Foarte bine!, spun mămicile, mulţumite că ăla micu o să fie mai deştept, şi, pe cale de consecinţă, cu un servici mai bun decât predecesorii familiali. Foarte, foarte bine, până aici!

Ideile bune şi frumoase nu puteau să fie ratate de marketeri, pentru că încă vând bine. Aşa că e plin televizorul de reclame în care eşti îndemnat să fii tu însuţi, să gândeşti liber, să te exprimi (aici nu prea sunt indicaţii despre ce să zici), să rupi barierele, să te descătuşezi şi tot felul de alte gesturi, aparent neviolente pentru cei din jur.

Toate personajele frumoase din reclame sunt în haine lejere şi colorate, cu cer albastru în spate şi soarele pe faţa lor (adică din spatele camerei, ca să nu strice imaginea), mare, lac sau piscină alături, după caz, floricele, ceea ce mă făcea întotdeauna până acum să consider că respectivii erau filmaţi în vacanţă, sau în timpul lor liber. Oricum, după servici.

Dar zilele acestea am văzut o reclamă care foloseşte un cuvânt nou asociat cu ideile frumoase enumerate mai sus. Pe un ton imperativ gutural, o duduie cu voce groasă şi cu ecou de studio ne îndeamnă sa fim noi înşine, să gândim liber, să ne exprimăm sau să exprimăm (aici nu se înţelege ce), să rupem barierele, să ne descătuşăm ca să avansăm în carieră, printre altele. Da, carieră e noul cuvânt.

Sigur, citesc îndemnurile acestea revoluţionare adresate angajaţilor de ani de zile pe Linkedin şi pe Facebook, paginile mele sunt pline cu ele. De la cititori, nu de la mine, verau să spun. Iar cuvântul sclav, foarte apropiat de angajat în propoziţie, nu a mai apărut niciodată atât de des în România, de la 1855 încoace. Însă descătuşarea ca soluţie revoluţionară pentru avansarea în carieră, sau chiar înainte de a începe, încă de la CV şi de la interviul de angajare, pare să fie o descoperire recentă, totuşi.

Dar mămicile ar trebui să ştie că atunci când ideile celor puţini care gândesc mult ajung la el nu direct, ci prin intermediul celor mulţi care gândesc puţin, ăla micu s-ar putea să aibă o mare, foarte mare surpriză în carieră. Şi ăla micu va fi cu atât mai derutat cu cât nu va înţelege de ce, câtă vreme el a făcut exact ce zicea duduia cu voce imperativ guturală în reclamă şi ce a înţeles el din citatele motivaţionale de pe Internet. Fiindca ăla micu nu ştie că poţi fi autentic şi descătuşat de dimineaţa până seara doar în reclamele de la Fanta şi Mirinda. În real life e mai prudent să te descătuşezi numai în pauza de prânz, sau, şi mai bine, de la ora 18 încolo, după servici.

Fiindcă la fiecare descătuşat, o companie are nevoie de douăzeci de încătuşaţi care să facă treaba. Câţi manageri credeţi că ar vrea ca o mulţime de descătuşaţi să le umble liberi prin firmă? Puţini, foarte puţini, din câte mi se confesează mie. Descătuşaţii vin doar cu ideile. Aţi văzut vreodată până acum o reclamă sau un îndemn pe Linkedin sau pe Instagram la descătuşarea de la distracţie, ca să te apuci de muncă? Dar poate că sunt, dar acestea sunt date după miezul nopţii, când eu dorm, cine ştie...

In real life, când nu ai norocul sa fii fotbalist, cântăreţ de manele sau influensăr, întreabă-ţi familia dacă are mai mare nevoie de descătuşarea ta sau de plata facturilor. Să nu ai surpriza să rămâi şi fără femeie şi fără copil atunci când îti vei pierde jobul. Într-o firmă, din douăzeci de descătuşaţi, unul e promovat pentru asta, iar nouăsprezece riscă să fie daţi afară. Nu atât pentru că firmele nu ar avea nevoie de descătuşare şi descătuşaţi, cât pentru că se descătuşează primii cei care nu au ce descătuşa.

Ideea că descătuşarea îţi aduce bani e supercool în reclame, însă în real life nu ar strica să faceţi câteva teste înainte. Din câte ştiu eu, conformismul organizaţional în business a adus neîntrerupt banii pentru viaţa de zi cu zi timp de vreo două mii de ani până acum, şi o va face şi de acum înainte. Nu atât de mulţi pe cât ar putea, teoretic, să aducă o descătuşare reuşită, dar măcar vin lună de lună.

Iar la descătuşarea precoce, şi cu atât mai puţin în ideea că aceasta vă va ajuta la angajare, eu zic să mai cugetaţi puţin. Faceţi ceva ca să obţineţi jobul mai întâi, şi vedeţi dupa aceea cum stau lucrurile. Iar odată angajat, luaţi-o încetişor. S-ar putea să ajungeţi la concluzia că e mai cuminte să munciţi ca să vă puteţi descătuşa în vacanţă si în weekend, decât invers. Altfel, s-ar putea să trebuiască să munciţi atât de mult şi de plictisitor, încât, odată ajuns acasă, vă băgaţi direct în pat rupt de oboseală. Iar în vacanţă vreţi vrea doar să dormiţi cât mai mult, chiar descătuşat fiind.

Şi nu doar calcule din acestea pecuniare, mundane, faceţi când vă pregătiţi de descătuşare! Aduceţi-vă aminte de profesorul de română din volumul de debut al lui Ioan Groşan, care se decătuşa cu profesoara de engleză prin podul şi prin subsolul şcolii, prin clădiri părăsite. Insă îşi ţineau orele. Dar când s-au decis să de descătuşeze definitiv, şi-au lăsat joburile şi familiile şi au plecat în lume (până pe la Făgăraş, mai precis spus), s-au întors după patru zile. Cam plouaţi, că aşa e la munte. Iar în tren se prefăceau că se uită pe geam la frumoasele privelişti, ca să nu se mai privească unul pe altul.

Personajele lui Groşan mai citiseră câte ceva, totuşi, ştiau şi înţelegeau mult mai multe decât alţi angajaţi. Dar imaginaţi-vă nişte descătuşaţi mai „natur”, ca să mă exprim aşa! Eu, cel puţin, cu greu pot să-mi imaginez ceva mai penibil decât un descătuşat direct de pe băncile unor „facultăţi”... ştim noi care... Şi chiar mai periculos, şi pentru mine şi pentru ăla micu al meu. Ar fi foarte interesantă o săptămână într-o societate plină de descătuşaţi, într-adevăr! Dar eu aş prefera să fiu doar spectator...