Câciu: Pensiile militare vor fi indexate cu 5,1%. La cât vor ajunge salariile în construcții

0
Publicat:

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a transmis, luni, că toate pensiile militare vor fi indexate cu 5,1%, pe urmă, în funcţie de nivelul pensiei, „pe acele plafoane, se va veni cu o indexare suplimentară, astfel încât pensiile mici să primească ceva în plus”.

Punctul de pensie va fi mărit la începutul lui ianuarie cu 12,5%, Foto: Mediafax
Punctul de pensie va fi mărit la începutul lui ianuarie cu 12,5%, Foto: Mediafax

Pensiile militarilor vor fi indexate cu 5,1%, toate pensiile militare. Deci toată lumea va primi 5,1℅. Apoi, în funcţie de nivelul pensiei, pe acele plafoane, se va veni cu o indexare suplimentară astfel încât pensiile mici să primească ceva în plus. Nu va depăşi creşterea celei mai mici pensii 12,5% astfel încât să se menţină în similaritate cu ceea ce facem pentru sistemul public de pensii”, a afirmat Adrian Câciu, luni la Antena 3.

Acesta a adăugat, că punctul de pensie va fi mărit, la începutul lunii ianuarie cu 12,5%.

Aici aş menţiona că este o creştere nominală de 199 lei a punctului de pensie. Ştiu că existat o retorică în anii trecuţi – cine a crescut mai mult pensiile şi nu o să comentez asta. E o recuperare, până la urmă nu este o creştere de pensii în momentul acesta pentru că avem o inflaţie foarte mare. Dar la nivelul nominal e cea mai mare creştere a punctului de pensie de când există sistemul public de pensii”, a mai explicat Câciu.

Oficialul a amintit şi despre ajutorul pentru cei cu pensie sub 3.000 de lei, care va fi acordat în două tranşe, tot în funcţie de venit şi a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu handicap.

Acestea sunt măsurile care vor intra în vigoare. Și o actualizare a indemnizațiilor pentru veterani cu 30%. Mi se pare o reparaţie care trebuia făcută”, a mai adăugat ministrul Finanțelor.

În ceea ce privește creșterea salariilor, ministrul a transmis: „Toată lumea a fost de acord cu faptul că salariul minim general va crește la 3000 de lei, iar salariul minim în construcții, pentru că și asta e o știre, va crește la 4000 de lei. În construcții salariul minim nu va mai fi 3000 de lei, ci va fi 4000 de lei. În efortul acesta de a crește salariul minim, trebuie să înțeleagă toată lumea, efortul Guvernului și al mediului de afaceri este de a putea avea cât mai mulți bani la angajați. Pentru că este o perioadă în care toată lumea resimte inflația. Dar în efortul acesta este cea mai mare creștere nominală de salariu minim de 450 de lei pe brut.”

Adrian Câciu a mai anunţat, luni, că legea bugetului de stat pe 2023 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023 vor fi puse marţi în transparenţă decizională.

„Mâine (marţi - n.r.) va fi pusă în transparenţă legea bugetului de stat. În seara asta închidem ultimele detalii, anexele. Acum au fost discuţiile până la urmă de calendar, pentru că legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat vrem să le aprobăm joi pe toate, ordonanţă privind strategia fiscal-bugetară, legea plafoanelor, legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar vineri să fie trimisă la Parlament şi săptămâna viitoare să fie săptămâna Parlamentului în care Legislativul analizează în comisii, aprobă şi în plen apoi să fie votat bugetul”, a transmis ministrul.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite