Cum ar arăta juriul şi prezentatorii de la „Românii au talent“ în locul concurenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andra, Mihai Petre, Andi Moisescu, Bartoş şi Smiley vorbesc despre numerele pe care le-ar interpreta dacă nu ar mai fi la catedra de jurizare de la „Românii au talent“, ori în echipa de divertisment, ci pe scenă, pentru a încerca să câştige 120.000 de euro.

„În afară de muzică, aş veni cu un număr de dans, bineînţeles“, spune Andra. „Dar dacă aş exclude şi dansul, poate aş prezenta un monolog, un număr de actorie. Chiar mi-ar fi plăcut să fiu actriţă dacă nu făceam muzică“, recunoaşte interpreta melodiei „Inevitabil va fi bine“.

image

Pentru că mişcarea este esenţială, Mihai Petre, ar vrea să-şi arate o nouă latură. „Mie îmi plăceau artele marţiale mai mult decat dansul şi, iniţial, nu am vrut să merg la dans. Am chiar centura albastră la karate“, spune dansatorul profesionist.

image

După ce şi-a testat aptitudinile şi la „Vocea României“, Andi Moisescu spune că dacă nu ar fi urmat o carieră în televiziune, ar fi ales muzica. „Cred că aveam undeva între doi şi trei ani când am decsoperit că pot să cânt. Am pus mâna pe un pian de jucărie şi am reprodus perfect, după ureche, linia melodică a unui cântec pe care tocmai îl auzisem. Faptul că am făcut acelaşi lucru şi cu vocea, deja n-a mai mirat pe nimeni“, recunoaşte prezentatorul emisiunii „Apropo TV“.

image

De pe scena teatrului, Pavel Bartoş se gândeşte că ar putea să se mute într-un atelier. „Din când în când, mă joc cu cărbunele pe o planşă de desen“, zice actorul.

image

Spre deosebire de colegii lui, Smiley nu îşi „trădează“ vocaţia. „În general, nu îmi ascund talentele, asa că publicul ştie care sunt acestea şi la ce mă pricep“, zice cântăreţul.

Prima ediţie din noul sezon „Românii au talent“ va fi difuzată pe 14 februarie, de la 20.30, la Pro TV. 
 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite