Şerban Ionescu suferă de scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Starea de sănătate a actorului Şerban Georgescu s-a înrăutăţit în urmă cu un an FOTO tnb.ro
Starea de sănătate a actorului Şerban Georgescu s-a înrăutăţit în urmă cu un an FOTO tnb.ro

Actorul Şerban Ionescu, diagnosticat în urmă cu aproape un an cu borelioză, a primit un nou diagnostic în Germania, cel de scleroză amiotrofică, boala fiind incurabilă, a declarat, pentru Mediafax Cătălin Dancu, avocatul artistului.

Şerban Ionescu s-a întors în România în urmă cu aproximativ o săptămână şi se simte bine. „Vorbeşte, râde, discută, însă are probleme locomotorii, cauzate de boala sa. A fost la patru clinici în Germania şi a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă, nu există un tratament. Săptămâna viitoare îl vom interna cel mai probabil la spitalul Elias, unde va urma un tratament medicamentos şi fizioterapie, impuse de medicii din Germania“, a explicat avocatul Cătălin Dancu.

Scleroza laterală amiotrofică constă în pierderea progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.
Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se ştie că aproximativ 5-10% din pacienţi prezintă o formă moştenită a bolii.

Boala cu care a fost diagnosticat iniţial Şerban Ionescu, borelioză (cauzată de înţepăturile de căpuşe), prezintă o serie de simptome asemănătoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectând la rândul ei muşchii şi alte organe şi provocând probleme cu vorbirea, respiraţia şi deglutiţia.

În prezent, Şerban Ionescu locuieşte în Bucureşti, în casa unui prieten şi doreşte în continuare să divorţeze de actriţa Magda catone. Cătălin Dancu a spus că îl reprezintă pe Şerban Ionescu în procesul de divorţ, care va avea primul termen pe 19 octombrie, la Judecătoria Sectorului 2.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite