Michael Jackson i-ar fi oferit bijuterii unui minor în schimbul favorurilor sexuale. Dezvăluiri surprinzătoare într-un documentar difuzat de HBO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Jackson FOTO news.ro
Michael Jackson FOTO news.ro

Michael Jackson le-ar fi dăruit bijuterii victimelor lui, în schimbul favorurilor sexuale, potrivit unui nou documentar controversat despre presupusele abuzuri sexuale ale megastarului.

Documentarul  de patru ore, „Leaving Neverland“, care vorbeşte despre presupusele abuzuri sexuale pe care Michael Jackson le-ar fi comis, a avut loc, vineri, la festivalul de film Sundance din oraşul american Park City, scrie Daily Mail.  

„Printre multe alte dezvăluiri şocante în documentarul «Leaving Neverland», Michael Jackson i-a dat unui copil bijuterii pentru a întreţine relaţii sexuale şi chiar a pus în scenă o nuntă, cu jurăminte şi inele cu diamant“, a scris Patrick Ryan, jurnalist la publicaţia americană USA Today. 

Filmul va fi difuzat de HBO şi se bazează în principal pe acuzaţiile făcute de dansatorul australian Wade Robson (36 de ani) şi James Safechuck, care susţin că au fost molestaţi de regele pop, pe când erau minori. 

image

Ambii bărbaţi susţin că au fost violaţi şi molestaţi de Michael Jackson la ferma Neverland, de la vârsta de şapte ani, iar abuzurile sexuale ar fi continuat până când au împlinit 14 ani.

Robson l-a întâlnit pe Jackson la un concurs de dans la vârsta de 5 ani şi susţine că abuzul a început la vârsta de 7 ani. Safechuck a fost distribuit într-o reclamă la Pepsi cu Jackson, pe când avea 8 ani, şi susţine că abuzul a început după câteva luni de prietenie apropiată. 

Jackson a susţinut constant şi a negat orice vină cât a trăit, spunând că nu ar face rău niciodată unui copil. Ca adult, Robson a fost unul dintre apărătorii lui Jackson, alături de Macauley Culkin şi Corey Feldman. Jackson a murit în iunie 2009, notează news.ro. 

image

Atât Michael Jackson cât şi moştenitorii său au negat, de-a lungul timpului, orice fel de acuzaţie de hărţuire sexuală. 

În replică, familia regretatului artist a catalogat documentarul ca fiind „un fel de asasinare în stil tabloid pe care Michael Jackson a îndurat-o în timpul vieţii, şi acum după ce a murit“. În plus, reprezentanţii megastarului acuză filmul că se axează prea mult pe Robson şi Safechuck şi îi ignoră pe cei care au petrecut mult timp cu regele pop şi care susţin că muzicianul „i-a tratat pe copii cu respect şi nu le-a făcut rău“. 

„Filmul include afirmaţii necoroborate despre fapte care s-ar fi petrecut în urmă cu 20 de ani şi le tratează ca fapte. Aceste acuzaţii au stat la baza unor procese intentate de doi mincinoşi recunoscuţi care au fost desfiinţate definitiv de judecător“, au declarat reprezentanţii lui Michael Jackson. 

De altfel, cei doi bărbaţi au fost martori şi în procesul din 2005, pe când Michael Jackson a fost trimis în judecată, şi declarau atunci, sub jurământ, că nu au fost niciodată molestaţi de către megastarul pop.

Procesul s-a încheiat cu achitarea starului pop privind acuzaţiile de molestare.  

Mai târziu însă, în 2016, Wade Robson i-a dat în judecată pe moştenitorii lui Michael Jackson, cerând despăgubiri în valoare de 1,6 miliarde de dolari. Bărbatul a declarat atunci în instanţă că Michael Jackson l-ar fi molestat, povestind că l-a pus să-l masturbeze, în timp ce regele pop l-ar fi atins, la rândul lui, în zona intimă. 

Pe de altă parte, reacţiile din partea celor care au vizionat documentarul nu au întârziat să apară. Astfel, potrivit unor critici, Michael Jackson este prezentat, în documentar, ca fiind „un fin prădător sexual şi un monstru“. 

„«Leaving Neverland» este un film horror – prezintă o perspectivă intimă, credibilă, povestea a doi copii, cu dezvăluiri sexuale explicite, care au devenit «prietenii speciali» ai lui Michael Jackson, cu buna ştiinţă a părinţilor lor. Jackson a fost un fin prădător, un monstru“, a scris Jeff Wells, journalist la Hollywood Elsewhere.

„Acuzaţiile făcute de martori sau de victimele abuzurilor sexuale comise de Michael Jackson se dovedesc a fi credibile. El a fost un pedofil“, a scris şi Mara Reinstein, critic de film. 

Cei doi acuzatori ai regretatului artist au fost primiţi cu ovaţii la sfârşitul filmului şi au ţinut să precizeze  audienţei că nu au fost plătiţi în niciun fel pentru participarea lor în realizarea documentarului. 

„Sunt convins că este greu de crezut tot ceea ce am povestit. Putem accepta şi înţelege ceva numai atunci când vom fi pregătiţi cu adevărat pentru asta. Poate că se va întâmpla curând, poate că nu se va întâmpla niciodată. Dar asta este treaba lor“, a declarat Robson, adresându-se audienţei. 

„Documenatrul «Leavind Neverland», care ţine 4 ore, este absolut devastator“, a fost mesajul scris pe Twitter de către un alt spectator. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite