Autoportretul lui Baconschi: „Urâm populismul”

Anul trecut, Teodor Baconschi îşi asuma rolul de figura nouă a PDL. Programul său suna însă ca o continuare a guvernării din care a făcut parte ca ministru de Externe. Ca om politic, socoteşte dreapta o valoare în sine şi anatemizează stânga. Discuţie cu FP România, în toamnă, despre angajamente - pentru care partidul său a deţinut însă de mult timp puterea. Răspunsuri de bun creştin-democrat, date de la centru.

Interviu apărut în FP România nr. 25 (noiembrie/ decembrie 2011). Versiune actualizată

Are nevoie PDL de o nouă faţă? De alţi candidaţi, noi?
Teodor Baconschi: Orice partid, mai ales după o guvernare în condiţii de criză, are nevoie de un facelift. Convenţia PDL din mai a fost un prim pas în această direcţie şi nu puteţi nega că s-a produs o schimbare la vârf. Chiar leadership-ul lui Emil Boc a ieşit întărit din congres. Dar nu ne putem opri aici. Avem într-adevăr nevoie de figuri noi şi, da, o spun cu tărie, de unii candidaţi noi, alături de cei vechi. Nu neapărat de oameni cu bani, care-şi pot finanţa alegerea sau realegerea, ci de oameni cu idei, cu viziune, cu valori, de oameni credibili, care pot resuscita entuziasmul alegătorilor.
Are nevoie şi de noi principii? De noi teme?
Principiile au fost stabilite doctrinar şi sunt cele corecte, de centru-dreapta. Dar trebuie ca ele să apară mai des în discursul nostru. Aş face campanie pe teme precum meritocraţia, România vrednică, clasa de mijloc, responsabilitatea faţă de viitorul copiilor noştri. Toate acestea sunt teme de dreapta. Prin guvernarea noastră am dovedit că urâm populismul. Aceste lucruri trebuie repetate mereu: am acţionat responsabil - alt principiu de dreapta -, am promovat constant interesele angajatorilor şi ale celor ce muncesc - prin noul cod al muncii -, ale celor care învaţă, nu chiulesc - prin legea educaţiei.

Partidul cărui electorat este PDL?
PDL este un partid popular, nu un partid de nişă. Se adresează aşadar tuturor. Trebuie să avem mesaje pentru toate tipurile de electorat, inclusiv pentru pensionari şi funcţionari, pe care i-am cam neglijat. Dar electoratul nostru predilect ar trebui să fie clasa de mijloc, adică românii care se susţin singuri sau sunt creatori de valoare - economică, socială, culturală. Îi includ aici pe întreprinzători, pe angajaţii companiilor private, pe medici, profesori, artişti şi pe acei funcţionari competenţi fără de care administraţia locală sau centrală s-ar gripa. Tot aici intră tinerii – nu doar studenţii, ci şi aceia care practică deja o meserie. În fine, electoratul nostru trebuie să fie toţi românii vrednici, eliberaţi de asistenţa statului şi insensibili la demagogia populistă a stângii.

De ce ar vota cu PDL un provincial care nu cerşeşte, dar este captiv unui angajator care îl plăteşte cu 700 lei pe lună?
Fiindcă acel om adesea mai are un job cu care completează acei infami 700 de lei pe lună. Fiindcă el nu se mulţumeşte cu nivelul de subzistenţă, ci are iniţiativă şi reuşeşte să găsească surse suplimentare de câştig onest. Dar să nu credeţi că sunt mulţumit cu această situaţie. Doar subdezvoltarea şi jaful organizat de moştenitorii PCR şi ai securităţii ne-au ţinut captivi ai salariilor mici. Pe măsură ce vom izbuti să direcţionăm mai mulţi bani către infrastructură şi dezvoltare, salariile vor creşte. Scopul nostru este să lărgim clasa medie şi să aducem întreaga ţară măcar la nivelul de dezvoltare al Bucureştiului, care a atins deja standardele europene - ce-i drept, nu vârful, ci baza lor.

Şi totuşi, ce e de făcut cu cei aflaţi în situaţia cerşetorului? – poate n-au avut şansa unei educaţii adecvate, mai ales la ţară.
Haideţi să vorbim cinstit, fără a ascunde realitatea după corectitudinea politică. Există fenomenul cerşetoriei, ca îndeletnicire extrem de profitabilă pentru stăpânii unor adevărate reţele de sclavi moderni. Aceste reţele operează şi în străinătate, unde ne aduc teribile deservicii de imagine. Statul nu trebuie să aibă nicio milă în destructurarea acestora, iar copiii şi oamenii vulnerabili exploataţi de aceste reţele trebuie protejaţi. Sunt apoi cei care cerşesc pentru că provin din medii sărace, mai ales în rândul romilor. Aici trebuie din nou tăiat răul de la rădăcină: copiii trebuie şcolarizaţi şi trebuie să revigorăm şcolile de meserii, altfel vom produce noi generaţii de analfabeţi sortiţi delincvenţei. În fine, există şi un mod inacceptabil de a aştepta asistenţa statului, deşi eşti perfect valid pentru muncă. Şi aici, singura şansă este reconversia profesională, stimulentele pentru muncă, eliminarea asistenţialismului şi a altor forme de mită electorală deghizată. Nu trebuie să ai multă carte pentru a lucra; trebuie să vrei să o faci, iar România nu are un şomaj endemic, care să interzică acest lucru.

După fiica cea mică, fiica cea mare: Sunt popularii mai nepotişti decât alţii; ce pot crede simpatizanţii de rând ai ideii populare?
Întrebarea este oţioasă. Fireşte că nepotismul nu se înscrie printre valorile noastre.

Este PDL un partid popular, aplică principii „populare”?
Da, o spun fără să ezit. Judecaţi-ne după această guvernare. Codul muncii, noul cod civil, legea educaţiei naţionale îmbină principiul libertăţii cu cel al solidarităţii. Dar asta nu înseamnă că nu e loc de mai bine. O spun în calitate de creştin-democrat: avem nevoie de politici familiale coerente şi de viitor, pentru a inversa declinul demografic îngrijorător. Trebuie să luăm măsuri pentru protejarea vieţii nenăscute şi pentru a descuraja avorturile. În fine, trebuie să reatragem în ţară elitele, tinerii cu studii strălucite şi să revitalizăm cercetarea. Pentru toate aceste priorităţi am pregătit chiar eu propuneri de politici publice, iar unele au fost deja prezentate în BPN. V-am dat doar câteva exemple, dar aş putea continua.

PD s-a metamorfozat, peste noapte, dintr-un partid social-democrat într-un partid de dreapta: cum are loc o asemenea convertire, în grup? – de fapt, a avut loc vreo convertire?
Nu a fost chiar peste noapte. A durat câţiva ani, dar iată că la ultima convenţie naţională am avut trei moţiuni de dreapta. E ceva: în mai nu s-a înfruntat o viziune fesenistă cu una populară, ci trei viziuni cu elemente creştin-democrate, liberale şi conservatoare. Cred că din vechea identitate mai supravieţuieşte doar trandafirul, de care ar trebui să scăpăm. Decizia aderării la Partidul Popular European nu a însemnat o afiliere de formă. Politicile noastre la guvernare au fost politici clare de dreapta. Vreau totodată să vă spun că ele au fost apreciate de liderii PPE. De exemplu, Joseph Daul şi Jerzy Buzek au lăudat recent, la Bucureşti, măsurile economice ale guvernului Boc. Cred aşadar că putem vorbi de o convertire aproape totală. Ea trebuie interiorizată de fiecare membru PDL, dar suntem pe drumul cel bun.

Este dreapta fundamental bună, iar stânga musai rea? Cât mai contează, cât mai convinge azi „despărţirea de comunism”? - des invocată în tabăra populară drept sursă a răului prezent
Ca ideologie, stânga este nefastă, fiindcă e utopică şi resentimentară. Acest tip de gândire a condus la comunism, care era un regim de non-drept, de fărădelege prelungită până astăzi. Despărţirea de comunism rămâne o temă majoră: corupţia, ilegalitatea sau legea cu două măsuri – pentru ştabi şi pentru oamenii de rând – sunt vestigii comuniste pe care trebuie să le îngropăm definitiv.

Câţi dintre actualii membri de partide, inclusiv de la „dreapta”, nu ar fi intrat în PCR?
Mi-e teamă că foarte mulţi ar fi intrat, aşa cum se alătură şi astăzi partidelor, nu din ideal sau din afinităţi doctrinare, ci din interes. Eu unul n-am făcut-o, iar în anii ’80 am studiat teologia tocmai pentru a scăpa de marxism. Dar nu calitatea de membru PCR în sine este o crimă, ci mentalitatea majorităţii foştilor membri PCR, care adesea se cred deasupra legilor.

*

Ce alte interese are Puterea în afara menţinerii puterii?
Menţinerea puterii este în cazul de faţă o formă de responsabilitate, fiindcă interesul nostru este tocmai continuarea reformelor şi despărţirea definitivă de tranziţie. Trebuie creat un stat nici asistenţial, nici minimal, ci drept, responsabil şi solidar. Trebuie promovată o nouă generaţie de oameni politici, care văd în această profesiune servirea binelui comun, nu un mod rapid de îmbogăţire. Avem nevoie să continuăm investiţiile şi să dezvoltăm ţara, nu să aruncăm banii pe măriri nesustenabile de pensii şi salarii. Avem nevoie de o politică externă coerentă, previzibilă şi demnă, nu de una dezangajată şi ezitantă între două paradigme. Actuala putere a dat dovadă de responsabilitate şi a rezistat ispitei populiste, care ne-ar fi aruncat în dezastru. De aceea trebuie continuat.