Pădurile României - şi tăiate, şi subfinanţate. În locul unui necesar de trei miliarde de euro, pădurarii vor primi cel mult 220 de milioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăierile ilegale proliferează din cauza subfinanţării pădurilor
Tăierile ilegale proliferează din cauza subfinanţării pădurilor

Asociaţiile din domeniul forestier consideră că suma de 220 de milioane de euro prevăzută pentru sectorul forestier prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 este insuficientă, faţă de un necesar estimat de trei miliarde de euro.

Suma propusă de Ministerul Agriculturii prin PNDR nu reflectă nevoile sectorului forestier din România. Prin PNDR 2014-2020 a fost prevăzută alocarea sumei de 220 de milioane de euro. Noi susţinem că suma este foarte mică“, a declarat preşedintele Asociaţiei Profesionale a Prestatorilor de Servicii în Silvicultură (APPSS), Dan Popescu.

El a deschis dezbaterile din cadrul Forumului „Pădurea Noastră“, care a reunit la Bucureşti toate asociaţiile profesionale şi patronale din sectorul forestier.

De altfel, Dan Popescu a remarcat că este pentru prima dată când aceste organizaţii şi-au unit forţele să lupte pe un front comun, PNDR 2014-2020, pentru obţinerea alocării de sume adecvate prin PNDR.

Tăierile ilegale se vor acutiza

"Analiza comparativă a indicatorilor statistici specifici agriculturii şi silviculturii reflectă în mod obiectiv nevoia reală de finanţare a sectorului forestier în funcţie de contribuţia la economia naţională. Un raport al Băncii Mondiale arată că suma de 1,93 miliarde de euro este insuficientă domeniului silvic pentru perioada 2014-2020", a spus Popescu.

Participanţii au adresat o scrisoare deschisă primului ministru şi Ministerului Agriculturii în care arată că subfinanţarea sectorului forestier va avea efecte cât se poate de grave.

Se vor acutiza tăierile ilegale de păduri, în cuantum de 8 milioane de euro anual şi se va accentua lipsa accesibilităţii masei lemnoase în peste 30% din fondul forestier cu distanţe de scos-apropiat de peste 1,2 kilometri, cu rezultate în costuri de exploatare şi de mediu mari“, arată semnatarii scrisorii deschise.

Aceştia avertizează asupra prejudiciilor de mediu, condiţiilor de muncă periculoase din cauza utilajelor foarte vechi, lipsa infrastructurii şi inaplicabilitatea programelor de împădurire.

Propunerea financiară este „greşit fundamentată“

Semnatarii scrisorii arată că propunerea financiară a MADR pentru sectorul forestier - 220 de milioane de euro prin PNDR 2014-2020 - este greşit fundamentată şi inacceptabilă, raportat la necesităţile de dezvoltare concrete şi actuale ale domeniului estimate la circa trei miliarde de euro.

Scrisoarea 'Să respectăm pădurile şi industria lemnului' a fost iniţiată de Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România - Nostra Silva, Asociaţia Forestierilor din România - ASFOR, Asociaţia Administratorilor de Păduri - AAP, Asociaţia Profesională a Prestatorilor de Servicii în Silvicultură - APPSS şi Forestry&Fordaq.

Cum vor fi finanţate pădurile

În cadrul Forumului a vorbit şi Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. El a promis că dezvoltarea infrastructurii forestiere şi împădurirea suprafeţelor de teren „vor fi susţinute financiar prin noul PNDR (2014-2020)“.

Oficialul a menţionat că în baza propunerii de Regulament privind sprijinul acordat din FEADR aferent perioadei 2014-2020, Ministerul Agriculturii îşi propune să susţină sectorul forestier prin implementarea mai multor măsuri, cum ar fi investiţiile în active fizice, prin care este vizată infrastructura necesară pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea silviculturii, inclusiv accesul la suprafeţele forestiere, consolidarea şi ameliorarea terenurilor, precum şi măsura de mediu şi climă, prin care se vizează împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite.

În ceea ce priveşte elaborarea PNDR 2014-2020, Irimescu a subliniat că până la această dată au fost validate, în cadrul Comitetului Consultativ Tematic pentru Dezvoltare Rurală, Agricultură şi Pescuit, analiza socio-economică, analiza SWOT şi analiza nevoilor de dezvoltare rurală, urmând să se parcurgă toate etapele ulterioare, respectiv elaborare strategie de dezvoltare rurală, măsuri, sistem de management, în vederea aprobării de către Comisia Europeană.

PNDR 2014-2020 se va concentra pe un număr restrâns de măsuri care se vor adresa nevoilor identificate pe baza analizei socio-economice şi de mediu şi a analizei SWOT a spaţiului rural românesc şi vor reflecta direcţiile de acţiune în dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc. Concentrarea măsurilor va urmări maximizarea impactului şi simplificarea procesului de accesare şi adresarea problematicilor structurale ale exploataţiilor agricole.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite