Investiţii tot mai puţine în capitalul intelectual. Între 2010 şi 2012, doar una din cinci firme a aplicat o inovaţie şi una din 100 are un produs nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Invenţiile sunt aplicate tot mai puţin în firmele româneşti
Invenţiile sunt aplicate tot mai puţin în firmele româneşti

Una din cinci firme a realizat în perioada 2010-2012 un produs inovativ sau o metodă de organizare ori marketing nouă, faţă de aproximativ una din trei în intervalul 2008-2010, iar peste jumătate dintre acestea şi-au dezvoltat inovaţiile "in house", cele mai multe provenind din sud-estul ţării. Ponderea companiilor inovatoare a scăzut cu 10,1 puncte procentuale, la 20,7%.

Firmele care au dezvoltat produse sau procese – adică acelea care au investit în formarea de capital intelectual – au reprezentat 6,3% din totalul companiilor, în scădere cu 8 puncte, iar cele cu metode de organizare şi/sau marketing au avut o pondere de 18,8%, de la 26,5% în intervalul precedent, potrivit cercetării statistice privind inovaţia în întreprinderi, în perioada 2010-2012, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Totodată, firmele din industrie şi-au redus reprezentarea cu 7,6 puncte, la 22,5%, iar cele din servicii cu 13 puncte, la 18,7%.

Cei mai inventivi sunt producătorii de ţigări

Cea mai inovatoare activitate economică din sectorul industriei a fost fabricarea produselor din tutun (80% din întreprinderi), iar din sectorul serviciilor s-a remarcat activitatea de cercetare-dezvoltare, cu 55,5%.

După dimensiune, companiile mari sunt mai inovatoare (40,1%), urmate de cele mijlocii (26,6%) şi cele mici (18,3%), fapt explicabil prin resursele pe care le au la dispoziţie, tendinţa fiind remarcată pe cele două sectoare, industrie şi servicii.

Una din o sută de firme are un produs nou

După tipul inovaţiei implementate, cele mai multe firme au implementat metode de organizare (14,1%) şi metode de marketing (13,8%).

Ponderea întreprinderilor inovatoare de produse a fost de 3,4% iar a celor inovatoare de procese 4,6%.

În perioada analizată, de trei ori mai puţine companii au introdus produse noi pe piaţă (1,1% faţă de 3%) şi de două ori mai puţine au dezvoltat produse noi numai pentru întreprindere (4,6% faţă de 8,8%).

Din totalul firmelor inovatoare de produse, 56,4% au dezvoltat inovaţiile în propria companie, iar 21,2% au introdus bunuri împreună cu alte întreprinderi, 12,4% le-au realizat prin adaptarea sau modificarea bunurilor şi 6,9% au fost realizate în alte firme.

Piaţa locală, cea mai importantă

"Cea mai importantă piaţă de desfacere a produselor rămâne cea locală sau regională care a fost menţionată de 88,8% din totalul întreprinderilor inovatoare.
În acelaşi timp, 65,5% din întreprinderile inovatoare şi-au vândut produsele pe piaţa naţională, 34,2% pe piaţa Uniunii Europene şi 15% din întreprinderile inovatoare şi-au vândut produsele în alte ţări
", se arată într-un comunicat al INS.

Finanţările private scad, cele publice cresc

Valoarea totală a cheltuielior pentru inovaţia de produse şi/sau procese s-a plasat în 2012 la 2,91 miliarde de lei.

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare internă aproape s-au dublat faţă de 2010, de la 18,3% la 30,6%, însă cele pentru pentru cercetare-dezvoltare externă au consemnat o scădere cu 9,6 puncte, de la 11,2% la 1,6%.

Cheltuielile cu achiziţii de utilaj, echipament şi software au scăzut cu 9,3 puncte, la 59,8%, iar cele cu achiziţii de alte cunoştinţe externe au rămas constante, la 1,2%.

Finanţările publice ale companiilor au crescut însă cu 13,2 puncte, de la 4,3 % la 17,5%, comparativ cu intervalul 2008-2010.

Mai puţine acorduri de cooperare

Dacă în perioada 2008-2010, 11,2% din întreprinderile inovatoare au avut acorduri de cooperare pentru realizarea activităţilor inovatoare, în perioada 2010-2012 ponderea s-a diminuat la 7,4%.

Principalii parteneri de cooperare au fost furnizorii de echipamente, materiale, componente sau software (5,3%) şi clienţii sau cumpărătorii din sectorul public (3,5%).

Pe sectoare economice, în sectorul industriei se cooperează mai mult decât în sectorul serviciilor.

Timpul, cel mai preţios capital

Cele mai eficiente metode declarate de întreprinderi pentru menţinerea sau creşterea competitivităţii inovaţiilor de produse şi/sau procese au fost cele privind avantajele avansului de timp (4,8%) şi cele referitoare la complexitatea produselor sau serviciilor (4,5%).

Lipsa personalului calificat a reprezentat cel mai important factor ca obstacol în atingerea obiectivelor întreprinderilor în perioada menţionată.

Moldovenii şi dobrogenii, în topul inovaţiilor

Cele mai ridicate ponderi ale inovaţiei, după adresa sediului central al companiilor, s-au înregistrat în Regiunea Sud-Est (36,5%) şi Nord-Est (32,2%), iar cele mai scăzute în Regiunea Vest (14,4%) şi Nord-Vest (12%).

În Sud-Est s-au înregistrat cele mai multe IMM-uri inovatoare de produse (6,5%), de procese (16%) şi de forme de organizare (26,8%), iar în Nord-Est au fost cele mai multe IMM-uri inovatoare de metode de marketing (22,2%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite