Programul european pentru încurajarea consumului de fructe şi lapte în şcoli este reluat. Mărul, cel mai distribuit elevilor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
elevi mere gratuite scoli

Programul european prin care elevii sunt încurajaţi să consume fructe şi lapte în şcoli este încurajat, el urmând să fie reluat odată cu începerea anului şcolar în statele membre participante.

României i-au fost alocate în acest an 17,61 de milioane de euro pentru acest program, din care peste 10 milioane de euro reprezintă fonduri pentru distribuirea lactatelor, a treia cea mai mare sumă la nivelul blocului comunitar, arată profit.ro. 

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană a aprobat în martie alocarea a 17,61 de milioane de euro pentru programul amintit. 

Pe lângă fructe, legume şi lactate, elevii români vor primi, începând cu anul viitor, şi câte un borcan de miere polifloră pe lună, program ce va fi însă finanţat în întregime de către statul român. 

Mărul, cel mai distribuit în şcolile din România 

În ceea ce priveşte bugetul total alocat de Uniunea Europeană pentru schemele de încurajare a consumului Bugetul total al UE pentru schemele de încurajare a consumului de fructe şi legume şi de distribuţie a laptelor este de 250 milioane de euro pe an.

Potrivit Comisiei, în anul şcolar 2016-2017, peste 30 milioane de elevi, în principal copii cu vârsta între 6 şi 10 ani, au participat la cele două programe şi au primit, în total, 74.000 tone de fructe şi legume şi peste 285.000 tone de produse lactate. În afară de distribuirea acestor produse, programul UE pentru şcoli promovează obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor şi include activităţi didactice specifice despre importanţa unei bune alimentaţii şi despre producerea alimentelor. 

Cel mai distribuit fruct în şcolile UE în perioada 2016-2017 a fost mărul, urmat de pere, prune, piersici, nectarine, portocale, căpşuni şi banana. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite