Dacă citiţi acest articol, înseamnă că la a treia încercare a fost în sfârşit publicat. Intenţia a pornit de la o întrebare adresată la un
moment dat de către un adolescent care îşi dorea să asculte muzică la un
nivel mai aprofundat.
La 12 ani după ce primul sezon al serialului Borgen (Castelul) era lansat pe piaţa filmului din Scandinavia şi ulterior, la nivel global, acest al patru sezon, denumit şi Borgen - Riget, Magten og Æren / Castelul – Împărăţia, Puterea şi Gloria, cu doar opt episoade, reflectă atât schimbările petrecute în această perioadă în Danemarca şi în lume, dar şi în relaţia film – realitatea înconjurătoare.
Pe 20 iunie 2022, fecundul cineast român Radu Gabrea ar fi împlinit 85 de ani. A trecut însă în veşnicie în 2017, lăsând în urmă o operă cinematografică, construită cu forţă, atât în România, cât şi în Germania, unde s-a salvat, fugind la timp de constrângerile regimului comunist.
Mai exact după convingerile profund critice la adresa societăţii pe care şi le expune, de fiecare dată, Vincent Lindon, care a citit chiar un text, mai în glumă mai în serios, cu o propunere să fie reales 4 ani în această „funcţie“... de ce nu 6, cum e cu primarii la ei? Sau 9 ca la parlamentarii francezi?
Bursa zvonurilor a funcţionat parţial: Corsage, din Luxemburg al lui Lucie Caries, a luat premiul pentru o interpretare feminină strălucită şi a ajuns la deja consacrata Vicky Krieps, din Firul fantomă, (2017), iar la masculin o cucerit o poveste din Tunis şi respectiv Adam Bessa, pentru rolul din Harka.
Ieri searăă, pe covorul roşu, aveai impresia că răsfoieşti un dicţionar de cinema, căci au defilat sute de staruri de cinema, ca să sărbătorească a 75-a ediţie, cu entuziasmul libertăţii recucerite, după doi ani grei de pandemie, şi ca să dea ghes publicului, nu doar să-şi facă selfie cu vedetele, ci să revină , în număr cât mai mare în sălile de cinema.
La Festivalul cel mai invidiat din lume, pierzi uşor noţiunea timpului, şi nu mai ştii în ce zi a săptămânii eşti, totul desfăşurându-se cu viteza luminii, ca să fie racord cu Fraţii Lumiere şi Palatul cu pricina, unde seara trebuie să fii îmbrăcat elegant.
Continuă prezenţele care fac cu ochiul României, mai ales că azi avem „programare” la RMN-ul
lui Cristian Mungiu, ideal plasat în weekendul în care e cea mai multă
lume la Cannes şi în zi de Sărbătoare, Sfinţii Constantin şi Elena!
Dacă pe Croazetă Tom Cruise a fost primit cu escadrila Republicii, în culorile Franţei, dar şi ale Americii: albastru, alb, roşu, şi cu o prezentae a carierei sale, înainte de proiecţia lui Top Gun, din care Nicole Kidman e aproape absentă, deşi au fost pe mai multe generice, inclusiv la Cannes, acum 30 de ani, azi atenţia se concentrează pe noul guvern,
Vizionările au început cu filmul-fluviu al lui Marco Bellocchio, unii
l-au declarat mini-serie, dar pare o minimalizare a unei reuşite
indiscutabile: Esterno notte/Exterior noapte.
Virginie Efiera, belgianca din sulfurosul - ca să nu-i zicem deocheatul - Benedetta
de anul trecut, a fost Maestru sau oare îi zicem Maestra de
Ceremonii,(în chiar ziua în care şefa cabinetului francez a fost
desemnata: Elisabeth Borne) elegantă şi emoţionată faţă de cei trei pe
care trebuia să-l introducă: strălucitul actor şi caracter Forest
Whitaker, cu un Palme d Or pentru întreaga carieră, care sperăm că nu
s-a încheiat.
În episodul pilot a fost sosirea pe Croazetă, cu covoarele încă învelite în plastic, precum telecomenzile TV (care au fost sursa multor ironii), cu site-ul care cădea non-stop şi explicaţia lui Thierry Fremaux, care a fost una halucinantă (ca să citez expresia preferată a actorului Luchini):
Ediţia a 19-a festivalului de film „Crossing Europe” de la Linz s-a încheiat pe 2 mai 2022, după ce, timp de şase zile, a propus publicului o incursiune printre cele mai recente tendinţe ale cinematografului european.
Ce-o fi asta? vă veţi fi întrebat, văzând afişul la vreuna din sălile de
cinema din cele 12 oraşe ale României, unde Dan Chişu şi compania sa
Dakino au lansat filmul de debut al tânărului regizor, scenarist şi
actor Andrei Huţuleac.
Restricţiile celor doi ani de pandemie de Covid-19 par, în sfârşit, să dea
semne de oboseală, dar ele lasă în societate o cicatrice adâncă şi
întinsă pe suprafeţe mari, economice, sociale, psihologice, educaţionale
şi culturale.
PSIHEDELÍSM s.
n. Stare de visare trează, specifică, constând într-o debordare
delirantă de idei şi o distorsiune a faptelor şi imaginilor reale care pot
merge până la halucinaţii. – Din fr.
psychédélisme.
Într-o zi în care atracţia numărul 1, pe micul ecran, a fost reuniunea de la Bruxelles - a celor care conduc statele membre ale NATO - se cuvine să dăm onorul şi celor care au contribuit la invitarea României în Alianţa Nord-Atlantică. Semeni care au purtat cu bun simţ uniforma Armatei României şi au servit patria după puterile lor, în raport de harul, dinamismul şi convingerile pornite din dragostea de patrie, onestă şi necondiţionată.
Cred că cel mai bun lucru pe care îl pot face muzicienii când nu sunt pe scenă este să asculte alţi muzicieni sau să vorbească tuturor despre muzica pe care o descoperă şi în alţii. Nu doar despre instrumente şi concerte, ci şi despre colecţii de discuri, cărţi şi audiţii.
De curând, s-au anunţat nominalizările la Premiile Gopo şi m-am bucurat
că există muzică originală de film, mai cu seamă că a fost depăşită,
măcar parţial, ideea preconcepută, că la minimaliste nu-i nevoie de Muza
Euterpe, ci de cel mult de un şlagăr vintage, pe genericul final.
Le-am văzut invers, mai întâi ”Vikingii: Valhalla” / ”Vikings: Valhalla”, a cărui acţiune se petrece undeva prin secolul XI, după aceea ”Ultimul regat” / ”Last Kingdom”, ale cărui aventuri sunt cu un secol mai devreme.
Filmul de debut în lungmetrajul de ficţiune, semnat de scenaristul şi regizorul Mihai Sofronea, coproducţie România, Bulgaria, Serbia este distribuit din acest weekend, de Transilvania Film, pe ecranele din România.
Dimineaţa a început cu un mic dejun, care a avut ceva din atmosfera
celui de la Tiffany şi la care am primit un buchet sublim de lalele (pe
care l-am plimbat la proiecţii toată ziua, şi care sper să ajungă cu
bine la Bucureşti) de la Cătălina, amica mea ploieşteano-berlineză.
Penultima zi de vizionări a început cu un vietnamez despre care deja se dusese vorba că s-ar putea să ia un premiu şi mai ales că nu trebuie ratat: Memoryland, cu un scenariu atent lucrat despre Lumea noastră şi Cea de Apoi, despre acea legătură nevăzută, la care toţi sperăm, cu un ritual de înmormântare, care seamănă a incantaţie făcută de şamani, pentru împrăştierea duhurilor rele.
