Rezoluţie / AIEA condamnă Iranul pentru programul său nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima oară din 2006 încoace, Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică a adoptat o rezoluţie de condamnare a Iranului, care acuză atât de controversatul său program nuclear, potrivit unor surse diplomatice de la Viena.

Proiectul de rezoluţie, care îi cerea Iranului să sisteze construcţia noului său obiectiv nuclear de la Fordoo, fusese înaintat executivului AIEA de către grupul celor şase mari puteri, China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA, şi Germania. Documentul a fost votat de 25 din cei 34 de membri ai executivului AIEA prezenţi la reuniune.

Potrivit rezoluţiei, AIEA este extrem de preocupată de natura controversatului program nuclear al Iranului.

G6 îi solicita Iranului să suspende imediat construcţia noii instalaţii de îmbogăţire a uraniului de la Fordoo, situată în apropierea oraşului sfânt Qom şi a cărei existenţă a fost ascunsă de către Teheran până acum două luni.

Cele şase mari puteri care negociază cu Iranul în cadrul dosarului său nuclear, i-au cerut Teheranului să furnizeze informaţii complete asupra obiectivelor şi un calendar de finalizare a acestui loc.

Ele recomandă regimului islamic să confirme că nu a adoptat nicio decizie privind construcţia şi nu a aprobat executarea vreunei instalaţii nucleare ce nu a fost semnalată AIEA.

Iranul a fost obligat să recunoască existenţa instalaţiei de la Fordoo, drept urmare a informaţiilor furnizate de serviciile secrete americane.

Comunitatea internaţională se teme că programul nuclear iranian ar ascunde ambiţiile militare ale Teheranului, în timp ce acesta îşi susţine constant dreptul la tehnologie atomică în scopuri paşnice, insistând asupra naturii civile a programului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite