Troica vs Grecia. Dragoste cu nabadai, final fericit

De fapt final fericit pe termen scurt si o sa explic de ce. Azi suntem in faza in care cele doua parti se pregatesc pentru poza finala, cu zambete fortate si strangeri prietenoase (vazute din afara) de maini, in realitate palme pline de sange.

Ce vom vedea in cateva zile nu este decat un acord in care se cumpara timp. Timp care va deveni din ce in ce mai scump pentru Grecia si pentru creditorii sai.

Am scris pe blogul Adevarul in analiza Grecia. Niciun dezastru ca dupa faza de aratare a muschilor se va ajunge la un nou acord. Grecia nu are de ce sa-si doreasca iesirea din Zona Euro. Minus 5,5 miliarde euro anual fonduri europene, blocarea accesului la imprumuturi pe pietele financiare internationale pe termen lung, somajul ar ajunge foarte probabil mult peste rata de 25,6% actuala, iar somajul in randul tinerilor ar exploda peste rata de 51% de acum. Eventuala revenire la drahma ar incumba deprecierea puternica a monedei, falimente bancare si ale companiilor private, fuga capitalurilor din Grecia, colaps financiar. Recesiunea adanca, un nou val de masuri de austeritate, lipsa accesului la imprumuturi. Instabilitate economica, haos social si politic .

Pentru UE pierderile pe care le-ar avea tarile/bancile ce au imprumutat Grecia ar fi foarte mari cauzand falimente bancare, posibile cresteri ale datoriilor publice pentru a salva sistemul financiar, masuri de austeritate s.a.m.d Externalitatile negative s-ar regasi la nivelul intregii Europe pe baza a doua efecte devastatoare – efectul de contagiune (i-am vazut cu totii puterea de la inceputul crizei incoace) si efectul de cauzalitate cumulativa – suprapunerea costurilor Grexit cu dezechilibrele interne la nivel European. S-a scris despre asta, nu mai reiau.

Am enumerat si cateva solutii. Un nou acord de finantare, un calendar rezonabil de rambursare a datoriei (lasand totodata economia sa respire), continuarea creditarii la dobanzi infime si maturitati lungi (30-40 de ani) prin EFSF (Mecanismul European prin care se acorda Facilitatea pentru Stabilitate Financiara), marirea termenului de gratie la imprumuturile Greciei prin EFSF de la 10 ani cat a stabilit Eurogrupul in 2012 la 15 ani plus crestere economica, reforma sistemului de colectare si lupta cu deflatia in Grecia, posibila negociere privind eliminarea spreadului de dobanda de 50 de puncte de baza ce se pune peste Euribor la imprumuturile bilaterale. Asta ar insemna circa 1 miliard de euro in plus pentru stimularea economiei prin cresteri de cheltuieli guvernamentale / reduceri de taxe. Spuneam ca s-ar putea negocia un Plan Juncker pentru tarile de coeziune (aceleasi tari care se califica pentru fondurile europene) pentru a stimula investitiile in infrastructura, educatie, sanatate si pentru a facilita reconsolidarea sectorului IMM.

In cateva zile episodul despre negocierile Troica-Grecia va lua sfarsit, insa un nou episod vom vedea peste alte 6 luni, altul peste un an si asa mai departe. Am spus in introducere ca finalul fericit va fi pe termen scurt si cred in asta. Chiar daca – cu toate facilitatile oferite de creditori – serviciul datoriei Greciei in urmatorii 5 ani este de  2,6% din PIB relativ egal cu cel platit de Franta, problemele structurale (legate de sustenabilitate) raman. Si raman niste intrebari la care cu greu se poate raspunde.

Credeti ca Grecia va putea creste surplusul bugetar primar (venituri minus cheltuieli, excluzand platile de dobanzi) la 1% din PIB in 2015, 2% din PIB anul viitor, 3% din PIB in 2017 si peste 3,5% din PIB in 2018?

Unde ati mai vazut o economie sa obtina aceste surplusuri bugetare (dovezi ale austeritatii, pana a urma) fara sa fie afectata de oboseala fiscala (fiscal fatigue)?

Cat de credibil sa fie pentru noi faptul ca scenariile de simulare a dinamicii datoriei publice in PIB (vezi lucrarea Darvas si Huttl, The long haul: sustainability debt analysis, 2014) arata cifra de 106% din PIB datorie publica in 2030 (in ipoteza unui surplus primar de 3.5% si a unei rate de crestere economica de 3,7%), cifra de 118% in 2030 (in ipoteza unui surplus primar de 3.5% si a unei rate de crestere economica de 3,7%) sau cifra de 140% din PIB in 2030 (in ipoteza unui surplus primar de 2.5% si a unei rate de crestere economica de 2%)?

Cat sa credem noi ca va rezista social Grecia in conditiile in care unul din doi tineri este somer deja iar rata de deprivare materiala (indicator relevant penru saracie) este de 21,5%, dubla fata de 2008?

Dar sa fim si optimisti. Datele Eurostat arata ca ca 52% dintre greci au o satisfactie medie legata de calitatea vietii, 13% o satisfactie ridicata si doar 35% o satisfactie scazuta, durata medie de viata de 81,4 ani, trei sferturi din populatie percep starea de sanatate ca fiind buna si foarte buna s.a.m.d

Raman la ideea ca exista un deficit de intelegere a problemelor cu adevarat reale: lipsa de competitivitate a Greciei din cauza structurii economiei, efectele perverse ale apasarii bruste a pedalei pe austeritate si pierderea puterii guvernului de la Atena prin privatizarile masive ce au avut loc in ultimii ani. Pe de alta parte, Grecia nu intelege ca un faliment azi nu are aceleasi consecinte pe termen lung ca un faliment acum 20 de ani (acces la informatie, memoria pietelor...) iar Troica nu intelege ca raspunsul intarziat la probleme necesita probleme exagerat de mari dupa. E complicat.