Guvernul a primit oferte doar de la companii din China pentru hidrocentrala de la Tarniţa. Statul are probleme cu banii, proiectul costă un miliard de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
hidroelectrica lacul tarnita

Guvernul a primit pentru construcţia hidrocentralei de la Tarniţa, un proiect datând din perioada lui Nicolae Ceauşescu, oferte doar de la companii chineze, după ce termenul de depunre a documentelor de înscriere a fost amânat de mai multe ori, cu argumentul numărului mare de investitori interesaţi, scrie Mediafax.

La sfârşitul lunii ianuarie, conducerea companiei Hidro Tarniţa, care va derula proiectul, de peste 1 miliard de euro, a anunţat că a primit, la termenul limită, oferte preliminare şi neangajante de la cinci investitori interesaţi, fără să precizeze însă care sunt aceştia şi spunând doar că lista investitorilor precalificaţi va fi publicată după analizarea documentaţiei depuse, urmând ca ulterior să se intre în următoarea fază a etapei de precalificare, cea de negociere.

Un document oficial relevă că investitorii interesaţi de proiect, care au depus oferte în consorţiu, sunt doar din China, dintre care o companie înregistrată în Olanda.

Astfel, potenţialii investitori sunt consorţiile formate din:

- China Huadian Engineering şi Guizhou Wujiang Hydropower Development;

- Huaneng Lancang River Hydropower şi Hydrolancang International Energy; 

- China Gezhouba Group Company şi Wu Lingpower Corporation;

- Sinohydro Holding (Hong Kong) şi Power China Huadong Engineering Corporation (China);

- Hanergy Holding Group (China) şi Hanergy Holding Europe Cooperatief (Olanda).

În noiembrie 2013, directorul Hidro Tarniţa a semnat o scrisoare de confort cu vicepreşedintele executiv al Sinohydro Corporation pentru construcţia hidrocentralei de la Tarniţa.

Lucrările la hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti ar trebui, conform proiectului, să înceapă în prima parte a anului viitor şi să fie încheiate într-un interval de 5-7 ani, la 30 de kilometri de oraşul Cluj-Napoca, pe valea râului Someşul Cald, cu patru grupuri de 250 MW fiecare şi peste 4.000 de locuri de muncă.

În luna august, Guvernul a aprobat mai multe facilităţi pentru compania care va opera hidrocentrala de la Tarniţa,respectiv neplata taxei de cogenerare, a achiziţiei de certificate verzi, a tarifului pentru transportul energiei, a tarifului pentru serviciul de sistem, a apei utilizate în procesul de producţie a electricităţii, a taxelor pentru terenurile scoase din circuitul agricol şi din fondul forestier naţional, ajutoare de stat pentru care trebuie însă obţinut acordul Comisiei Europene.

De la "necesitate" la "OZN"

Hidrocentrala pe pompaj de la Tarniţa ar trebui să folosească noaptea energia reactoarelor de la Cernavodă pentru a încărca apa dintr-un baraj inferior în altul situat la un nivel superior. Ziua, ar putea uzina această apă pentru a produce energie atunci când aceasta este mai ieftină. Investiţia ar fi necesară pentru echilibrarea sistemului energetic naţional, care a a ajuns în această situaţie din cauza energiei regenerabile, care funcţionează cu intermitenţe.

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat anterior că hidrocentrala Tarniţa, alături de cea propusă pe Dunăre cu Bulgaria sunt "OZN-uri" şi că nu se vor realiza niciodată din cauza faptului că în România există excedent de producţie la capitolul energie, ceea ce le face neprofitabile.

Şi Fondul Proprietatea se opune proiectului, din moment ce este acţionar la o serie de companii de stat care contribuie la Hidro Tarniţa, compania de proiect. 

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă AT Kearney împreună cu Fondul Proprietatea, investiţia de peste 1 miliard de euro în hidrocentrala Tarniţa din judeţul Cluj, considerată strategică de către Guvern, va avea o capacitate de echilibrare care nu s-ar justifica din perspectiva creşterii limitate a cererii estimate de electricitate la nivel naţional.

Cum se dă statul peste cap ca să forţeze companiile sale că cotizele, deşi unele nu au bani

Guvernul are mari probleme în a majora cu propria cotă-parte capitalul companiei care va derula proiectul, deşi suma nu este una mare. Conform proiectului, hidrocentrala trebuie realizată în parteneriat public-privat, prin intermediul unei companii mixte în care statul să deţină 51% din acţiuni, iar investitorul să aibă 49% din titluri şi posibilitatea să contribuie numai prin finanţare directă.

Valoarea întregului proiect, gândit pentru prima dată în perioada regimului comunist Nicolae Ceauşescu, este estimată la peste 1,1 miliarde euro, iar Guvernul se străduieşte de mai mulţi ani să înceapă construcţia hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti, judeţul Cluj.

Deşi, raportat la valoarea şi beneficiile investiţiei, cota-parte cu care statul român trebuie să participe la capitalul social al companiei de proiect nu este una mare, Guvernul a ajuns într-un blocaj, neavând la acest moment multe opţiuni.

Astfel, compania de proiect, Hidro Tarniţa, a fost înfiinţată în 2013 cu un capital social de 115.000 lei şi doi acţionari, Complexul Energetic Hunedoara şi Electrica, iar capitalul trebuia majorat cu un total de 75,6 milioane lei, prin emiterea de noi acţiuni către Nuclearelectrica, Romgaz şi CE Oltenia (câte 8,9 milioane lei), Hidroelectrica (31,3 milioane lei), CE Hunedoara şi Electrica (câte 8,8 milioane lei), în două etape, până la 30 aprilie (în cuantum de 30%) şi 31 decembrie 2014.

Fondul Proprietatea a contestat AGA la Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia

Numai că hotărârile Adunărilor Generale ale Acţionarilor de la Nuclearelectrica şi Complexului Energetic Oltenia de participare la majorarea de capital au fost contestate la tribunal de Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar minoritar. Guvernul a constatat acum, conform unui document oficial obţinut de MEDIAFAX, că, şi în cazul în care instanţa ar respinge contestaţia, hotărârile respective nu mai produc efecte deoarece nu au fost aplicate, conform procedurii legale, în termen de un an de la data adoptării de către Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA).

Astfel, autorităţile au constatat că nu mai sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia să mai poată participa la actuala etapă de majorare a capitalului social la Hidro Tarniţa, deoarece, conform legii, hotărârea AGA privind majorarea capitalului produce efecte numai în măsura în care este adusă la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării.

Romgaz a amânat decizia

La rândul său, fostul Departament pentru Enegie, acţionarul majoritar al Romgaz Mediaş, a decis să amâne "pentru moment", la cererea acţionarilor minoritari, implicarea producătorului de gaze naturale în proiectele de construcţie a hidrocentralei Tarniţa.

Romgaz s-a listat pe bursă în 2013 şi acum trebuie să justifice în faţa acţionarilor alocările de bani.

Complexul Energetic Hunedoara, mai aproape de insolvenţă decât de investiţii

În acelaşi timp, Complexul Energetic Hunedoara a vărsat doar o parte din bani, şi anume avansul de 30% până la expirarea perioadei de subscriere, din 30 aprilie 2014, dar nu a mai achitat restul de bani, cu termen până la 31 decembrie 2014, din cauza situaţiei financiare dificile cu care se confruntă, având plăţi restante către buget şi alţi creditori de 368,2 milioane lei.

În aceste condiţii, Guvernul ia în calcul varianta ca CE Hunedoara să fie invitat, prin somaţie, să achite restul de bani, de 6,1 milioane lei, procedură prevăzută de Legea societăţilor comerciale.

Legea 31/1990 privind societăţile comerciale stabileşte că, atunci când acţionarii nu au efectuat în termen plata vărsămintelor pe care le datorează, societatea îi va invita să îşi îndeplinească această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial şi într-un ziar de largă răspândire.

Guvernul se aşteaptă însă, având în vedere situaţia financiară a CE Hunedoara, ca somaţia să nu aibă efect, astfel că a pregătit şi un scenariu de continuare, în care, după această somaţie, să anuleze, prin Consiliul de Administraţie al Hidro Tarniţa, acţiunile subscrise şi nevărsate de către CE Hunedoara şi să decidă, în aceeaşi şedinţă, emiterea de noi acţiuni în locul celor anulate, care să fie vândute.

"Vânzarea acţiunilor subscrise şi nevărsate ar implica: Realizarea unui raport de evaluare şi situaţia în care adjudecatar al licitaţiei să fie unul din participanţii la procedura de selectare a investitorilor pentru realizarea hidrocentralei, ipoteză de natură să schimbe complet scopul procedurii de selecţie a investitorului, respectiv selectarea unui investitor care să participe la finanţarea şi la implementarea integrală a proiectului de realizare a centralei, alături de acţionariatul român", se arată în document.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/tarnita" target="_blank">View the story "tarnita" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite