Cifrele de şcolarizare în învăţământul superior

Deja se fac calcule şi socoteli pentru a împărţi blana ursului din pădure. Universităţile se bat pentru alocarea de locuri de la buget, neştiind dacă vor şi avea clienţi să le ocupe.

Semnalele sunt proaste. Nici măcar toţi elevii care aveau dreptul să se înscrie la examenul de Bacalaureat n-au făcut-o. Din varii motive, cel mai importat fiind acela că piaţa muncii le-a transmis un mesaj important: nu ştiţi să faceţi ce doresc angajatorii, geaba aveţi diplome.

Diplomele universitare, pentru acei amatori care nu s-au descurcat bine la liceu, sunt costisitoare şi fără profit. Stai trei, patru sau cinci ani, te costă taxele sau cel puţin intreţinerea şi cursurile, iar la final angajatorii vin cu întrebarea încuietoare: ce ştii să faci?

Elevii bine pregatiţi şi mai înstăriţi iau drumul universităţilor occidentale, unde plătesc aceleaşi taxe cerute localnicilor. Alţii se duc la facultăţile de la noi care şi-au menţinut un prestigiu bine meritat, Automatica, Arhitectura, Electronica şi alte câteva.

O importantă parte a absolvenţilor cu Bacalaureat se vor îndrepta spre piaţa muncii, din cauza sărăciei şi a scăderii nivelului veniturilor părinţilor.

Astfel încât se vor ocupa probabil cele 62.400 locuri bugetate de stat (fără taxe) la ciclul licenţă, şi o parte dintre cele 35.600 de la ciclul masterat. Pentru locurile cu taxe ar fi de mirare să existe amatori. Modul cum vor fi alocate universităţilor cele 98.000 de locuri bugetate de stat ridică semne de întrebare.

Ministrul Costoiu a precizat că cifra de şcolarizare pentru 2013-2014 va fi redistribuită între universităţi în funcţie de numărul de studenţi înmatriculaţi anul trecut.

Criteriul are oarecare logică, în presupunerea că alegerea studenţilor a ţinut cont în bună măsură de cerinţele pieţei muncii.

Legea Educaţiei Naţionale spune că alocarea fondurilor bugetare, deci a cifrelor de şcolarizare, trebuie realizată în funcţie de calitatea programelor de studii, calitate decisă de clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii, deja realizată în ministeriatul Funeriu. Doar că actuala guvernare ignoră acum demersul ministrului Funeriu, la care au participat numeroşi evaluatori străini. De aici lipsa de criterii certe în alocarea fondurilor bugetare către universităţi.

Cel mai bun criteriu, practicat în multe alte ţări, îl reprezintă rata de inserţie în piaţa muncii a absolvenţilor, nivelul salarizării şi timpul mediu petrecut in căutarea unui job.

Cum la noi nu există astfel de evidenţe, care ar fi arătat rezultate dezastruoase, rămâne să ne orientăm după criterii aproximative, precum cel propus acum de ministrul Costoiu.

Există informaţii obţinute de presă conform cărora doar 20% dintre absolvenţi îşi găsesc un job corespunzător specializării urmate în facultate, într-un timp rezonabil. Adică, învăţământul românesc, din bani publici,  funcţionează cu un randament de 20%. Total insuficient.

Societatea aruncă bani pe fereastră la un astfel de randament, dar îmbogăţeşte universităţile, care încasează bani fără a oferi servicii pe măsura banilor încasaţi. Noroc cu piaţa muncii care funcţionează ca un reglator de ultimă instanţă şi spune amatorilor de studenţie că diplomele neacoperite de competenţele cerute în piaţă nu valorează nici cât preţul cartonului pe care sunt tipărite.

Sunt multe cazurile în care profesori şi studenţi se „joacă”, pur şi simplu, de-a facultatea. S-o facă, dar pe banii lor, nu ai noştri, ai tuturor.

Plagiatele, la studenţi şi profesori, nepotismele, lipsa de responsabilitate publică a universităţii, corupţia şi pregătirea precara a multor cadre universitare, inadecvarea cursurilor la evoluţia ştiinţei şi cerinţelor pieţei muncii sunt principale cauze ale mediocrităţii învăţământului nostru superior.

Probabil o soluţie ar reprezenta-o voucherele educaţionale, alocate acelor elevi buni şi foarte buni şi care n-au resurse materiale pentru a urma o facultate. Iar cine vrea facultate doar pentru că „aşa dă bine”, s-o facă pe propriile speze.

Învăţământul românesc ineficient, neperformant şi fără măsura exactă a rezultatelor investiţiei societăţii în el, trebuie să lase loc educaţiei şi formării profesionale după modelul statelor performante economic şi educaţional.