar rezolva aceste probleme ridicate de extremişti, cei care se plâng de prezenţa masivă a românilor şi bulgarilor în Marea Britanie. (ei da, îi datorăm liderului liberal menţionarea noastră!) Eu aş propune un plan comun de mobilitate".

Vă scutesc de detaliile legate de imigranţii văzuţi ca mizerie a lumii. A fost un moment penibil în care am regretat decizia Vivianei Reding de a nu se prezenta ea ca şi candidat. Măcar ea avea o poziţie...umană. Dar lui Juncker îi datorăm menţionarea Moldovei, a acordului de asociere cu UE care va fi semnat în luna iunie. Contextul nu a fost fericit, spunea că cei care condamnă UE pentru lipsa de fermitate în Ucraina doresc de fapt al treilea război mondial...

Ştiu că v-am plictisit. Dar nu îmi pare rău. Am să încerc să vă spun din când în când că în 25 mai nu veţi vota pentru România în UE, ci pentru UE în Europa. În lume, în România. Peste tot.
 

PS. Candidata Verzilor a fost oareşcum dezavantajată, căci este foarte tânără şi este femeie. Dar sunt sigură ca în 15 mai, viitoare confruntare, la Bruxelles de data aceasta, va face mai bine.