Cu cât acesta este mai cumplit, cu cât creează o emoţie mai mare la nivelul opiniei publice, cu cât durează mai mult şi ocupă prima pagină, cu atât mai mult devine - deoarece chiar şi este - mină de aur care să poată să fie exploatată în favoarea politicienilor, învăţaţi, antrenaţi şi care au deja la dispoziţie texte gata pregătite pentru asemenea ocazii, cu semnale colorate care indică şi modul în care, la momentul optim, să curgă cele câteva lacrimi pentru momentul în care televiziunile prietene să transfocheze pe prim-plan. 
 
Mai adăugaţi solemnitatea unei mise en secene profesionistă, cu gardă de onoare care să însoţească evenimentul şi să marcheze cum se cuvine solemnitatea decernării post-mortem a unei medalii şi anunţul ridicării în grad dacă este cazul. Încă o lacrimă-două când politicianul se apropie de familia îndurerată şi şopteşte ceva la urechea persoanei dinainte desemnată şi care dă dovadă de reţinere şi curaj în suferinţă etc, etc, etc. Şi după aceea, toată lumea merge acasă, cu sufeltul împăcat şi datoria îndeplinită după cum s-a putut mai bine, asta urmând s-o arate sondajele discrete post-eveniment.
 

Prezenatre cinică şi nedreaptă?

 
Dacă e aşa, îmi cer anticipat scuze. Dar am ceva argumente pentru a-mi susţine părerea.
Am păstrat pentru dumneavoastră două documente - după părera mea esenţiale pentru evaluarea de acum a nivelului luptei antiteroriste în Europa - şi care vă arată cât suntem în realitate de departe de găsirea nu a unei soluţii comune, ar fi mult prea mult - dar măcar a unei abordări comune sau, la minimim de speranţă, a unei voinţe politice de a demara, la modul realist, un demers legislativ care să permită o reacţie unitară în ce înseamnă evaluarea fenomenului şi a mijloacelor de răspuns care există la dispoziţia utorităţilor europene.
 
În consecinţă, aveţi aici  raportul pe 2020 al Europol intitulat  EUROPEAN UNION TERRORISM SITUATION AND TREND REPORT (TE-SAT) 2020. Având, în preambul, un mesaj transmis de Catherine De Boelle, directorul executiv al organizaţiei către autorităţile europene şi, evident, în final, către şefii de state şi guverne:
 
"În primele luni ale anului 2020, măsurile de carantină impuse pentru a opri răspândirea Covid-19 ar putea să ducă la escaladarea unora dintre fenomenele prezentate în acest raport, dat fiind potenţialul economic şi social reprezentat de impactul mondial al pandemiei. Aceste dezvoltări au potenţialul de a alimenta pe mai departe radicalizarea în cazul unor indivizi, indiferent de orientarea lor ideologică.  Activişti din zona extremei stângi sau a extremei drepte, persoane implicate în terorismul de tip jihadist. încearcă să folosească oportunitatea oferită de pandemie pentru a-şi îndeplini pe mai departe scopurile".
 
Dacă acest document este cât se poate de public, cel de-al doilea are un caracter limitat, a fost circulat de preşedinţia germană şi, foarte serios, încearcă, încă de la început, să identifice problema fundamental şi să încerce să solicite miniştrilor de interne şi de justiţie din Statele Membre să înceapă să dorească să colaboreze. În finalul articolului, puteţi citi al al doilea document şi să vedeţi în ce constă mare dilemă cu care se confruntă organizaţiile care reprezintă sisteme de forţă şi de ce limitele existente sunt într-adevăr piedici mortale.
 

În esenţă, despre ce e vorba?

 
Există o Directivă UE din 2017 privind combaterea terorismului pe care Statele Membre au fost obligate să o transpună în legislaţia naţională până cel mai tărziu pe 9 septembrie 2018. Iar asta presupune, aşa cum s-a promis atunci, un acces cu mult mai amplu şi la toate nivelurile de secretizare a tuturor bazelor de date naţionale legate de fenomenul terorist care sunt constituite în fiecare Stat Membru. Şi care ar fi problema? 
 
Şi în acest moment, în ciuda tuturor promisiunilor, la nivelul UE nu există o reglementare comună a accesului nerestricţionat la bazele de date privind terorismul care, cel mai adesea, sunt constituite pe baza priorităţilor şi raţionamentelor de lucru agreate pe plan naţional şi răspund unor legislaţii care nu întotdeuna prevăd aceleaşi modalităţi de reacţie, de încadrare a "fenomenului terorist", "actului de terorism" şi, din această cauză, cum afirmă cei de la EUROPO, "este câteodată greu de făcut o distincţie clară între actele de terorism şi celelalte forme de violenţă extremă". 
 
În acest context, schiţa de concluzii transmisă de preşedinţia germană către delegaţiile naţionale priveşte încercarea de găsire a unui mod comun de relaţionare cu cel mai sensibil grup de personae din zona terorismului: "persoanele considerate ca având un potenţial terorist sau reprezintă o ameninţare extremistă violentă (în germană "Gefahrd")...Multe s-au realizat în domeniul cooperării, spre exemplu în privinţa întoarcerii acasă a luptătorilor străini sau memorizare în bazele informatice europene a datelor caracteristilor acestor persoane. Cu toate acestea, a devenit evident că în domeniul cooperării noastre operative câteodată se întâmplă să nu ştim cum anunume fiecare Stat membru reprezintă sau  nu un potenţial extremist/terorist şi ce consecinţe are acest lucru". 
 
Asta pentru a înţelege unde suntem şi de ce, dacă Europa aceasta a noastră a liderilor atât de solemni şi serioşi încât parcă sunt androizi comutaţi de pe altă planetă se va comporta în continuare ca până acum şi dacă nu va admite că este necesară, în fine, o piaţă cu adevărat comună a justiţiei şi afacerilor interne, cu reglementări transnaţionale bazate pe definiţii şi angajamente definitiv şi unanim acceptate, cu instituţii cu jurisdicţie trans-naţională confirmată, ne vom mira în continuare că nivelul de violenţă va creşte şi, aşa cum spun unele surse din compartimentul de analiză a unor entităţi foarte discrete, vom vedea că actele de violenţă de tip terorist şi, mai larg, mişcările teroriste în sine, vor fi generate de noi ideologii care vor merge mai departe aliind obiectivele de acum al etno-terorismului, terorismului social revendicativ de extremă stângă virând instantaneu spre anarhism, poate în combinaţie foarte credibilă cu anarhismul-ecologist din perioada romantică a Occidentale cu mişcări foarte dure de extremă dreapta cu o mişcare mondialistă reşapată urgent care să-şi preschimbe câteva dintre obiectivele clasice de atac de tip NATO, UE, G7 şi să se reîntoarcă la formulele mai vechi ale luptei împotriva militarizării unora dintre societăţile avansate, cele care, prezumabil, vor răspunde la violenţă cu un surplus de violenţă.
 
Pare limpede că abordarea de până acum (nu cea teoretică, ci cea strict practică) fie a eşuat, fie este incompletă şi lasă de fiecare dată goluri imense în plasa de siguranţă care ar trebui să ne protejeze existenţele. Cazul eşecului francez în a gera un simplu caz de radicalizare este nu numai tragic şi frustrant, ci anunţă că promisiunile au fost vorbe goale şi că, în definitiv, tot ce avem este o Europă descoperită în faţa acelui pericol combinat post-pandemie care a arătat limitele de competenţă ale guvernărilor naţionale şi ale capacităţii de guvernanţă în caz de criză extremă de care dispun instituţiile europene, în limitele a ceea ce li se permite să fie în această formulă tranzitorie de organizare a Europei, adică nici stat federal, nici pură uniune comercială.
 
Teamă mi-e că, până se va alege, vine cealaltă pandemie care coace deja, cea a Virusului X, cum o numesc cei de la OMS.
 
Am primit un dosar plin de analize cu scenarii alternative de cum s-ar putea coagula elementele existete pe piaţă spre noi formule politice de răspuns, unele departe, altele extrem de departe de fosta şi îmbătrânita democraţie de tip clasic. Sunt anunţate şi mişcări cu definiţii prioritare pe spaţiul noii Europe de est, deja s-au pus premise, lucrurile sunt în evoluţie. 
 

Cât mai avem noi de aşteptat? 

 
Să aşteptăm să vedem mai întâi ce tip de ţară suntem şi unde ne situăm pe scara de riscuri de dezvoltare. Să vedem dacă pe timpul vieţii noastre, în acest secol sau cât de departe în viitor vreun  guvern - dreapta, stânga sau de orice culoare - , va reuşi sau, dimpotrivă, va eşua în continuare în îndeplinirea dezideratului leninist al electrificării. După ce vom rezolva această tragedie naţională care ne face unici în categoriile combinate UE/NATO, după ce se va pune capăt incompetenţei fundamentale guvernare care este forma perfectă a conspiraţiei poporului român împotriva a sine însuşi, atunci vom vedea şi noi ce facem pe mai departe. Inclusiv cu probleme din acestea, precum terorismul, care, pe fond, nu interesează pe nimeni.