INTERVIU Elwira şi Mihai Petre: „Nu avem ambiţii de preamărire. Nu-mi doresc să fiu vedeta-zeu a României“

INTERVIU Elwira şi Mihai Petre: „Nu avem ambiţii de preamărire. Nu-mi doresc să fiu vedeta-zeu a României“

Elwira şi Mihai Petre au câştigat de trei ori titlul de campioni naţionali ai României la dans FOTO Antena 1

Elwira şi Mihai Petre au vorbit despre televiziune, au povestit cum s-au găsit unul pe celălalt, cum au fost începuturile, ce i-a modelat şi ce le-a schimbat viaţa. Toate acestea au un numitor comun: dansul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Petre e obosit, Elwira îşi alungă încruntarea din când în când cu un zâmbet discret. Viaţa lor e departe de a fi monotonă. Şi cum ar putea fi, dacă trec prin ea dansând? Sau mergând pe motocicletă, depinde. Mihai şi-a cumpărat una de curând şi e foarte mândru, pentru că a fost o teamă pe care a vrut s-o demonteze. A venit cu ea, încet, pentru că „traficul din Bucureşti e îngrozitor“. Elwira strâmbă uşor din nas, exact cum o făcea Elizabeth Montgomery în „Ce vrăji a mai făcut nevasta mea“. „Dacă mă rogi, te duc cu maşina“, îi spune râzând. Nu ratează nicio ocazie să se tachineze. 

Pasiunea pentru dans s-a clădit treptat: Elwira a fost atrasă mai întâi de rochiile strălucitoare, lui Mihai nu i-a plăcut deloc la început, norocul lui a fost firea competitivă - „Mihai nu suportă să piardă“. Când s-au cunoscut nu prea se înţelegeau, erau foarte diferiţi, ca „apa şi focul“. Între timp au căzut la pace, dar au rămas ca apa şi focul, cel puţin când dansează.

„Adevărul“: Dintre vedetele de la „Dansează printre stele“ care v-a surprins cel mai mult?

Mihai Petre: Sunt mulţi care îmi plac: Alina Puşcaş, Cosmin Seleşi, îmi place Sandra Izbaşa, are o energie formidabilă

Elwira Petre: Şi pe mine m-a surprins Sandra.

Mihai Petre: E atât de pozitivă şi de luminoasă, frumoasă. Extraordinară. Îmi plac toţi în felul lor, pentru că oamenii ăştia depun un efort serios, nu e un lucru obişnuit pentru ei să depună atâta efort în dans şi să danseze până la urmă. Îi admir pe toţi.

Elwira Petre: Şi Alina Eremia.

Mihai Petre: Da, Alina. Sigur, uit pe cineva, ca de obicei. Toţi sunt buni, îmi plac.

Elwira, tu lucrezi direct cu vedetele. Cum vă înţelegeţi, există probleme?

Elwira Petre: Nu, sunt oameni absolut normali, care au venit acolo să muncească şi toată lumea ştie asta. Nu se pune problema să facă cineva mofturi, ştiu că în momentul în care intră în sală stau acolo până când iese.

Mihai Petre: Şi sunt foarte ascultătoare.

Elwira Petre: Foarte. Sunt oameni care au învăţat foarte multe lucruri în viaţa lor şi atunci au învăţat să şi asculte şi asta este mare lucru.

Aveţi o echipă preferată, o echipă în care vedeţi un potenţial câştigător sau e prea devreme?

Elwira Petre: Toate perechile au şanse. Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă până acum au avut un parcurs foarte bun. 

Mihai Petre: Da, până acum s-au descurcat cam cel mai bine. Ştefan Ciubotaru şi Diana Munteanu Niculescu, el este foarte priceput şi fac pereche bună. E dificil să spui asta pentru că întotdeauna, de la o ediţie la alta, se schimbă dansurile. Şi unii au o înclinaţie naturală către un anumit gen de dans, alţii către alt stil. Şi până la urmă nu ai cum să prezici câştigătorul, pentru că sunt dansuri atât de diferite şi pentru că nu întotdeauna clasamentul juriului va arăta la fel şi cum el contează 50% o să avem răsturnări de situaţie impresionante, cred eu. Depinde, poate nu, poate că se vor descurca la toate stilurile foarte bine. Dar, eu cred că se vor schimba lucrurile.

În juriul „Dansează printre stele“ este şi Cătălina Grama (Jojo), care a fost la rândul ei concurentă la un show de dans şi a şi câştigat, ea a muncit foarte mult şi aş vrea să ştiu ce primează în dans: munca sau talentul?

Mihai Petre: Munca întotdeauna contează mai mult decât talentul, dar după un anumit nivel. Eu cred că, în punctul în care se află ei, e important să fie talentaţi, pentru că prind mai repede, nu au foarte mult timp, dar trebuie să şi muncească. Este o combinaţie. Bineînţeles că cei talentaţi întotdeauna vor avea viaţa un pic mai uşoară pentru că de la natură vor putea să înveţe mai uşor anumiţi paşi, dar dacă îi învaţă, după care nu-i perfecţionează, deci nu muncesc, atunci nu vor avea şanse. În mod normal, în dans cel mai mult contează munca pentru că dacă ai două perechi foarte talentate, dintre care una munceşte şi cealaltă nu, clar cea care o face va câştiga. De multe ori se întâmplă ca o pereche mai puţin talentată, dar care munceşte foarte mult, să câştige şi pe bună dreptate. Munca pentru mine este cea mai importantă. 

Mihai Petre, alături de Horia Brenciu, prezentatorul „Dansează printre stele“. şi Mona Segall, producătoarea show-ului FOTO Arhivă personală/ Facebook

Ştiu că unul dintre motivele pentru care aţi semnat cu Antena 1 a fost acela de a continua să lucraţi cu producătoarea Mona Segall. De ce?

Mihai Petre: Pentru că e echipa alături de care am început eu în televiziune, pentru că eu mă ataşez de oameni, nu-mi plac schimbările în ceea ce priveşte relaţiile interumane, îmi place să lucrez cu oamenii alături de care mă simt bine şi, dacă am avut şansa, am ales să lucrez cu ea. Mă simt foarte bine, e echipa de la care am învăţat totul în televiziune.

Că tot vorbim de televiziune, cum aţi ajuns să lucraţi în acest domeniu?

Mihai Petre: Prima dată au venit nişte actuali colegi la sala mea de dans, căutând dansatori pentru „Dansez pentru tine“. Noi nu ştiam atunci de emisiune, noi eram Campioni Naţionali ai României, şi ne-au propus să venim la un casting pentru antrenori. Am zis „OK, hai să vedem cum e“. Am fost acolo şi am plecat, după care mi-au propus mie să fiu antrenor pentru o pereche.

Şi aţi acceptat.

Mihai Petre: La început nu prea voiam, sincer, pentru că mi se părea că nu poţi face dans de performanţă în televiziune, ceea ce e greu de făcut pentru că e normal, nu sunt competitori, nu poţi să faci o pereche într-o săptămână să danseze ca perechile de concurs, care se antrenează în fiecare zi, ani de zile. Şi mi se părea mie un pic aşa, comercial, nu eram prea încântat.

Ce v-a convins?

Mihai Petre: Elwira m-a convins că merită să încerc. Şi bine a făcut, pentru că simt că experienţa asta m-a dezvoltat ca om, în primul rând, şi am învăţat enorm de multe lucruri şi m-am şi simţit bine, deşi la început credeam că nu o să-mi placă atât de mult pentru că eram conştient că nivelul dansului nu va fi atât de înalt, dar până la urmă lucrurile s-au schimbat şi nivelul a devenit destul de ridicat. Am cunoscut oameni cu care lucrez şi acum, care îmi plac şi alături de care mă simt bine. Până la urmă despre asta e vorba în viaţă: să trăieşti aşa cum îţi place şi cu cine îţi place. Asta este prima prioritate, să-mi placă ceea ce fac şi mi-a plăcut foarte mult.

Dar în juriu cum aţi ajuns?

Mihai Petre: Am fost coregraf un an de zile, apoi am făcut o caravană căutând noi candidaţi pentru emisiune şi am început, întâmplător, să le iau interviuri celor care veneau şi atunci mi-au propus să fiu în juriu.

Au mai fost şi alte motive pentru care v-aţi mutat la Antena 1?

Elwira Petre: Nu am plănuit nimic, a fost ceva firesc. A contat şi formatul emisiunii.

Mihai Petre: Absolut şi nu ascund acest lucru. Eu am spus întotdeauna că mi-ar plăcea foarte mult să fac formatul ăsta. Cred în el, este un format foate curat, foarte frumos, un format în care se dansează, în care nu vezi niciun fel de lucru rău, ci doar spectacol de bună calitate, şi în care primează dansul, e meseria mea, îmi place, mă simt foarte bine făcând asta. Formatul a contat extrem de mult în decizia mea.

Elwira Petre: Ştim de multă vreme emisiunea asta, de când a început în America şi în Anglia, întotdeauna ne-am dorit să lucrăm la ea. Ne place foarte mult şi credem în ea.

Mihai Petre, alături de ceilalţi membri ai juriului „Dansează printre stele“: Igor Muntean şi Cătălina Grama (Jojo) FOTO Antena 1

Pe site-ul dvs, Academia de Dans Mihai Petre, una dintre descrierile dvs. sună cam aşa „sub masca de persoană severă se ascunde un suflet bun“. Sunteţi dur doar la televizor, e un fel de rol?

Mihai Petre: E cu totul altă abordare. În momentul în care eşti pus să judeci un produs final, ai alte criterii, rolul tău acolo e să departajezi şi să fii cât mai corect astfel încât să alcătuieşti o ierarhie corectă şi atunci, în funcţie de ce ţi se dă, trebuie să dai înapoi şi să fii cinstit. Nu am fost eu aşa de corect politic, uneori, cu foarte mulţi dintre cei pe care i-am jurizat de-a lungul timpului pentru că nu am de ce. Îmi place să fiu sincer cu ei, să le spun verde în faţă ceea ce cred despre numărul sau despre dansul lor. În momentul în care pregăteşti pe cineva pentru a performa e cu totul altceva, e cu totul altă meserie, altă metodă.

Elwira Petre: E mult mai complicat, trebuie să fii prieten, antrenor, psiholog, e un lucru foarte complex.

Mihai Petre: Nu e aşa simplu, dar ce-i drept, atunci când jurizezi e mult mai simplu. Uite, tu stai la cafea şi îţi place sau nu cafeaua. Cineva te întreabă pe tine asta, dar în momentul în care cineva mă pune să jurizez înseamnă că are încredere în părerea mea, nu a altcuiva, şi atunci trebuie să-i dau fix părerea mea pentru că dacă nu fac asta nu sunt un expert de valoare. Şi e atât de simplu. Când antrenezi e cu totul şi cu totul altceva. Tu acolo trebuie să-l ajuţi, nu să-i spui întotdeauna ce greşeşte, nu, pentru că el vine cu produsul de creaţie, e momentul în care el creează.

Elwira Petre: Şi se lucrează foarte diferit cu oamenii. Sunt copii, adulţi, oameni mai curajoşi, mai fricoşi, mai emotivi.

Mihai Petre: Da, trebuie să-i cunoşti ca persoane, să ştii ce metodă să alegi pentru a fi mai eficient.

Nu vă deranjează că oamenii, telespectatorii nu înţeleg acest lucru şi v-au etichetat drept dur?

Mihai Petre: Nu mă deranjează deloc şi le respect părerea, e părerea lor, e bine că şi-o exprimă. Dacă mă etichetează drept rău, înseamnă că aşa li se pare lor, nici nu vreau să-i contrazic. Eu ştiu că trebuie să-mi fac treaba şi atât. Au tot dreptul să facă asta.

Elwira Petre: Oamenii judecă întotdeauna.


Elwira şi Mihai Petre lucrează, printre altele, la propria şcoală de dans, Academia de Dans Mihai Petre FOTO Arhivă personală/ Facebook

Ştiu că părinţii dvs nu au fost dansatori şi nici dvs nu v-aţi dorit să urmaţi această cale, vă plăceau mai mult antrenamentele de karate. Ce s-a întâmplat, de fapt?

Mihai Petre: Părinţii mei nu mă obligau, dar cumva creau condiţiile necesare ca eu să mă duc în direcţia în care voiau ei. Erau destul de inteligenţi, atunci când şi-au dorit să merg la dans, practic au speculat momentul în care eu nu mai puteam să merg la antrenamentele de karate din cauza programului de la şcoală. Am zis să dau o şansă dansului şi să încerc. La început nu mi-a plăcut, deci m-au împins uşor. Şi până la urmă a început să-mi placă. Eram destul de competitiv, încă de la karate, şi am văzut acolo cum unii ştiau să se mişte mai bine şi eu eram legat de mâini şi de picioare şi mă cam enerva treaba asta. Nu-mi venea să cred că nu pot să mă mişc ca ei, ce naiba.

Elwira Petre: Mihai nu suportă să piardă, el câştigă întotdeauna. (Râde)

Mihai Petre: Nu, suport, dar după aceea fac o analiză, trebuie să ştii să pierzi, mai ales în sport, pentru că oricum o să pierzi la un moment dat, nu poţi câştiga mereu. Dar după, trebuie să analizezi ce ai făcut bine, ce ai făcut rău şi să schimbi. Întotdeauna trebuie să repari, trebuie să pui etichete, să analizezi. Şi chestia asta m-a deranjat şi mi-am zis: bine, nu o să pot să dansez ca ei dacă mă duc la karate în continuare. Îmi plăcea ce vedeam, plus că erau şi fete, era plăcută atmosfera din sala de dans şi îmi plăcea şi cum arătau ei. Am avut o dată o experienţă cu antrenorul meu, care la un moment dat, era un spectacol, ne-a cerut să facem o demonstraţie de dans şi a zis: „Atenţie! Azi cine dansează cel mai bine, o să iau trei perechi“. Pentru mine era ceva fantastic, undeva în vremea în care dansul era egal cu zero în România, nimeni nu ştia ce e samba sau chacha, şi la sfârşitul antrenamentului a pronunţat alte nume, nu şi pe al meu. Mamă, a fost o dramă pentru mine, trebuia să mă antrenez mai bine şi asta am făcut.

La tine Elwria cum a fost? Am înţele că rochiile au jucat un rol important

Elwira Petre: Era o continuitate în familia mea, unchiul meu dansa de foarte mulţi ani şi el m-a dus, de fapt, pentru prima dată într-o sală de dans. Da, pe vremea aceea erau nişte rochii superbe, şi acum sunt, dar atunci erau strălucitoare, mari, cu foarte multe pene.

Mihai Petre: Acum tot rochiile o atrag. (Râde)

Elwira Petre: Nu e adevărat. (Râde) Am avut şi un mare noroc, deja după o lună am primit un partener, şi după alte trei deja mergeam la competiţii. Lucrurile mergeau foarte repede şi parcă nu am avut timp să mă răzgândesc. Nimeni nu mă lăsa să mă gândesc dacă vreau sau nu vreau să fac dans, eram acolo şi am continuat.

Primul partener era prototipul a ce nu-ţi doreai, de fapt. 

Elwira Petre: Nu era primul, cred că al treilea partener al meu, toate astea au avut loc când trebuia să mă mut dintr-un oraş în altul şi să-mi schimb partnerul. Atunci aveam 15 ani şi vă daţi seama că părinţii mei s-au gândit: „Doamne, ce caută ea singură în alt oraş, fără noi“. Într-adevăr, la un moment dat, trebuia să-l cunoască pe băiatul cu care urma să dansez şi toată lumea aştepta la uşă, se întreba cum o să arate băiatul ăsta, cum o să fie, dacă e înalt. Iar eu, înainte să bată la uşă, chiar spuneam: „Doamne, să nu fie roşcat şi cu urechile aşa, clăpăuge şi cu pistrui“. Şi când a apărut era fix aşa. De ce ţi-e frică, nu scapi. Dar nu m-am speriat de asta, m-am mutat până la urmă.

Elwira şi Mihai Petre FOTO Arhivă personală/ Facebook

Dar cu Mihai cum a fost? Cum v-aţi găsit?

Elwira Petre: Amândoi am rămas fără partener, el în Bucureşti, eu în Polonia. Norocul nostru a fost că antrenorul meu stătea foarte mult prin Moldova şi atunci el mi-a spus că în România există un băiat care nu are partneră.

Mihai Petre: Şi că e campion. (Râde)

Elwira Petre: Şi atunci ne-am urcat toţi într-un Tico, am ajuns în Moldova şi l-am cunoscut pe Mihai, am stat împreună vreo trei zile şi asta a fost. După ce am plecat, la o zi, m-a sunat Mihai şi mi-a spus că luna viitoare vine în Polonia, foarte hotărât.

Mihai Petre: Are dreptate.

V-aţi dus în Polonia şi...

Mihai Petre: Şi era frig, în primul rând. Bătea un vânt, credeam că o să mă doară capul non-stop. Eu eram stresat pentru că era octombrie şi în martie aveam Campionatul Naţional, eu eram campion în România şi nu prea suportam să nu mai fiu, să nu mai particip, şi eram îngrijorat că nu mai aveam timp să mă pregătesc şi d-asta m-am dus repede. Mie în România, în momentul ăla, nu-mi plăcea nimeni.

Aţi plecat singur?

Mihai Petre: Da, mi-am făcut un bagaj mare şi am plecat singur. Am stat într-o bucată de casă închiriată, unde nu aveam maşină de spălat

Elwira Petre: Era o casă foarte frumoasă, care era fix lângă o pădure şi avea vedere spre mare. Era extraordinar de frumos.

Mihai Petre: Da, stăteam frumos, dar nu aveam maşină de spălat. Eu acolo nu am făcut altceva decât să spăl, să fac mâncare şi să mă antrenez.

Elwira Petre: La un moment dat eram la antrenament şi avea un tricou negru, am tras puţin de el şi a ieşit un nor alb de praf.

Mihai Petre: Era destul de ciudat, aveam două-trei antrenamente pe zi şi transpiram şi trebuia să spăl în fiecare zi de mână. Groaznic. La televizor, radio nu înţelegeam nimic, citeam. Cred că e bine să ai şi o perioadă din asta, cred că toţi ar trebui să treacă prin aşa ceva.

Cum vă descurcaţi la început cu banii? 

Mihai Petre: Foarte greu, dar consider că a fost un noroc pentru că înveţi multe lucruri. Eu am crescut într-o familie normală şi Elwira la fel. Dansul este destul de costisitor, dar la un nivel mare, nu cum spune toată lumea că la început e foarte scump, nu e adevărat, oricine poate învăţa să danseze fără costuri uriaşe, dar când faci performanţă se schimbă lucrurile, iar noi nu aveam bani pentru aşa ceva. Am făcut de toate, am căutat sponsori, am muncit de dimineaţă până seara, erau zile în care doar predam, ne-am refuzat foarte multe lucruri.

Elwira Petre: Ţin minte când mama mea mi-a dat 50 de lei şi mi-a spus din banii ăştia tu trăieşti o lună şi nu ştiam ce să-mi iau de mâncare, erau situaţii în care beai ceai şi mâncai pâine.

Mihai Petre: Când mergeam în Germania la competiţii luam mâncare de acasă pentru că nu puteam să mâncăm la restaurante şi toţi banii pe care îi obţineam se duceau pe lecţii. Nu aveam prea multe lucruri atunci, dar este un lucru bun, dacă reuşeşti să-l depăşeşti, pentru că dacă rămâi în punctul ăla nu e prea distractiv. Noi am reuşit, am avut şi noroc, Slavă Domnului. Am muncit şi cumva s-a întâmplat să fie bine.

La început, fiecare dintre voi credea despre celălalt că e arogant. Cum aţi trecut peste această prejudecată?

Mihai Petre: În timp. O persoană la prima vedere nu o cunoşti, nu ştii cum e, din ce e compusă. Fiecare om e compus din experienţele pe care le trăiesşte şi din educaţia pe care o primeşte şi uneori oamenii, la început, au tendinţa să-şi pună nişte măşti de protecţie, mie aşa mi se pare. Nu se deschid, toţi facem asta, este un instinct. Şi în timp cunoşti o persoană, ce-i drept la început judecam, dar am greşit.

Elwira Petre: E foarte greu să ai încredere în primul rând în acea persoană ca dansator.

Mihai Petre: Mai ales când dansatorul este din România. Glumesc, fireşte. (Râde)

Elwira Petre: Adevărul e că sunt ţări foarte diferite. Noi eram ca apa şi focul, foarte diferiţi.

Elwira spuneai la un moment dat că dansul dă dependenţă şi te eliberează. Este şi un mod de a-ţi exprima trăirile interioare.

Elwira Petre: Da, normal. Prin dans le arăţi oamenilor ce simţi, apoi te întâlneşti cu oameni cu care te simţi bine. Uite, la noi la grupele de dans sunt oameni care vin pentru că este ca un drog pentru ei, pentru că le place atmosfera, le place să danseze, să glumească împreună. Sunt foarte multe perchi, mulţi antrenori, şi toată lumea doreşte acelaşi lucru: să danseze, să iasă totul perfect, să fie bine şi atunci intri în atmosfera asta şi parcă te simţi ciudat dacă nu vrei acelaşi lucru. Nu ai cum să nu-ţi doreşti acelaşi lucru.

Mihai Petre: Pentru noi e imposibil să trăim fără dans şi noi conştientizăm asta şi se leagă şi de alegerile pe care le facem. Noi iubim dansul şi nu avem ambiţii de preamărire, nu-mi doresc să fiu vedeta-zeu din România, în primul rând, poate că este şi un soi de egoism, vreau să fac ce-mi place, nu fac lucruri pentru a obţine un soi de preamărire şi asta se leagă şi de alegerea de care mă întrebai mai devreme. Toată lumea mă întreabă de ce am plecat de acolo (de la Pro TV – n.r.) şi le spun că m-am simţit extraordinar de bine şi acolo unde am fost şi mi-a plăcut tot ce am făcut. Mai aud oameni care schimbă ceva şi spun acolo a fost rău, nu, eu am iubit fiecare moment din cariera mea, din televiziune. De aia cred că sunt şi un om fericit, pentru că îmi place călătoria, pentru mine este important să mă simt bine în fiecare minut.

Totuşi nu mai participaţi acum la competiţii.

Mihai Petre: Sunt prea bătrân pentru alta. Nu neapărat că aş fi prea bătrân, cred că aş putea dacă m-aş antrena aşa cum ar trebui, dar am prea multe responsabilităţi care nu mai îmi permit, e imposibil, avem clubul, avem deja campioni, ar trebui să concurez cu perechile mele, sora mea este campioană, efortul meu merge în alte direcţii, trebuie să-i susţin pe ei cât de mult pot, organizez o competiţie de dans foarte mare care este în calendarul Federaţiei Mondiale. E o evoluţie normală, nu ai timp să le faci pe toate.

Aţi vrut să daţi şi la actorie.

Mihai Petre: Şi acum regret că nu am făcut asta, dar am avut mare noroc pentru că am putut să experimentez, seamănă foarte mult cu dansul. Şi actoria, şi dansul îţi oferă şansa de a trăi în dimensiuni pe care un om normal nu le poate cunoaşte. Orice om se simte bine atunci când poate trăi într-o cu totul altă dimensiune decât cea în care trăieşte şi cele două îţi oferă şansa de a trimite celorlalţi nişte energii speciale care îi impresionează şi care îşi pun amprenta asupra lor, care îi învaţă ceva, despre frumos, despre ce e bine, e şi un proces educativ în acelaşi timp. Sunt două aspecte: în primul rând este egoismul, pentru că trăieşti lucruri pe care nu le poţi trăi în viaţa de zi cu zi, pe care reuşeşti să le trăieşti prin dans şi prin actorie, şi, în al doilea rând, pentru că reuşeşti să influenţezi lumea într-un mod foarte frumos. Cum să nu-ţi placă aşa ceva, normal că mi-ar fi făcut să fac şi actoria, dar sunt norocos şi am făcut şi nişte cursuri foarte interesante în America, care mă ajută şi acum în emisiunile de televiziune.

 

 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: