Valul doi al pandemiei va spulbera economia, inclusiv o parte din cei care au rămas în picioare după primul val

Valul doi al pandemiei va spulbera economia, inclusiv o parte din cei care au rămas în picioare după primul val

Ioana Petrescu - FOTO Eduard Enea

Valul doi al pandemiei va spulbera economia, afectându-i inclusiv pe unii dintre cei care au rămas în picioare, consideră economistul Ioana Petrescu, sugerând câteva dintre acţiunile absolut necesare a fi întreprinse de autorităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Redăm integral analiza publicată pe blogul economistului Ioana Petrescu.
 
Am depăşit de câteva zile bune pragul psihologic de 1.000 de noi cazuri de COVID-19 pe zi, iar numărul total de îmbolnăviri a depăşit deja 54.000. Fără aplicarea unor măsuri urgente, numărul de îmbolnăviri va continua să crească şi, în acelaşi timp, se va gripa şi mai tare economia.
 
Şomerii vor fi loviţi primii de al doilea val
 
Un al doilea val al pandemiei va afecta, în primul rând, categoriile deja lovite de primul val. Cei care au rămas fără slujbe vor avea şanse din ce în ce mai mici să îşi găsească un loc nou de muncă. Conform INS, în iunie 2020, existau 467.000 de şomeri, cu 124.000 mai mulţi decât în luna iunie a anului precedent.
 
Conform ultimelor date ANOFM din luna iunie, 32,98% dintre şomeri sunt sub vârsta de 39 de ani, 28,45% au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani, 19,64% sunt cu vârste între 50 şi 55 şi 18,93% sunt peste 55 de ani. Categoria cea mai afectată pare să fie cea a tinerilor.
 
Conform aceleiaşi surse, 25,48% dintre şomeri sunt fără studii sau cu educaţie primară, 29,16% sunt cei care au terminat gimnaziul şi 7,85% au studii universitare. Deci, cei mai afectaţi sunt cei fără educaţie sau nivel redus de instruire.
 
De parcă nu ar fi fost de ajuns, pe lângă cei care au rămas fără un loc de muncă, nu vor primi bani nici salariaţii care au stat în carantina sau izolare, dar pentru care direcţiile de sănătate refuză să elibereze avizele necesare, astfel încât medicii de familie să le poată acorda concediu medical plătit 100%, aşa cum prevede legea.
 
În aceste condiţii, angajatorul îi va considera pe perioada carantinei sau izolării în concediu fără plată, în cel mai bun caz.
 
Însă, pot fi şi situaţii în care salariaţii îşi pot pierde locul de muncă, deoarece nu pot face dovada că au lipsit de la serviciu din motive întemeiate.
 
Sectoare economice deja afectate de pandemie
 
În acest moment, analiza pe domenii de activitate economică nu poate fi decât preliminară. INS a publicat o cercetare a impactului COVID-19 asupra mediului economic, în lunile martie şi aprilie 2020.
 
Studiul este bazat pe răspunsurile date de 8.831 de managerii din industriile întreprinderilor din industria prelucrătoare, construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii în perioada 17-19 martie, deci la începutul crizei. 52,1% dintre agenţii economici din sectorul transporturilor şi al depozitării prevedeau că în aprilie activitatea li se va restrânge cu mai mult de 25%.
 
Cei mai pesimişti dintre cei intervievaţi au fost cei din sectorul de hoteluri şi restaurante. 95,4% dintre aceştia au prevăzut o restrângere a activităţii cu mai mult de 25% sau chiar închiderea firmelor. Asociaţii ale mediului de afaceri confirmă prognozele sumbre de la începutul pandemiei.
 
Camera de Comerţ şi Industrie Prahova anunţă în urmă cu câteva zile ca 50% din firmele din turism şi HoReCa vor intra în insolvenţă în septembrie-octombrie 2020.
 
Ultimul comunicat INS arată că turismul intern a suferit mult în luna iunie a acestui an, cea mai recentă lună pentru care există date statistice oficiale. În luna iunie 2020, comparativ cu iunie 2019, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au scăzut cu 74%, înnoptările cu 76%, iar sosirile vizitatorilor străini au scăzut cu 68%. Încă nu avem un studiu pentru aceste firme după perioada de urgenţă, dar datele referitoare la salariile din aceste domenii sunt dovada că managerii nu s-au înşelat în prognoze.
 
O statistică publicată de INS în 9 iulie, ne arată că veniturile salariale nete au scăzut simţitor în luna mai, pentru anumite categorii. Cei mai afectaţi au fost cei care lucrează în transporturi aeriene, care s-au trezit în mai 2020 cu un venit net de 35% mai mic faţă de luna mai 2019.
 
Cei care lucrează în hoteluri şi restaurante au încasat un venit salarial net cu 22% mai mic decât în urmă cu un an, iar cei care lucrează în domeniul artistic, activităţi culturale şi recreative au încasat un venit cu 8,4% mai mic decât în 2019. Însă, există şi domenii în care salariaţii au câştigat mai bine în această perioadă.
 
Cei care lucrează în domenii precum producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au câştigat cu 12,9% mai mult decât anul trecut, iar cei din informaţii şi comunicaţii cu 11,9% mai mult.
 
Personalul din sănătate şi cel din asistenţă socială a câştigat cu 9% mai mult, iar cei din învăţământ cu 4,8% mai mult. Investitorii străini sunt descurajaţi de autorităţile române Din punct de vedere economic, nu ne ajută prea mult ca ministrul român al sănătăţii spune ca am ajuns „ciuma Europei", descurajând astfel orice investitor care ar dori să vină în România.
 
Şi nu ne ajută nici faptul că suntem puşi pe lista neagră în mai multe ţări europene, printre care Belgia, Danemarca, Cehia unde toată lumea care soseşte din România sau din anumite judeţe din România trebuie să fie testată sau să stea în carantină 14 zile.
 
Economia poate fi ţinută pe linia de plutire doar dacă ne ocupăm serios de criza medicală. Trebuie să acţionam rapid ca să ţinem în frâu răspândirea virusului Guvernul trebuie să ia exemplul tarilor care au gestionat bine coronacriza şi să instituie măsurile necesare pentru împiedicarea răspândirii infectărilor. Testarea în masă şi efectuarea anchetelor epidemiologice sunt lucruri asupra cărora specialiştii s-au pronunţat foarte clar ca fiind de mare ajutor în lupta cu COVID-19. De asemenea, distanţarea fizică este o măsură acceptată ca obligatorie pentru împiedicarea transmiterii comunitare a SARS-CoV–2. În aceste condiţii, guvernul ar trebui să decidă amânarea alegerilor locale, pentru a reduce riscul de răspândire a infecţiei în timpul acţiunilor de pre-campanie şi campanie electorală.
 
Categoriile deja afectate de pandemie au nevoie urgentă de sprijin
 
Este clar că, pentru anumite categorii de români, veniturile au scăzut substanţial. O soluţie pe perioada de criză ar fi asigurarea unui venit minim garantat, aşa cum a făcut şi Spania. Aceasta măsură ar susţine şi consumul, care a fost lovit în ultimele luni.
 
Conform celor mai recente date INS, comerţul cu amănuntul a scăzut atât în mai 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019, cât şi în aprilie 2020 faţă de aprilie 2019. Guvernul a decis acordarea unor granturi de 40.000-100.000 de euro studenţilor antreprenori, ca măsură de ajutor pentru tineri.
 
Este binevenită această măsură, dar ea nu suficientă. Pentru mulţi alţi tineri care nu sunt în facultate şi care au nevoie de sprijin această perioadă, ar putea fi folosit programul european „Garanţia pentru tineret", care are încă finanţare şi nu este folosit. S-ar putea reduce, astfel, numărul de NEET's din România, adică acei tineri care nu mai merg la şcoală şi nici nu au un loc de muncă.
 
Pentru şomerii cu un nivel de educaţie redus, sunt necesare programe de formare continuă şi mai ales programe de dobândire şi aprofundare a abilitaţilor digitale, cu care vor avea şanse mai mari să îşi găsească un loc de muncă în viitor. Nu în ultimul rând, firmele au nevoie de granturi de la stat, aşa cum au fost acordate şi în alte ţări, precum Franţa. 
 
În urma unei analize, Guvernul ar trebui să direcţioneze granturi mai mari în sectoarele cele mai afectate de pandemie, pentru a salva firmele româneşti puternic lovite de COVID-19. Sunt doar câteva dintre masurile pe care Guvernul ar trebui să le implementeze rapid, pentru a evita o criza economică majoră.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: