ASE a pus gratis la dispoziţia autorităţilor statului, în scopul extinderii capacităţii locale de îngrijire a bolnavilor de COVID 19, imobilul Centrului său de pregătire profesională din oraşul Covasna, cu toate dotările existente (15 camere şi două apartemente cu dotări hoteliere şi grup sanitar propriu, săli de conferinţe şi de curs, în care pot fi amenajate saloane pentru bolnavi, bucătărie, spălătorii, alte utilităţi). Primii pacienţi au fost deja transferaţi spre îngrijire în imobilul oferit de ASE.
 
Într-o perioadă dificilă pentru mediul de afaceri, liderul învăţământului economic superior este alături de antreprenorii români şi oferă, printr-un grup de experţi ai săi, servicii gratuite de consultanţă în afaceri, focalizate pe managementul crizei.
 
În sprijinul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, specialişti de la facultatea de profil de la ASE oferă tutoriale şi materiale de suport pentru utilizarea mijloacelor de învăţământ online, dar şi acces la resurse de interes pentru elevi.
 
ASE este alături de membrii comunităţii sale, aflaţi, împreună cu întreaga noastră societate, în momente pline de provocări, şi le oferă, prin psihologii şi specialiştii săi, servicii gratuite de asistenţă şi consiliere psihologică, pentru a traversa mai uşor această perioadă.
 
ASE asigură prin site-ul instituţional www.ase.ro şi pagina sa de Facebook comunicarea transparentă şi informarea permanentă şi corectă a cadrelor didactice, studenţilor şi personalului administrativ în legătură cu evoluţia situaţiei generate de epidemia COVID 19, cu principalele decizii la nivel naţional, dar şi al conducerii ASE, care trebuie cunoscute şi respectate.