Elton John, dezvăluiri dure despre lupta cu cancerul: „A trebuit să învăţ să merg din nou. Am avut noroc că n-am murit“

Elton John, dezvăluiri dure despre lupta cu cancerul: „A trebuit să învăţ să merg din nou. Am avut noroc că n-am murit“

Elton John a vorbit despre lupta cu cancerul de prostată FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreţul britanic Elton John  (72 de ani) a vorbit, într-un nou interviu, despre perioada în care se lupta cu cancerul de prostată şi despre greutăţile pe care le-a întâmpinat în timpul recuperării, mărturisind că se consideră norocos că a supravieţuit.

După ce a dezvăluit că a fost la un pas de moarte deoarece a contactat o infecţie ca urmare a tratamentului pentru cancer de prostată, Elton John a mărturisit că a fost nevoit să înveţe să meargă din nou şi să poarte scutece în timpul concertelor, scrie Daily Mail.
 
Într-un interviu acordat realizatorului Graham Norton la BBC, artistul a declarat că a avut un „an oribil“ în timpul recuperării, fiind nevoit chiar să poarte scutece în timpul concertelor şi să cânte cu dureri insuportabile: „Eram pe scenă în Vegas şi aveam dureri mari, mi se acumulase fluid sub colon. Am făcut spectacolul şi purtam scutece, la scurt timp după operaţie“.
 
Mai mult, el a povestit că a trebuit să înveţe să meargă din nou: „A trebuit să învăţ să merg din nou. Am fost extrem de bolnav. Am avut noroc că am supravieţuit. Acum sunt bine, dar a rămas foarte puţin din mine“.   
 
Cântăreţul a mai spus că şi-a pierdut podoaba capilară şi că nu îi place acest lucru, aşa că poartă peruci. Sir Elton John a făcut şi o glumă, comparându-se cu „femeia bionică“: „Nu mai am păr deloc, am stimulator cardiac, nu mai am amigdale, prostată şi apendice. Am avut pietre la rinichi. Sunt ca femeia bionică. Sunt ca Lyndsay Wagner sau Steve Austin, cum vreţi să o numiţi“. 

Artistul a mărturisit şi că s-a rugat să fie salvat: „Mă rugam: «Nu mă lăsa să mor, vreau să-mi văd copiii crescând». În spital, singur, în mijlocul nopţii, mă rugam: te rog, nu mă lăsa să mor, te rog, lasă-mă să-mi văd din nou copiii, mai dă-mi puţin timp“.

Elton John a recunoscut, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone în 1976, că este bisexual, iar în 1988, după divorţul de Renate Blauel, a spus că se simte confortabil să fie homosexual. Din 2014, el este căsătorit cu cineastul canadian David Furnish şi are doi băieţi.
 
Emisiunea integrală „Elton John: Uncensored“ va fi transmisă de BBC One pe 28 noiembrie. În interviu, artistul vorbeşte deschis şi despre lupta cu dependenţa de alcool şi droguri: „Obişnuiam să beau câte o stică de Johnnie Walker în fiecare zi. Fumam ţigări cu marijuana şi eram bulimic. Dormeam câte trei zile, timp în care nu mâncam nimic, apoi ieşeam în oraş, mă îndopam cu mâncare, după care vomitam tot. Aveam o viaţă foarte tristă şi mă gândeam mereu dacă prefer să mor sau să trăiesc“.

Elton John a fost la un pas de moarte după tratamentul de cancer de prostată

În iulie 2019, Elton John a aniversat aproape trei decenii de când a renunţat la alcool. Într-un mesaj publicat pe Instagram la momentul respectiv, artistul a spus: „În urmă cu 29 de ani, eram un bărbat distrus. Am adunat curajul să spun cuvintele care aveau să îmi schimbe viaţa: «Am nevoie de ajutor». Mulţumesc tuturor oamenilor altruişti care m-au ajutat în călătoria mea spre cumpătare. Sunt veşnic recunoscător“.
 

Cariera lui Elton John 

Reginald Kenneth Dwight, născut pe 25 martie 1947, în Anglia, este cunoscut sub numele de scenă Elton John. Este compozitor, cântăreţ şi actor. Într-o carieră de peste 55 de ani, a lansat 30 de albume de studio, care au fost vândute în peste 200 de milioane de exemplare.
 
Vocea lui, clasată iniţial ca tenor, a devenit pe parcursul anilor baritonală.
 
Din 1967, colaborează cu textierul Bernie Taupin. Maniera lor de lucru implică scrierea versurilor de către Taupin şi punerea lor pe muzică de Elton John. Cei doi nu lucrează efectiv împreună la aranjarea pieselor.
 
În 1992, Elton John a fost inclus în Songwriter's Hall of Fame, iar doi ani mai târziu, în Rock and Roll Hall of Fame, introducerea fiindu-i făcută de liderul trupei Guns N Roses, Axl Rose. A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în 1995.
 
În 1995, a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, iar în 1998 a fost numit Cavaler de regina Elizabeth II pentru „serviciile aduse muzicii şi pentru acţiunile caritabile”. În 2019, a fost decorat cu Legiunea de Onoare de preşedintele francez Emmanuel Macron.
 
Între artiştii cu care Elton John a colaborat se numără Eric Clapton, John Lennon, Kiki Dee, George Michael şi Stevie Wonder.
 
A câştigat un premiu Oscar, în 1995, pentru Cel mai bun cântec original - „Can You Feel the Love Tonight”, din animaţia „Lion King“. Două alte piese incluse în coloana sonoră a filmului de animaţie au fost nominalizate în acelaşi an - „Hakuna matata“ şi „Circle of Life“, compuse de John cu Tim Rice.
 
A fost nominalizat de 33 de ori la premiile Grammy, a obţinut cinci trofee şi a primit unul onorific. În plus, Elton John deţine şi un premiu Tony, pentru musicalul „Aida“, scris împreună cu Tim Rice, bazat pe opera lui Giuseppe Verdi.
 
Cel mai recent album de studio lansat de Elton John este „Wonderful Crazy Night“ (2016).
 
În 2017, el a susţinut 87 de concerte, în Europa şi Australia, precum şi în Las Vegas, unde avea o rezidenţă cu show-ul „The Million Dollar Piano“.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: