Fiscul va introduce, de la 1 iulie, noi servicii în Spaţiul Privat Virtual: certificatul de atestare fiscală şi deciziile referitoare la eventualele penalităţi

Fiscul va introduce, de la 1 iulie, noi servicii în Spaţiul Privat Virtual: certificatul de 
atestare fiscală şi deciziile referitoare la eventualele penalităţi

Spaţiul Privat Virtual se accesează de pe site-ul anaf.ro

Începând din 1 iulie, contribuabilii vor putea obţine prin intermediul SPV, în plus faţă de documentele actuale, certificatul de atestare fiscală şi deciziile referitoare la eventualele penalităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Spaţiul Privat Virtual (SPV), modulul online prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică dintre contribuabili şi ANAF, se va îmbogăţi cu noi servicii.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), de la 1 iulie, contribuabilii vor putea obţine prin intermediul SPV, în plus faţă de documentele actuale, „Certificatul de atestare fiscală“ şi „Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii“ (penalităţi/dobânzi).

Ce este Certificatul de atestare fiscală

Certificatul de atestare fiscală este un document care reflectă modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri datorate.

Practic, cu ajutorul acestui document arătaţi că sunteţi (dacă sunteţi) la zi cu obligaţiile fiscale, dovedindu-vă calitatea de bun platnic.

Obţinerea certificatului de atestare fiscală este reglementată de Ordinul MFP nr. 752/2006, care a fost modificat prin Ordinul MFP nr. 393/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 185 din 3 aprilie 2013.

Noua reglementare a completat Certificatul de atestare fiscală cu informaţii referitoare la starea obligaţiilor, lista menţiunilor relevante pentru situaţia fiscală a unui contribuabil, respectiv dacă anumite datorii ale contribuabilului sunt în executare silită sau sunt suspendate de la executarea silită.

Ce este Decizia privind accesoriile

Obligaţiile de plată accesorii sunt cele generate de întârzierea achitării datoriilor fiscale principale (taxe, impozite), respectiv dobânzile şi penalităţile. Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii se emite, trimestrial, pentru toţi debitorii, cu excepţia celor care înregistrează obligaţii fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plată.

Deciziile privind obligaţiile accesorii cum sunt penalităţile de întârziere „se emit o singură dată, trimestrial, pentru obligaţiile fiscale principale care au împlinit 90 de zile de la scadenţă, cu excepţia situaţiei în care acestea au fost stinse parţial sau total, după caz“, arată legislaţia în vigoare.

Ce documente se pot transmite acum

În prezent, persoanele fizice pot primi şi transmite prin intermediul SPV următoarele documente:
** Decizii de impunere anuală a veniturilor realizate începând cu anul 2013;
** Decizii de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale (Formularul 260), pentru veniturile realizate începând cu anul 2015;
** Decizii de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor (Formular 650), pentru veniturile realizate începând cu anul 2015;
** Situaţia obligaţiilor fiscale de plată la data de... (la solicitarea contribuabilului);
** Nota obligaţiilor de plată;
** Situaţia contribuţiilor sociale declarate de către angajatori;
** Istoricul acţiunilor şi Registrul documentelor electronice comunicate prin Spaţiul Privat Virtual;
** Adeverinţa de venit;
** Declaraţie privind veniturile realizate în România (Formular 200), aferentă veniturilor realizate începând din anul 2014;
** Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% din impozitul anual (Formularul 230);
Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit (Formular 220) aferentă veniturilor realizate începând cu anul 2015.


Despre SPV

- este un serviciu electronic uşor de accesat;
- nu implică niciun cost;
- poate fi accesat de pe orice dispozitiv mobil cu conexiune la internet;
- este disponibil 24h/24h;
- nu necesită deplasarea la sediul administraţiei fiscale sau la oficiul poştal pentru a primi un act administrativ fiscal;
- permite vizualizarea obligaţiilor de plată;
- permite depunerea de declaraţii fiscale.

Dacă aveţi un act administrativ fiscal (ex: decizia de impunere sau decizia de calcul accesorii), vă puteţi înregistra online în SPV.

Cine nu deţine un astfel de act trebuie să se deplaseze o singură dată la sediul oricărei administraţii fiscale pentru verificarea datelor înscrise în actul de identitate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările