Trupa Iris lansează prima piesă în noua formulă

Trupa Iris lansează prima piesă în noua formulă

Trupa Iris a susţinut primul concert alături de noul solist Toni Şeicărescu, la Călan, pe 22 septembrie FOTO Mediafax

Iris va lansa, luni, prima melodie împreună cu Toni Şeicărescu, noul solist al trupei, după ce Cristi Minculescu a părăsit, după 32 de ani, formaţia care l-a consacrat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noua piesă se numeşte „E magic“ şi, în curând, va avea şi un videoclip. „Săptămâna aceasta filmăm şi videoclipul piesei «E magic», iar de luni melodia va putea fi ascultată la Europa FM“, a declarat Nelu Dumitrescu, liderul trupei, pentru Mediafax.

Trupa Iris va lansa un nou album anul viitor, prilej cu care va susţine şi un concert de relansare, ce va avea loc în Capitală. Iniţial, acest concert de relansare în noua formulă fusese programat pe 4 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, dar a fost amânat deoarece Toni Şeicărescu a suferit, pe 2 noiembrie, o intervenţie chirurgicală la nas.
„ Am făcut o complicaţie din cauza unor răceli repetate şi a trebuit să mă operez, pentru că nu mai puteam respira. Sunt în curs de vindecare. Am o perioadă de recuperare de două-trei săptămâni", a declaratToni Şeicărescu.

Deşi au fost nevoiţi să îşi amâne concertul de relansare, membrii trupei Iris - în formula Valter Popa (chitară), Ion „Nelu“ Dumitrescu (baterie), Doru „Boro“ Borobeică (bas), Toni Şeicărescu (voce) şi Relu Marin (clape) - se vor afla în faţa publicului bucureştean până la finalul acestui an.
„Probabil vom cânta anul acesta de Revelion, în Bucureşti“, a declarat Nelu Dumitrescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările