INTERVIU Irina Rimes, noua antrenoare de la „Vocea României“: Nu-mi pare rău că m-am căsătorit la 22 de ani, chiar dacă am divorţat. A fost o dragoste frumoasă

INTERVIU Irina Rimes, noua antrenoare de la „Vocea României“: Nu-mi pare rău că m-am căsătorit la 22 de ani, chiar dacă am divorţat. A fost o dragoste frumoasă

Irina Rimes este cea mai tânără antrenoare din istoria show-ului „Vocea României“ FOTO Pro TV

Cântăreaţa Irina Rimes (26 de ani), originară din Republica Moldova, a vorbit în cadrul rubricii „Pastila de Motivaţie“ despre acomodarea cu stilul de viaţă al românilor, despre greutăţile dinainte de a atinge succesul, despre cum a primit propunerea de a face parte din juriul noului sezon „Vocea României“, dar şi despre căsătoria sfârşită într-un divorţ prietenos.

Ştiri pe aceeaşi temă

A plecat de acasă de mică, la 20 de ani a venit în România şi a început să muncească pentru visul ei, la 22 de ani s-a căsătorit şi în scurt timp a şi divorţat. Sunt doar o parte din experienţele prin care a trecut Irina Rimes până la 26 de ani. Deşi foarte tânătă, îndrăgita cântăreaţă a făcut cunoştinţă cu realităţile vieţii mai devreme decât tinerii de vârsta ei, dar a atins şi culmi pe care mulţi dintre aceştia nu au reuşit să le cunoască. Ultima realizare: cea mai tânără membră a juriului „Vocea României“, de la Pro TV. I-am propus să ne împărtăşească la „Pastila de motivaţie“ lecţiile învăţate şi am mers să o cunoaştem. 
 
„Adevărul“: Ai plecat de acasă la 16 ani, la 20 de ani te-ai mutat din Moldova în România şi ai cunoscut succesul muzical, la 22 de ani te-ai căsătorit şi în scurt timp ai divorţat. Ai făcut atât de multe lucruri până la 26 de ani. 

Irina Rimes: Singurul lucru pe care nu l-am făcut a fost să călătoresc. 
 
Nu prea ai timp să călătorşti pentru că ai programul foarte încărcat. Şi acum va fi şi mai încărcat cu „Vocea României“. Cum a venit propunerea de a face parte din juriul sezonului 8?
Nu m-am gândit dacă să accept sau nu, m-am gândit dacă este oportun. Mă aşteptam să mă judece oamenii şi să se întrebe cine sunt eu. Oamenii nu prea ştiu ce se întâmplă dincolo de ecranul televizorului, cine sunt cei care muncesc pentru nişte piese sau producţii. Mi-a fost frică de această judecată dintr-un motiv oarecum egoist. E ca şi când te duci acasă şi te ceartă mama. În schimb, am văzut-o ca pe o mare provocare şi mi-am dat seama că este şansa de a dovedi cine sunt, că ştiu ce fac şi că pot reuşila o scală mult mai largă. „Vocea României“ este un concurs pe care mi l-am dorit. 
 
Cum o să fie antrenorul Irina Rimes?
Eu sunt destul de critică şi înfiptă, chiar dacă nu pare. Sunt aşa cu mine şi cu oamenii la care ţin. Ştiu cu ce vin în acest concurs, mi-am stabilit deja nişte lucruri clare. O să fie foarte interesant. Eu abia aştept să văd cine o să vină la mine în echipă. Vreau să văd oamenii care mă vor, dacă au ochi sclipitori, dacă sunt mai pragmatici, ce aşteptări au de la mine. Mă interesează de mor, sunt foarte curioasă.
 
Simţi că nu este o luptă corectă, având în vedere că Andra, Smiley şi Tudor Chirilă au o mai mare experienţă în astfel de formate TV?  
Nu, este o luptă foarte corectă. În viaţă învinge cine poate, indiferent cine ai fi şi ce ai avea în spate.  Există multe cazuri de oameni la care nu ne aşteptăm şi ei reuşesc. Nu pentru că oamenii sunt mai buni sau mai puţin buni, ci pentru că au abilităţi diferite. Fiecare antrenor din acest juriu are un atu foarte important, fiecare ştie pe ce să mizeze.
 
Atuul Irinei Rimes care este?
Mie nu-mi place să vorbesc despre mine, las lumea să vorbească despre mine. Mi-ar plăcea ca acest atu să-l demonstrez în timpul concursului. Îmi place să cred despre mine că am emoţie, reuşesc să o transmit şi ştiu să o scot şi din oameni.
 
Cum te înţelegi cu ceilalţi antrenori?
Cu unii dintre ei mă cunosc mai demult şi chiar îmi sunt prieteni. Nu mă aştept să mă atace sau să fie răutăcioşi.
 
De-a lungul timpului au fost oameni care să te fi dezamăgit sau rănit?
Desigur. Fiecare dintre noi avem astfel de experienţe. Ştiţi de ce oamenii mari sunt mai vulnerabili decât copiii? Pentru că cei mici nu au frică. Adulţii trec prin nişte experienţe care îi face să le fie frică de oameni. Atunci când încep ceva nou păşesc cu frică. Fiecare dintre noi avem astfel de experienţe. Când eşti tânăr faci lucrurile cu sufletul deschis. După câteva experienţe de genul ăsta, lucrurile sunt făcute forţat. Eu tare îmi doresc să nu am experienţe care să mă facă să îmi închid sufletul. Acum păşesc în viaţă ca un copil orb, aşa se fac lucrurile mari.
 
Ai frici, ţi-a fost teamă că nu o să te descurci când ai venit în România?
Nu am avut frici atunci când am venit, în schimb, după ce m-am mutat, am avut depresia emigrantului. Atunci când ajungi într-o ţară străină eşti lipsit de lucrurile dragi de acasă: oamenii, limba, umorul. A fost foarte greu să mă adaptez aici, unde toată lumea este libertină şi spune ce gândeşte, oamenii sunt autentici aici. Paradoxal, pentru că se zice că artiştii moldoveni au succes pentru că sunt autentici. M-am obişnuit în timp.
 
Nu ai avut succes imediat ce te-ai lansat în România. Cum a fost acea perioadă?
Am lucrat mult în studiou. Atunci mi-am clădit cunoştinţele pentru a păşi cu dreptul. În acea perioadă am scris şi piesele pentru albumul pe care urma să-l lansez, dar şi pentru alţi artişti.
 
Nu ai fost descurajată?
Cred că alţi oameni, în locul meu, ar fi renunţat de zece ori, probabil. Dar eu pur şi simplu nu aveam încotro. Părinţii mei m-au susţinut întotdeauna, am făcut pasul de a veni în România şi nu aveam cum să nu dau tot ce pot pentru a-mi îndeplini scopul. Să mă întorc acasă nu era o opţiune pentru că trebuia să reiau ce lăsasem baltă, iar să fac altceva nu era o opţiune. Părinţii, prietenii şi profesorii mei au investit atât de multă încredere în mine încât nu puteam să dau înapoi. Trebuia să merg înainte pentru că nu aveam altă cale.
 
Îţi era frică să nu îi dezamăgeşti?
Mereu mi-a fost, dar acum mi-am dat seama că deja nu mai este despre ei. Părinţii se mândresc cu mine şi deja sunt împliniţi, au observat că muzica poate fi şi o profesie nu doar un hobby. Acum sunt în competiţie cu mine, trebuie să-mi demonstrez că pot şi că o să fac lucrurile să meargă bine. Într-un final eu ies bine orice aş face, dar e mai greu pe drum. Am ajuns să am o mică frică de oameni: care sunt intenţiile lor, ce scop urmăresc. Sincer, nu ştiu de ce.
 
Cum a fost când te-ai căsătorit la 22 de ani?
A fost o dragoste frumoasă. Un om de la care am învăţat foarte multe lucruri. Cred că ceea ce sunt acum am învăţat de la el. El este foarte deschis, iubeşte oamenii. Are nişte calităţi extraordinare pe care le-am deprins şi eu: cum să scriu, cum să socializez, să înţeleg umorul românesc. Este şi un leneş foarte mare, trebuia să-l trag mereu din urmă. Era ca un copil pe care trebuia mereu să-l cert.
 
Cum aţi ajuns la divorţ? Tu vorbeşti cu dragoste şi apreciere despre el şi l-am auzit şi pe Andi Bănică vorbind la fel de frumos despre tine.
Suntem doi oameni frumoşi, nu am avea altfel cum. Aşa s-a întâmplat, am devenit doar doi prieteni foarte buni. Chiar dacă este un divorţ la mijoc, e un lucru frumos când doi parteneri rămân prieteni. 
 
Ce ai învăţat din experienţa asta?
Îmi adaugă nişte steluţe pe epoleţi. Dar nu cred că m-a făcut mai înţeleaptă. Desigur, acum mă gândesc de două ori înainte să fac un pas, dar nu este ceva de care să-mi pară rău. Şi sunt sigură că nici el nu regretă acest lucru. 
 
Care este cea mai importantă lecţie pe care ai primit-o de la părinţii tăi?
Sunt foarte multe, dar acum mi-a venit în minte o chestie amuzantă. În timpul liceului, când am hotărât să mă mut la cămin, eu lucram în timpul nopţii. Mama şi tata discutau cu doamana intendentă şi îi spuneau cât de frumos este copilul lor, cât de bine învaţă şi că nu o să facă probleme. Şi eu mă duc la ea şi îi spun că am o problemă – mă întorc noaptea pe la 4.00-5.00. Atunci mama m-a luat deoparte şi m-a avertizat că întotdeauna întâi intră capul şi apoi fundul. Mi-a rămas în minte lucrul ăsta. (râde) Cu o altă ocazie, mă dezamăgise cineva şi am sunat-o pe mama. Mi-a spus exact aşa: „Irina, eu aşa te-am învăţat pe tine? Gata, acum dai cu mucii în fasole, aici s-a terminat drumul tău? Eu credeam că tu eşti mai puternică, eu credeam că te-am crescut mai bine. Dă-ţi două palme şi mergi mai departe“.  Este regula după care mă ghidez. Am şi scris o piesă cu titlul ăsta. Orice ar fi, trebuie să excelezi.
citeste totul despre: