PepsiCo dă în judecată ţărani indieni pentru ... cultivarea cartofilor

PepsiCo dă în judecată ţărani indieni pentru ... cultivarea cartofilor

Multinaţionala PepsiCo foloseşte un soi specail de cartofi pentru chips-urile sale

PepsiCo, cea mai mare companie multinaţională din domeniul agroalimentar din lume, cu un capital de peste 150 de miliarde de dolari, a decis să dea în judecată  patru fermieri indieni şi să le ceară daune de zece milioane de rupii (aproximativ 128.000 de euro). Gigantul american îi acuză că au plantat soiul de cartofi  FC5, creat special pentru a produce din ei chips-urile PepsiCo.

„Am luat măsuri legale împotriva vânzării ilegale de către unele persoane a unui soi de cartofi pe care l-am înregistrat“, a declarat PepsiCo India pentru Reuters. Agricultorii, dintre care patru deţin mici ferme proprii, spun că plantează cartofii „de mult timp fără probleme“ şi că „folosesc în mare măsură seminţe din culturile anului precedent“.
 
Cu toate acestea, ei nu au explicat cum au ajuns în posesia soiului FC5. Acesta este furnizat, de obicei, fermierilor care în schimb vând toată recolta către PepsiCo. După ce a observat că unii fermieri produc soiul FC5 fără să aibă un contract cu PepsiCo, multinaţia a decis să-i dea în judecată, pentru a proteja fermele care au încheiate acorduri, notează slate.fr.
 
Vineri, în instanţă, compania PepsiCo a acceptat să renunţe la plângere cu o singură condiţie: fie agricultorii vor cultiva un alt soi, fie păstrează FC5, dar producţia o vând exclusiv firmei.
 
Dar, la nivel local, puţini oameni doresc ca această rezolvare să fie în afara instanţei. Activiştii au acuzat PepsiCo că a trimis detectivi privaţi care s-au dat drept posibili cumpărători să facă videoclipuri şi să ia mostre de cartofi, precum şi să facă presiuni asupra fermierilor independenţi.
 
Un parlamentar indian, Ahmed Patel, s-a alăturat cauzei spunând că decizia PepsiCo este "înşelătoare şi nedreaptă" şi că "guvernul nu ar trebui să închidă ochii la această problemă. „Interesele private nu pot dicta ce ar trebui să facă agricultorii noştri, ce ar trebui sau ce nu ar trebui să cultive“, spune acesta.
 
În India, ca şi în restul lumii, problema brevetabilităţii, precum şi cea a relaţiilor dintre multinaţionalele atotputernice şi agricultorii independenţi rămâne o chestiune care crează multe frustrări.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările