Rus arestat pe Insula indoneziană Bali cu un urangutan drogat în valiză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Un turist rus a fost arestat pe aeroportul Denpasar, pe Insula indoneziană Bali, în timp ce încerca să părăsească ţara cu un urangutan drogat în valiză, a anunţat sâmbătă poliţia, relatează AFP.

Acest turist, în vârstă de 27 de ani, Andrei Jestkov, a fost reţinut vineri seara, la un control de securitate, înainte să se îmbarce într-un avion către Rusia.

Agenţi au descoperit în valiza sa un urangutan mascul, în vârstă de doi ani, care dormea profund într-un coş de ratan, dar şi două şopârle gecko şi alte cinci şopârle în viaţă.

”Credem că urangutanul a primit pilule împotriva unor alergii care l-au adormit. Am găsit aceste pilule înăuntrul valizei”, a declarat pentru AFP un reprezentant al Agenţiei pentru conservare de la Bali, I Ketut Catur Marbawa.

Rusul ”părea că s-a pregătit ca şi cum ar fi transportat un bebeluş”, pentru că transporta de asemenea lapte pentru bebeluşi şi pături, a adăugat acest oficial.

Turistul riscă cinci ani de închisoare şi o amendă în valoare de 7.000 de dolari, în legătură cu un trafic de specii protejate.

El le-a spus autorităţilor indoneziene că urangutanul, pe care credea că-l poate transforma în animal de companie în Rusia, i-a fost oferit de către un prieten, tot de naţionalitate rusă, care l-a cumpărat cu suma de 3.000 de dolari, la o piaţă, pe o stradă, la Java.

Urangutanii sunt o specie ameninţată cu dispariţia, din cauza braconajului, unor traficuri şi ostilităţii sătenilor, dintre care mulţi îi consideră drept dăunători.

Potrivit Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, în lume mai există doar 100.000 de urangutani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite