Acest sindrom poate fi explicat prin politici publice ce nu au reuşit să-i protejeze pe cei care au pierdut în procesul globalizării economice împletit cu schimbări de ordin tehnologic; mulţi cetăţeni (nu numai în vârstă) se simt nedreptăţiţi de distribuţia veniturilor în societate; există şi sentimentul că oamenii nu mai sunt stăpâni pe destinele lor. De aici apare şi o tendinţă de respingere a elitelor politice.

Este grăitor că în Franţa, preşedintele Macron declară că dacă s-ar organiza un scrutin în Hexagon rezultatul ar putea fi similar. Această remarcă spune enorm pentru a înţelege constelaţia de circumstanţe ce tensionează relaţiile sociale şi dinamicile politice pe Continent; să nu omitem că Macron a candidat în alegerile prezidenţiale pe o platformă centristă, tocmai pentru a se delimita de partidele tradiţionale.

În Germania, care economic şi politic este pilonul în jurul căruia roteşte construcţia europeană, principalul partid de opoziţie în Bundestag (după formarea noului guvern de coaliţie) este formaţiunea de dreapta AfD (Alternativa pentru Germania). În Italia, Mişcarea 5 Stele se situează pe primul loc în sondaje, în Austria s-a format un guvern ce a adus extrema dreaptă la putere. În Europa centrală şi de Răsărit sunt contestate reguli ale jocului în Uniune, nu în cele din urmă din raţiuni legate de ceea ce este percepută ca nevoia de echilibrare a raporturilor de putere economică între statele membre, între capitalul străin şi cel autohton.

Dacă economiile europene trec printr-o perioadă relativ bună (faţă de anii 2009-2015), se poate vorbi însă despre o „internalizare“ a dezechilibrelor externe pe piaţa muncii şi în viaţa politică. Aici găsim explicaţii pentru atitudinea multora faţă de imigranţi, o creştere a accentelor protecţioniste (inclusiv privind Spaţiul Schengen), încordarea relaţiilor între state membre etc.

Să revenim la Brexit propriu zis. De ce se pierde în ansamblu? Să ne referim la MB prezumând o despărţire ce nu se bizuie pe un aranjament special ce ar încerca apărarea intereselor reciproce de adâncime:

  • Companiile britanice, mici şi mari, simt deja efecte negative. Proximitatea geografică a Continentului va fi înlocuită foarte greu cu relaţii mai puternice cu SUA, Canada, Australia, alte ţări din Commonwealth, economii din Asia, America Latină; acorduri comerciale atât de avantajoase încât să compenseze ceea ce înseamnă Piaţa Unică pentru numeroase companii britanice sunt foarte dificil de construit cu terţi.
     
  • Lecţia este că şi un stat ce nu face parte din zona euro se desprinde costisitor de textura de relaţii din Uniune; sunt analize serioase făcute la Londra ce arată că MB va înregistra costuri nete substanţiale ani de zile după ieşirea din UE.
     
  • Industria financiară din MB, ce contribuie substanţial la venitul naţional, va pierde în măsura în care va avea loc transfer de activităţi către alte centre financiare din UE – chiar dacă Londra vă rămâne un hub financiar global.
     
  • MB va pierde „materie cenuşie“ dacă va avea loc un exod al muncii de înaltă calificare pe Continent; mai puţin pentru companiile ce au operaţiuni globale.
     
  • MB va pierde probabil din alonja internaţională; „greutatea“ sa internaţională este pusă în legătură cu puterea de a influenţa decizii în UE. Diplomaţia britanică intra în această ecuaţie.
     

Cei 27 care rămân în Uniune au de avut în vedere, între altele:

  • Un stat membru cu excelenţă militară şi tehnologică, care contează (încă) în ceea ce înseamnă politica de securitate a Uniunii, pleacă...
     
  • Se alterează balanţa puterii, politic şi economic, chiar dacă unii s-ar grăbi să spună că aşa ceva nu contează în funcţionarea Uniunii fiindcă există reguli.
     
  • MB este un bastion al gândirii liberale în sens profund, al ceea ce înseamnă democraţie consolidată; acest aport de cultură instituţională şi politică se simte în funcţionarea instituţiilor europene, în relaţiile din Uniune în general.
     
  • MB are creneluri industriale şi de cercetare ştiinţifică şi tehnologică de mare semnificaţie pentru judecarea impactului noii revoluţii industriale.
     
  • Se reduce bugetul UE cu contribuţiile nete ale MB în condiţii în care cresc nevoile de securitate ale Uniunii. Noul exerciţiu bugetar al UE are de rezolvat dileme legate de structura utilizării resurselor, inclusiv implicaţii ale reformelor ce vizează zona euro (este posibil ca resurse din bugetul UE să fie destinate unor programe ce privesc euroaria).
     
  • MB a devenit, după izbucnirea crizei financiare, un promotor al reformei reglementării şi supravegherii industriei financiare; ar fi dezolant să vedem pe Continent încercări de dereglementare similare cu tentativele peste Ocean (ale administraţiei Trump).
     
  • Trebuie evitată o competiţie fiscală de tipul „race to the bottom“ ce ar tensiona bugetele naţionale peste tot; trebuie, totodată, combătute practici gen paradisuri fiscale ce se întâlnesc în jurisdicţia MB şi în alte state din UE.
     
  • Conducerea unor instituţii europene va fi afectată acolo unde reprezentanţi ai MB (Regatului Unit mai exact) au poziţii de frunte şi aduc expertiză valoroasă.
     
  • Marea Britanie înseamnă foarte mult în materie de cooperare militară şi de securitate, de intelligence. Această cooperare poate fi continuată pe căi bilaterale şi în cadrul NATO, dar ar fi fost mai bine că MB să rămână un stat membru al Uniunii.
     

Brexit nu rezolvă problemele cu care se confruntă Uniunea, întrucât nu MB era „marea problemă“ (chiar dacă Londra nu a fost adepta adâncirii integrării şi era văzută de unii drept un „cal troian“). Curenţi de fragmentare operează cu intensitate în UE, zona euro are nevoie de reforme de fond ca mecanisme şi politici, deficitul democratic în funcţionarea instituţiilor europene trebuie să fie redus. Şi, mai ales, trebuie să fie conciliată logica de funcţionare a Uniunii ca Piaţa Unică (ce este o formă în sine de globalizare economică) cu legitimitatea pe care o au guvernele naţionale în gestionarea treburilor statelor membre. Până una alta, bugetele naţionale sunt cele care finanţează grosul bunurilor publice în statele membre. Noul guvern de coaliţie la Berlin poate aduce un suflu nou în reformarea politicilor în euroarie şi în UE, pentru a limita fragmentarea şi tensionarea socială şi politică a Uniunii.

Brexit a obligat statele din Uniune să discute mai cu francheţe despre viitorul proiectului european. Dar există viziuni diferite şi tentaţia unora de a accentua „variabilitatea“ Uniunii, ceea ce înseamnă în fapt fragmentare. Pentru viitorul Uniunii este fundamental să fie atenuate clivajele între Nord şi Sud, fricţiunile între Vest şi Est, să fie reduse „distanţele“ între cetăţeni şi cei care decid.

Pentru România ar fi bine:

  • Să se realizeze un aranjament sui generis între UE şi MB care să menţină cât mai mult din actualele relaţii între cele două părţi; analogii cu aranjamentele ce privesc Islanda, Norvegia, Elveţia etc. au relevanţă limitată.
     
  • Aranjamentul între cei 27 şi MB să prezerve cât mai mult din statutul rezidenţial de acum al cetăţenilor britanici şi din statele membre ale UE; accesul la piaţa muncii va fi o problemă, de pus în relaţie cu ceea ce în UE unele state membre numesc dumping social şi dumping fiscal. Cooperarea militară şi de intelligence cu MB să nu se diminueze; poate fi imaginat un PESCO (cooperarea militară avansate între state din UE) care să includă MB.
     
  • Reducerea bugetului UE, dacă va avea loc (în caz că cei 27 nu îşi cresc contribuţiile naţionale), să nu afecteze fondurile structurale şi de coeziune. Aceste fonduri nu sunt un act de generozitate, ci sunt o compensaţie cu deplin temei pentru efecte mai puţin bune ale funcţionării Pieţei Unice -- unde raportul de forţe economice este inegal. Condiţionalităţi suplimentare pentru obţinerea acestor fonduri nu trebuie să apară.
     

Nu este obligatoriu ca negocierile privind Brexit să se încheie în martie 2019; gama de probleme la care nu sunt clare răspunsuri acum (şi nu din vina, necesarmente, a unei posibile nelămuriri decizionale la Londra) este foarte largă şi graba poate strica treaba – deşi unii ar spune că întârzierea despărţirii, incertitudinile sunt un cost în sine foarte mare. În teoria economică se vorbeşte despre „consecinţe neintenţionate“ ale unor decizii; atenţie, deci, la decizii ce reclamă o analiză prealabilă cât mai rotundă.

Brexit, dacă va avea loc, trebuie să fie cât mai „soft“, din motive de ordin strategic, comercial şi politic.

P.S. Marea Britanie ar fi bine să fie invitată, într-o formă sau alta, la reuniunea „Iniţiativei celor 3 Mări“ care va avea loc la Bucureşti în toamna acestui an (unde prezenţa SUA va fi mai mult decât notabilă).

Material publicat şi pe ziare.com pe 19 februarie.