BBC: Medicii români, tentaţi de o viaţă mai bună în Occident

BBC: Medicii români, tentaţi de o viaţă mai bună în Occident

În ultimii şapte ani, 10.000 doctorii şi asistente au părăsit România, potrivit estimărilor organizaţiei doctorilor, anunţă BBC într-un reportaj despre exodul personalului medical calificat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mulţi dintre cei care aleg să plece sunt tineri, aflaţi abia la începutul carierei. Nu se descurcă cu salariul de bază în valoare de 250 Euro pe lună, afirmă ei, şi, spre deosebire de doctorii mai în vârstă, nu au suficientă experinţă pentru a lucra în sistemul privat, în paralel cu munca lor în spitalele de stat.

Salariul unui specialist poate ajunge la 1200 Euro lunar, în sistemul public de sănătate, şi este, cel puţin dublu, în cabinetele private.

Andreea Roşca, studentă la Medicină, a declarat jurnaliştilor britanici că nu are obligaţia morală de a rămâne în România, luând în considerare faptul că nimeni nu face nimic pentru a sprijini tinerii medici.

În vârstă de 27 de ani, Andreea va absolvi Facultatea de Medicină din Bucureşti în această vară şi plănuieşte să îşi înceapă cariera de medic în Franţa sau Elveţia. „Nu am de ce să rămân aici, din moment ce nimeni nu face nimic pentru ca noi să avem o viaţă decentă“, crede tânăra.

Peste jumătate dintre colegii Andreei vor să plece din România, spune studenta, spre state precum Germania, ţările nordice, Franţa sau Marea Britanie. „30% din populaţia României nu plăteşte asigurări medicale, pentru că oamenii sunt săraci“, explică dr. Cristian Posea, directorul spitalului Cantacuzino din Bucureşti. „Dar şi ei au dreptul la asistenţă medicală“. Medicul se mândreşte cu aparatura spitalului său şi susţine că face tot posibilul să inverseze exodul personalului medical spre Occident.

România are deja o problemă cu reducerea numărului personalului medical, spun jurnaliştii de la BBC. La terapie intensivă există o asistentă pentru cinci bebeluşi aflaţi în incubatoare. În spitalele din Occident, raportul este de o asistentă la doi bebeluşi. Dr. Mariana Martin, medic la spitalul Cantacuzino, spune că, în cazul bebeluşilor fără probleme, există doar o asistentă la 14 copii. La 37 ani, deşi are familia ei, Martin locuieşte tot cu părinţii.

Medicii au declarat că multe spitale oferă doar personalul medical şi locul în pat, iar pacienţii sunt nevoiţi să aducă de acasă medicamentele şi produse precum seringi, faşe, şamd. Principala problemă este administrarea proastă şi nu lipsa resurselor, cred medicii români, care acuză faptul că managerii spitalelor sunt numiţi pe baza unor raţiuni politice şi prin prisma abilităţilor profesionale.

În Marea Britanie, o asistentă este plătită cu 12-14 lire sterline, în Irlanda medicii câştigă aproximativ 50.000 Euro pe an, în timp ce în Danemarca, doctorii sunt plătiţi cu 83.000 Euro. Cifre care par un vis pentru orice medic român, scrie BBC. Cu toate aceste, unii români nu vor să îşi mute întreaga familie, în alt stat; unii iubesc Europa de Est şi vor să rămână aici pentru a face o diferenţă, susţin jurnaliştii de la BBC, după reportajul din Bucureşti.

Exodul medicilor rămâne însă o realitate, pe care autorităţile din România nu reuşesc să o gestioneze. Situaţia este asemănătoare în întreaga ţară, nu numai în Bucureşti. Tinerii doctori din oraşele vestice ale României aleg preponderent Germania ca destinaţie pentru găsirea unui loc de muncă, în timp ce statele preferate rămân Franţa şi Marea Britanie. 

Pe aceeaşi temă:

Financial Times: Specialiştii români sunt disperaţi că o Mare Britanie bogată le ia toţi medicii  România a ajuns din nou subiect de presă în publicaţiile britanice. De această dată, este vorba de faptul că foarte mulţi medici români îşi desfăşoară activitatea în Marea Britanie. Potrivit Financial Times, românii sunt disperaţi că o Mare Britanie bogată le ia toţi medicii.

Britanicii se tem de invazie, dar caută mii de angajaţi români: în ce domenii sunt cele mai multe joburi  Cele mai multe oferte de muncă în strainatate pentru români vin din Marea Britanie. Astfel, potrivit informaţiile de pe Tjobs.ro, portal de recrutare specializat pe oferte din străinătate, sunt peste 6.000 de oferte de job-uri în Marea Britanie postate pe site.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: