În ce promisiune sau angajament britanic se mai poate avea încredere?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brexit

Guvernul Graţioasei Sale Majestăţi devine, progresiv şi rapid, cel mai bun şi solid exemplu pentru modul în care politicienii din UK încalcă - sau anunţă că vor s-o facă - principiul fundamental pe care se bazează relaţiile predictibile dintre indivizi şi state: a deal is a deal.

Ne învăţau chiar ei, adăugând şi legenda că în istoria lumii lor de civilizaţi, asta însemna că ajungea doar o strângere de mână pentru ca o înţelegere să fie considerată drept acord definitiv şi irevocabil.

Poveşti pentru lumea a treia.

A apărut acum o problemă care nu-i interesează pe cei din Regatul Unit deoarece, dacă Uniunea Europeană cedează, va genera un precedent absolut fascinant care va permite oricărei ţări din lume ca, în momentul în care ceva nu-i mai convine, să ceară renegocierea unui tratat semnat şi agreat de parlamente şi care produce deja efecte pe pieţe naţionale şi internaţionale. Exact ce-şi doresc cei de la Londra care a cerut ieri celor de la Bruxelles, în mod oficial, să înceapă un demers imediat de modificare în profunzime a dispoziţiilor vamale post-Brexit aplicabile în cazul Irlandei de Nord. Protocolul a fost negociat ani de zile, un acord care nu numai că fusese semnat de oficialii de la Londra şi Bruxelles, dar fusese agreat şi de Parlamente.

Foarte pe scurt, negociatorii ajunseseră la o soluţie finală care reuşise să evite cea mai mare dintre problemele BREXIT, adică evita reapariţia unei frontiere de tip clasic între Republica Irlanda Irlanda de Nord. În schimb, se ajunsese la soluţia care figurează acum ca parte în mare Acord privind ieşire UK din UE, adică o frontieră vamală instalată între Irlanda de Nord (zonă care beneficiază în continuare de piaţa comună europeană) şi teritoriul insular britanic.

Nu mai putem continua în acest mod“ - a declarat ieri, în Camera Lorzilor, David Frost, ministrul britanic pentru problemele BREXIT: „My Lords, dificultăţile cu care ne confruntăm în aplicarea protocolului privind Irlanda de Nord sunt acum principalele obstacole în construcţia unei relaţii cu Uniunea Europeană. Aceste propuneri necesită o schimbare semnificativă a Protocolului privind Irlanda de Nord... şi din această cauză trebuie să ne punem de acord în privinţa unui moratoriu“. Şi, spun acum britanicii, nici măcar nu cer mare lucru: renegocierea acordului din 2019, ceea ce ar putea fi un punctul perfect de plecare pentru a a anula alte prevederi, din alte domenii deoarece atacată ar fi însăşi validitatea Acordului. În acest caz, britanicii cer un moratoriu pe controalele vamale între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, obiectivul fiind de a asigura un flux continuu şi necontrolat de mărfuri înspre Irlanda de Nord, chestiune posibilă dacă se împlineşte şi cea de-a doua cerere, adică suprimarea completă a controlului european în aplicarea practică a protocolului. Şi dau şi o soluţie care vine ca un ultimatum însoţit de o ameninţare. Soluţia, din punctul de vedere al Londrei, ar fi ca europenii să prelungească - sub forma unui status quo - pentru o perioadă (nedefinită) a perioadelor de graţie prevăzute în Acord pentru diversele măsuri parte din Acord, precum şi îngheţarea acţiunilor juridice intentate de autorităţile de la Bruxelles. Şi dacă nu?

Simplu! Dă-l naibii de Tratat, căci britanicii ameninţaseră pe diverse căi să suspende unilateral Tratatul în termenii prevederilor conţinute în art. 16, chiar dacă Frost, admiţând că situaţia actuală „justifică“ un asemenea demers, a afirmat că „nu este momentul potrivit“.

Teama generală este că tensiunile generate de acest Protocol în Irlanda de Nord între comunităţile republicane şi unioniste vor exploda violent, mai dur decât manifestaţiile începute de ianuarie şi care fuseseră potolite de un alt acord - provizoriu - între Londra şi Bruxelles, denumit „acordul cârnaţilor“ deoarece a adus o rezolvare temporară (până pe 30 septembrie) a exportului din Marea Britanie către Irlanda de Nord a produselor refrigerate respective.

Pe fond, chestiunea se leagă de un aplicarea principiului fundamental al respectării semnăturii date de un guvern pe un Tratat sau pe un Acord, depuse ca atare în organismele internaţionale şi recunoscute ca parte a blocului relaţiilor internaţionale. Este o chestiune esenţială - şi asta face cu atât mai grav şi semnificativ gestul britanic - deoarece se leagă intrinsec de credibilitatea naţională şi internaţională a persoanelor şi instituţiilor a căror semnătură angajează obligaţiile unei ţări în faţa tuturor partenerilor săi în cadrul unui comportament predictibil pe termen lung.

Desigur, în istorie, nimic nu este veşnic. Toate tratatele şi acordurile au devenit la un moment dat caduce din cauza dar din cauza unor elemente externe semnificative care schimbau din temelii condiţiile în care aveau să evolueze din acel moment statele respective. Dar, ca principiu general, statele din lumea civilizată şi democratică se bazează pe caracterul de predictibilitate care însoţeşte orice poziţie naţională în negocieri. Dar, în cazul de acum, nu s-a schimbat absolut nimic în condiţiile existente în momentul în care s-a negociat Acordul. E vorba doar că Marea Britanie doreşte să se răzgândească, poate din cauza faptului că a descoperit că a negociat prost şi nu a găsit soluţii reale, dar aşa s-a încheiat Protocolul în formula aprobată de Parlamentarul britanic şi apoi de Parlamentul European. Iată de ce, chiar în acest moment, miza problemei a depăşit cu mult cadrul comercial şi al consecinţelor economice, pentru a trece în domeniul politic şi al relaţiilor internaţionale predictibile şi previzibile.

Aveţi aici declaraţia făcută de Maros Sefcovic, vice-preşedintele Comsiei Europene, prin care, chiar dacă promite că se vor căuta „soluţii creative în cadrul Protocolului, în interesul tuturor comunităţilor din Irlanda de Nord“, precizează că „nu vom fi de acord cu niciun fel de renegociere a Protocolului... Protocolul trebuie implementat. Respectarea obligaţiilor legale internaţionale este un lucru excepţional de important“. 

În paralel, este evident că efectele negative sunt importante şi au produs deja schimbări la nivelul percepţiei publice în Irlanda de Nord. Iată răspunsurile consemnate de „The Belfast Telegraph“, cred un semnal foarte îngrijorător în perspectivă imediată pentru politicienii de la Londra:

Brexit

Ce vor decide politicienii de la Londra? Cel mai posibil, să meargă mai departe cu orice preţ şi asumând orice cost. Nu le pasă, în convingerea lor de superioritate absolută faţă de restul lumii. Iar rezultatele ar putea să fie dramatice. Probă că tragedia declanşată de BREXIT este departe de a se fi sfârşit. Dimpotrivă, de-abia cum ar putea să înceapă să fie vizibile rănile.

Noi avem ceva de comentat oficial? Nu se cade să ne intereseze chestiuni de acest nivel şi nici n-am primit un OK s-o facem.

Şi totuşi, ceva ar fi. Am putea repeta soluţia diplomatică mioritică de geniu imaginată de Caragiale şi aşezată în discursul electoral al lui Farfuridi: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!“. Păi nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite